joi, 22 februarie 2018

Coșmarul Vestului – emanciparea Estului

Coșmarul Vestului – emanciparea Estului

Nici măcar nu este obligatoriu să cunoști istoria Europei din ultimele secole. Nici măcar istoria secolului trecut nu este indispensabilă. E suficient să observi cu atenție ce se petrece în prezent. Și să te întrebi de ce permanent și sub diverse pretexte Estul este pus la colț de către Vest.

În ce scop? Ce urmărește Vestul? De ce pentru vestul Europei emanciparea estului Europei reprezintă un coșmar?

Am studiat recent însemnările unor oameni politici de la mijlocul secolului trecut. Cei mai mulți, germani. Exista atunci un laitmotiv în preocupările acestora, care se regăsește și azi în aproximativ aceeași termeni. Estul Europei era perceput și este perceput și în prezent ca un spațiu vital al Vestului. Cu același nucleu, Germania. De ce?

Execeptând câteva mici colonii, între care Etiopia, unde nemții au comis un genocid pe care nici până azi nu l-au recunoscut, nucleul dur al actualei Uniuni Europene, având vocație imperială, nu a dispus totuși de un imperiu începând din a doua jumătate a secolului XX. Să nu uităm că Olanda și-a pierdut și ea, după primul Război Mondial, cea mai mare parte a posesiunilor de peste mări, nu însă și vocația imperială. Aceste state din vestul Europei au avut în permanență nevoie de un spațiu vital pe care să-l poată exploata din perspectiva resurselor, a piețelor de desfacere, a forței ieftine de muncă. De altfel, chiar expresia de spațiu vital este un apanaj al ideologiei germane, etichetată în prea mare grabă drept nazistă.

Ideea Uniunii Europene pentru prima dată a încolțit în mintea unuia dintre cei mai mari strategi geopoliticieni ai Germaniei, Otto von Bismarck. Apoi a fost dezvoltată în ample lucrări de către Germania nazistă. Joseph Goebbels, strategul propagandei germane, a elaborat chiar o lucrare amplă în acest sens. Iar Adolf Hitler, în însemnările sale, dictate aproape în fiecare seară, face frecvente referiri la o viitoare Uniune Europeană aflată sub patronajul Germaniei. Și creată în beneficiul acestui stat.

Fără a intra în vreo teorie a conspirațiilor și neîncercând să sugerez că pentru România este o proastă afacere integrarea în Uniunea Europeană, îmi exprim totuși convingerea că, dacă nu suntem atenți, noi și celelalte state din estul Europei riscă să jucăm exact rolul pe care ni l-a rezervat nucleul dur UE.

Ne aflăm la o răscruce. România și celelalte state est-europene se află într-un punct de inflexiune. În care fie estul Europei se emancipează și îi impune Vestului condiții egale, fie urmează să ia pentru mult timp poziția ghiocelului. Și să se supună necondiționat unor aparente rigori ale Vestului, care, finalmente, nu reprezintă altceva decât prinderea gâtului într-o zgardă și o lesă de dresaj.

Fondurile de coeziune ale Uniunii Europene, rigorile din ce în ce mai stufoase care le însoțesc nu reprezintă pentru niciunul dintre statele din Est un mijloc real de accelerare al unui proces necesar de emancipare. Nucleul dur al Uniunii Europene a creat acest mecanism și îl reglează permanent nu în sensul de a declanșa o dezvoltare accelerată a statelor din Est, foste comuniste. Obiectivul real este altul. Economiile acestor state trebuie mereu ridicate la nivelul cel mai convenabil și ușor de accesat pentru economiile Vestului. Astfel încât, conform necesităților nucleului dur UE, respectivele economii să poată absorbi cât mai mult din producția Vestului, să poată oferi Vestului cât mai mult din resurse și din forța de muncă din ce în ce mai calificată, în circumstanțe care să nu creeze nici măcar aparența unei colonizări sau unei subordonări.

Din această perspectivă, în România asistăm la două mișcări politice diametral opuse, care-și produc efectele atât în prezent, cât și pe termen mediu și lung. Pe de-o parte, se manifestă din ce în ce mai evident vectori care împing această țară către politici puse în slujba interesului național și, implicit, a unei emancipări politice și economice.

Ne place sau nu ne place, în această perioadă ștafeta națională nu este purtată așa cum ar fi fost normal de către PNL și celelalte formațiuni de Dreapta, ci de către Stânga, reprezentată de către PSD. În acest context, ALDE nu are decât rolul de a legitima politicile PSD și de a profita în mod oportunist de pierderea de masă electorală înregistrată de Dreapta, tocmai pentru că refuză să întreprindă orice fel de acțiuni în direcția afirmării suveranității naționale.

Și fiindcă tot am atins acest subiect al suveranității naționale, cred că este importat să facem o distincție. Este evident că, în momentul în care am acceptat să intrăm și să ne integrăm în Uniunea Europeană, ne-am asumat și Acquis-ul comunitar. Ceea ce înseamnă să am cedat și cedăm în cotinuare o parte din suveranitatea națională unei identități și unei suverantăți de tip colectiv. Este prețul pe care fiecare stat european trebuie să-l plătească comunității din care face parte. Prețul însă trebuie să fie egal. Și direct proporțional cu beneficiile.

