vineri, 16 noiembrie 2018

Corina Chiriac, în concert extraordinar la Mamaia Fairytale

Evenimentul-remember din Piaţeta de la Cazino, din cadrul serilor Mamaia Fairytale, i-a încărcat cu emoţie pe cei prezenţi. Publicul a trăit aseară la intensitate maximă şlagărele interpretate de Corina Chiriac. Oamenii au fredonat şi s-au bucurat să retrăiască atmosfera unui festival cu o istorie de mai bine de jumătate de secol, care a apus în urmă cu 5 ani din lipsa fondurilor.

Atmosfera celebrului Festival de Muzică Ușoară de la Mamaia a adus melancolie în rândul spectatorilor. Oamenii din public au trăit din plin experiența unui eveniment-remember în cadrul serilor Mamaia Fairytale și speră, alături de artiștii consacrați din România, la revenirea evenimentului pe marea scenă.

Corina Chiriac a explicat ce însemnătate uriașă avea acest eveniment în anii de glorie.

După o absență de 5 ani, Festivalul Național de Muzică Ușoară a revenit în stațiune printr-un eveniment organizat pe scena din Piațeta de la Cazino. 

În serile trecute, pe scenă au urcat soția regretatului compozitor Dumitru Lupu, Ileana Șipotenu, alături de fiica lor, Dumitrana, Daniel Iordăchioaie, dar și Adriana Trandafir, care a recitat câteva versuri emoționante. Spectacolul a fost întregit de orchestra de muzică ușoară dirijată de maestrul Viorel Gavrilă. Festivalul de Muzică Ușoară de la Mamaia a debutat în 1963. Mai multe informații aici: Festivalul de Muzica Usoara de la Mamaia, un eveniment-remember in memoria compozitorului Dumitru Lupu

Recomandare: EDITORIAL. Finalul unui sezon 'mai altfel'

Comenteaza aceasta stire