luni, 22 iulie 2019

Copiii care suferă de cancer, lipsiți de tratament: producătorul va livra citostaticele abia în 2017!

Situaţie critică pentru copiii bolnavi de cancer. Mai multe medicamente necesare în tratamentul leucemiei lipsesc din spitale. Medicii de la Institutul Fundeni au anunţat Ministerul Sănătăţii de săptămâna trecută că au ajuns la ultimele doze de citostatice. Reprezentanţii Asociaţiilor care protejează drepturile pacienţilor spun că cei mai norocoşi îşi cumpără medicamentele din străinătate, dar mulţi dintre copii sunt nevoiţi să întrerupă tratamentul vital.

Aproximativ 5.000 de copii din toată țara se luptă în acest moment să învingă cancerul. Situația lor este dramatică pentru că mai multe medicamente esențiale lipsesc din spitalele și farmaciile din România. Asociațiile care luptă pentru drepturile pacienților spun că nu este prima dată când bolnavii sunt privați de tratament.

'În acest moment lipsesc toate medicamentele folosite în tratamentul de condiționare la transplantul medular la copii. Adică toți copiii bolnavi de leucemie sau alte cancere ale sângelui care au nevoie de transplant de celule stem nu pot face tratament astăzi pentru că toate citostaticele lipsesc. Unii reușesc să își cumpere medicamentele din străinătate, alții nu...', declară Carmen Uscatu, președintele Asociației Dăruiește Viața.

 

'Problema nu e nouă, și e una de producător, acesta are dificultăți de a aproviziona nu doar România, ci întreaga Europă. Deocamdată producătorul dă asigurări că va asigura livrarea la începutul anului 2017', precizează Cezar Irimia, președinte COPAC.

În județul Constanța, 100 de copii sunt diagnosticați cu cancer, iar tratamentul lor este asigurat de la București. Ministerul Sănătății a anunțat că a centralizat medicamentele existente în spitalele din țară și urmează ca acestea să fie redirecționate în marile centre oncologice din Capitală.

'În această dimineață a început contactul cu surse alternative care ar putea să livreze acest medicament pe autorizație de nevoi speciale. Așteptăm hârtiile, sperăm ca acest lucru să se întâmple repede, în câteva zile să avem documentația, urmând să asigurăm necesarul până la sfârșitul acestui an', a declarat Laurențiu Colintineanu, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății.

Reprezentanții Ministerului Sănătății spun că au asigurări de la producătorul de medicamente că de la începutul anului 2017 va asigura stocul necesar de citostatice.

Comenteaza aceasta stire