luni, 1 mai 2017

Corina Martin, înlocuită la șefia Asociației Litoral - Delta Dunării de Cristian Bărhălescu!

Cristian Bărhălescu este noul preşedinte al Asociaţiei Litoral Delta Dunării. Acesta i-a luat locul Corinei Martin care a condus instituţia timp de 10 ani. Decizia a fost luată de membrii fondatori ai asociaţiei, în urma alegerilor care au avut loc astăzi.

loading...

Cristian Bărhălescu este actualul președinte al filialei Sud Est a Asociației Naționale a Agențiilor de Turism. Acesta are o vastă experiență în turism, atât în domeniul privat cât și cel de stat.

Deține o importantă agenție de turism și a ocupat în urmă cu câțiva ani funcția de secretar de stat în Ministerul Turismului.

"Prin întărirea echipei, în afară de Corina Martin, care a fost cea care a construit această asociație, acum vine și Mirela Matichescu, vin și eu să pun umărul, să mergem mai departe", a declarat Cristian Bărhălescu. 

Corina Martin, fostul președinte al asociației, va ocupa, de astăzi, funcția de vicepreședinte, după ce a condus instituția timp de 10 ani.

"Am ales să mă implic mai mult la nivel național și să promovez asociațiile din alte județe ale țării pentru că, în prezent, Asociația Litoral - Delta Dunării a ajuns la un nivel foarte înalt", a declarat pentru Neptun TV, Corina Martin.

Corina Martin a fost mereu o prezență plină de energie în peisajul turismului românesc. Și-a dorit mereu să surprindă prin aparițiile sale la evenimentele și festivalurile pe care le-a organizat. La Festivalul Antic Tomis din 2014, Corina Martin a stârnit mai multe reacții când a întruchipat-o pe zeița Tomiris.

De-a lungul celor 10 ani în care a condus Asociația Litoral Delta Dunării nu au lipsit momentele tensionate. Anul trecut, Asociațiile Patronale de pe Litoral i-au cerut demisia Corinei Martin din fruntea Federației de Promovare Turistică și dizolvarea Asociației Litoral Delta Dunării, pe motiv că aduce grave prejudicii de imagine.

Tot anul trecut a intrat în conflict cu șefa Autorității Naționale pentru Turism, Anca Nedea, după ce a fost la un târg din Moscova fără acordul ministerului.

loading...

Comenteaza aceasta stire

FENOMEN SPECTACULOS LA MAMAIA ! Ceața a înghițit întreaga plajă !
De Neptun TV 28 aprilie 2017

Fenomen spectaculos surprins de un telespectator Neptun Tv în Mamaia, în urmă cu doar două ore. Un val imens de ceață groasă, care a venit din largul mării a înghițit,...

NEVERSEA CONSTANȚA. Artiști precum Dua Lipa, Tiesto sau Fatboy Slim vor veni la Constanța! Lista completă a artiștilor care vor urca pe scenă - VIDEO
De Cristi Popovici 26 aprilie 2017

Organizatorii NeverSea Festival, care va avea loc în Constanța în perioada 7-9 iulie, au dat astăzi publicității lista cu primii artiști care au confirmat că vor urca pe cele 7 scene amplasate pe plajă.

Primii turiști au ajuns deja la Vama Veche pentru minivacanța de 1 mai! Tinerii îi ajută pe patronii teraselor pentru a face rost de bani - VIDEO
De Andreea Filip 25 aprilie 2017

Vama Veche rămâne prima opțiune pentru mulți dintre turiștii care vor să petreacă fără limite de 1 Mai. Și pentru că ingeniozitatea nu le-a lipsit niciodată, unii dintre tineri au găsit metoda perfectă pentru a face rost de bani pentru distracție. Aceștia au venit mai devreme pe litoral și îi ajută pe patroni la renovarea teraselor și restaurantelor.

Cât costă sejururile pe litoralul românesc și în străinătate în minivacanța de 1 mai
De Neptun TV 25 aprilie 2017

Litoralul Mării Negre este principala destinație pentru turiștii români care vor să petreacă minivacanța de 1 Mai departe de casă. Chiar dacă cererea este foarte ridicată, mai există locuri disponibile în hotelurile din țară și de peste granițe, inclusiv la mare, pentru cei care se hotărăsc în ultimul moment să plece într-un sejur.

Mamaia și Vama Veche, cele mai populare stațiuni. Câți turiști sunt așteptați la malul mării în minivacanța de 1 mai
De Alin Tarnovschi 22 aprilie 2017

Aproximativ 40.000 de turiști sunt așteptați să petreacă minivacanța de 1 Mai pe litoralul românesc. Cele mai populare stațiuni de la malul mării rămân Mamaia și Vama Veche, unde gradul de ocupare este de aproape 100%, potrivit Asociației Litoral – Delta Dunării.

Uber lansează o cursă specială pentru litoralul românesc! La mare cu numai... 50 de lei!
De Mediafax 20 aprilie 2017

Uber va derula serviciul-pilot UberVAMA în minivacanța de 1 Mai, când șoferii vor putea lua până la trei pasageri în mașină, în drumul spre Vama Veche, costul unei curse fiind de 150 de lei pe sens, sumă ce poate fi împărțită egal între pasageri, potrivit unui comunicat al companiei publicat astăzi.

Corina Martin, înlocuită la șefia Asociației Litoral - Delta Dunării de Cristian Bărhălescu!
De Andreea Filip 20 aprilie 2017

Cristian Bărhălescu este noul președinte al Asociației Litoral Delta Dunării. Acesta i-a luat locul Corinei Martin care a condus instituția timp de 10 ani. Decizia a fost luată de membrii fondatori ai asociației, în urma alegerilor care au avut loc astăzi.

40.000 de turiști sunt așteptați pe litoralul românesc în minivacanța de 1 mai! Ce evenimente pregătesc autoritățile - VIDEO
De Ioana Paidos 19 aprilie 2017

Dacă în minivacanța de Paște, litoralul românesc nu a fost pe lista destinațiilor turistice, reprezentanții din turism anunță că se vor revanșa pe 1 Mai. 40.000 de turiști sunt așteptați să petreacă pe litoral, cei mai mulți în Mamaia și Vama Veche.

Festivalul UNTOLD vine la Constanța! Unde va fi organizată petrecerea care va dura trei zile și trei nopți - VIDEO
De Robert Nenciu 10 aprilie 2017

Organizatorii celebrului festival UNTOLD au anunțat, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă la care a participat și primarul Constanței, Decebal Făgădău, data și locul unde se va desfășura festivalul ce va deveni o tradiție pentru litoralul românesc.

LA MARE CU AVIONUL. 4 zboruri interne și 4 externe vor ateriza la Constanța!
De Neptun TV 4 aprilie 2017

Începând cu luna aprilie, litoralul românesc va fi conectat cu patru destinații interne și alte patru destinații externe prin intermediul unor noi zboruri, unele dintre ele introduse în premieră.

CONSTANȚA. Sezonul estival se deschide în mai puțin de două săptămâni! Cum arată stațiunea Mamaia - VIDEO
De Ana-Maria Stancu 3 aprilie 2017

Stațiunea Mamaia se pregătește pentru deschiderea sezonului estival. Bătăi de ciocane, miros de vopsea și utilajele care lucrează de zor, asta găsim mai la tot pasul.