duminică, 20 ianuarie 2019

Cornel Coca Constantinescu, ASF: 'Mai puțin de 10% din evenimentele sportive din România sunt asigurate'

Cornel Coca Constantinescu, ASF: 'Mai puțin de 10% din evenimentele sportive din România sunt asigurate'

Sportivii amatori, dar mai ales cei de performanță sunt expuși unui risc ridicat de accidentare, fapt ce justifică protecția din partea clubului  sportiv la care activează sau a federației sportive naționale pentru componenții loturilor naționale.

Pentru a prețui valoarea sportivilor, Asigurarea de accidente a acestora este din ce în ce mai necesară, în caz de accidentare pe teren sau la antrenament.

“Evenimentul pe care il organizează colegii de la XPRIMM este bine venit, pentru că legătura dintre partea comercială și sport este una indestructibilă. Eu cred că sportul, astăzi, se bazeaza pe două chestiuni esențiale, competiția sportiva în sine și chestiunile comerciale, pentru că acesta se poate dezvolta în mod special, inclusiv prin deblocarea unor canale financiare în vederea susținerii activității sportive.

Pe de altă parte, ne aflăm aici pentru că legătura dintre asiguratori și sport ar trebui să fie una strânsă, sportivii mai mult decât oricare alte persoane sunt expuși riscului, viața lor depinde în mod direct de sport, iar orice accidentare le poate perturba nu numai activitatea, cât și viața lor personală.

De aceea eu cred că asiguratorii au rolul lor. Există produse de asigurare dedicate sportivilor, cunoaștem că sunt sportivi celebri care se asigură pe sute de milioane de euro, iar asiguratorii se află lânga ei. Eu cred că și în România această nișa de business trebuie dezvoltată”, a declarat vicepreședintele ASF, Cornel Coca Constantinescu, prezent la conferința “Cum asigurăm sportul în Romania?”, organizată de XPRIMM

 

Comenteaza aceasta stire

Fiscul șterge unele datorii ale persoanelor fizice. Cine sunt cei vizați de această măsură
De Neptun TV 17 ianuarie 2019

În primele zile ale fiecărui an, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) anulează anumite datorii existente la finele anului precedent.

Banca Mondială anunță perspective sumbre pentru economia globală: Creșterea globală va încetini în 2019
De Mediafax 10 ianuarie 2019

În raport, Banca Mondială estimează că economia României va crește în acest an cu 3,5%, o prognoză mai redusă cu un punct procentual decât cea din iunie 2018. De asemenea, BM și-a redus cu un punct procentual estimarea pentru 2020 și 2021, la 3,1%, respectiv 2,8%.

ROBOR la 3 luni și la 6 luni au scăzut la cele mai reduse niveluri din ultimele 7 luni
De Neptun TV 10 ianuarie 2019

De asemenea, indicele ROBOR la 6 luni, utilizat la calculul dobânzilor la creditele ipotecare lei cu dobândă variabilă, a coborât joi la 3,22%, de la 3,23% miercuri. Un nivel mai mic de atât, de 3,20%, a fost înregistrat la data de 25 iunie 2018.

Banca Mondială a înrăutățit estimările privind evoluția economică a României în 2019 și în 2020
De Neptun TV 9 ianuarie 2019

Excluzând Turcia, creșterea regională rămâne neschimbată, la 2,9% în 2018, deoarece încetinirea activității economice în țări ca Bulgaria și România a fost compensată de accelerarea din estul regiunii, care a beneficiat anul trecut de prețul mai ridicat al țițeiului, apreciază BM.

CRIZA financiară e la un pas de explozie. Previziunile specialiștilor pentru 2019 sunt SUMBRE
De Neptun TV 29 decembrie 2018

După un deceniu de dobânzi scăzute care au alimentat o creștere uriașă a acțiunilor, imobiliarelor și altor active, punctele de vulnerabilitate financiară nu sunt greu de identificat.