duminică, 25 august 2019

COȘMARUL ȘARAPOVA. Constănțeanca Simona Halep, învinsă pentru a șaptea oară de fostul număr 1 mondial!

COȘMARUL ȘARAPOVA. Constănțeanca Simona Halep, învinsă pentru a șaptea oară de fostul număr 1 mondial!

Constănțeanca Simona Halep nu reușește să scape de 'complexul Șarapova', fiind învinsă de fostul număr 1 mondial cu 6-4, 4-6, 6-3, în manșa I a US Open, ultimul Grand Slam al anului.

Deși conta abia pentru primul tur al turneului, partida a fost catalogată ca o adevărată finală, cele două jucătoare oferind un adevărat spectacol sportiv în fața celor 23.000 de spectatori de pe Arthur Ashe Stadium.

Anterior, Halep nu o învinsese niciodată pe Șarapova, în șase partide jucate. Ultima oară, ele s-au întâlnit la Turneul Campioanelor din 2015, când rusoaica a câștigat cu 6-4, 6-4. Halep a pierdut și două finale în fața Mariei Șarapova, la Roland Garros și la Madrid, ambele în 2014.

La ediția trecută a US Open, Simona Halep a ajuns până în sferturi, când a fost eliminată de Serena Williams, cu 6-2, 4-6, 6-3. Cea mai bună performanță a jucătoarei române la US Open este calificarea în semifinale, în 2015.

UPDATE. Simona Halep a declarat, după încheierea partidei, că nu-și găsește scuze pentru înfrângere și că meciul a fost unul foarte greu.

Sunt tristă că am pierdut. Dar cred că am dat totul. Ea a fost mai bună. A servit mai bine astăzi. Serviciul meu a fost foarte slab astăzi. A fost foarte, foarte greu, nu ca un meci din primele tururi. Dar asta a fost tragerea, nu pot spune nimic mai mult, asta este.

Este vorba de noroc, iar pentru primul a fost un meci greu. Dar totuși cred că am jucat bine, iar ea a jucat foarte bine. A fost un meci bun. Eu nu am fost în meci, nu știu de ce. Poate pentru că era seară. Mereu e altceva. Nu m-am antrenat seara.

Dar acestea sunt scuze. Cred că este o victorie mare pentru Maria, a fost departe de teren atâtea luni, acum revine, simte că poate juca bine și este foarte fericită”, a afirmat Halep după meci.

Comenteaza aceasta stire