Raționamentul de mai sus conduce la un enunț foarte simplu. Și anume că România nu are dreptul să cedeze mai multă suveranitate din suveranitatea sa națională decât suveranitatea pe care oricare alt stat al Uniunii Europene o cedează în interes colectiv. România nu poate fi, dacă nu se transformă în colonie, mai puțin suverană decât, de exemplu, Germania. Iar Germania, dacă nu este hegemon, nu ar trebui să dispună de mai multă suveranitate decât România.

Și astfel, iată, am ajuns la cea de-a doua mișcare politică manifestată în prezent și care se află la originea uriașelor contradicții din politica internă a României. Este vorba despre o forță care acționează într-un sens contrar.

Și care urmărește, sub pretextul unei mai bune integrări europene, aservirea politică și economică a acestui stat intereselor nucleului dur UE, iar mecanismul prin care se pune în mișcare această forță este tocmai pierderea dramatică de substanță a suveranității naționale. E dramatic că personajul politic aflat în fruntea acestei operațiuni de deturnare a României de la evoluțiile ei către emancipare europeană este chiar președintele statului.

Domnul Klaus Iohannis a semnat astfel un veritabil pact al diavolului cu cei care, fără să o afirme niciodată deschis, nu își propun altceva decât ca, sub o Europă a mai multor viteze, să transforme nucleul dur UE sub conducerea Germaniei într-un hegemon, care să exploateze printr-un colonialism modern statele din Est.

În timp ce, aproape inexorabil, cei care i se opun lui Klaus Iohannis și partizanilor politici ai acestuia împing România în direcția statelor de la Visegrad, care au devenit singura forță aptă să se opună cu succes colonizării. Pentru aceștia din urmă, un Visegrad 8 poate fi colacul se salvare. Pentru ceilalți, Visegrad 8 reprezintă o rebeliune. O ieșire din front. O dizidență care trebuie sancționată.

Războiul politic se poartă între aceste două facțiuni. Atât pe teren intern cât și pe teren extern. De aceea, o temă cum este cea a legilor Justiției are nu numai conotații excesiv politice, ci și conotații excesiv geopolitice.

Comenteaza aceasta stire

Alba-neagra pe Justiție

Desigur, niciuna dintre aceste negocieri nu este transparentă. Și toți protagoniștii sunt convinși că decizia privind cariera profesională a șefei DNA este una politică. Și, astfel, situația și viitorul unei instituții se joacă la alba-neagra.

Nürenbergul românesc

Comparația, din păcate, se oprește aici. La Nürenberg a avut loc o judecată exigentă, dar dreaptă, care a închis unul dintre cele mai urâte capitole ale istoriei. La București, a început o mare mascaradă.

Reușește Iohannis unde eșuează Merkel?

Ceea ce nu i-a reușit atâta timp lui Merkel, s-ar putea însă să-i iasă la socoteală lui Klaus Iohannis. Care este pe cale să bată palma cu Stânga politică. Dacă nu cumva a și făcut-o. Pentru moment, în secret.

Face Klaus Iohannis o combinație în trei?

Și că a această discuție ar urma să fie invitată și doamna Laura Codruța Kovesi. Dacă se întâmplă așa ceva, atunci, din nou, puterea la cel mai înalt nivel din această țară este absolut originală. Adică președintele face o nemaivăzută.

O schimbă sau nu o schimbă?

În care este implicat viitorul unor personaje importante, cum este Liviu Dragnea sau Klaus Iohannis, dar și modul în care va decurge confruntarea politică între Stânga și Dreapta. Ca să nu mai vorbim despre factorul extern, aflat și el pe terenul de joc.

Laura Codruța Kovesi, la un capăt de drum

Din această perspectivă, întreaga societate românească este extrem de tensionată. Și, inevitabil, există din toate direcțiile opinii controversate sau chiar scandaloase.

De ce nu cedează DNA Prahova?

O lipsă de reacție din partea celor responsabili ar fi fost fatală. O lipsă de reacție ar fi însemnat nici mai mult nici ai puțin decât recunoașterea integrală a acuzațiilor aduse, ceea ce ar fi echivalat cu depunerea armelor. Operațiune urmată imediat de demisii în lanț, începând cu Laura Codruța Kovesi și mergând până a nivelul structurilor locale.

Scapi de cangrenă doar cu bisturiul

Este deja târziu și mă mir că până acum domnul Tudorel Toader, ministrul Justiției, care în mod constituțional este împuternicit să ia această măsură, nu i-a solicitat președintelui Klaus Iohannis demiterea Laurei Codruța Kovesi.

Prezidențiale fără Klaus Iohannis

Mă număr printre foarte puținii analiști ai vieții politice care au avansat teza conform căreia Klaus Iohannis va renunța de bună voie și nesilit de nimeni la un al doilea mandat.

Infracțiunea de serviciu

Este vorba de faimosul abuz în serviciu. Presupun că acest fenomen nemaîntâlnit ar fi trebuit să-i pună pe gânduri și pe cei câțiva juriști de marcă din Parlamentul României. În mod straniu însă, nimeni nu pornește de la această premiză pentru ca, făcând o analiză, să identifice cele mai bune soluții de viitor.

România arsă pe grătarul UE

În vorbe sau chiar prin proceduri concrete. Iar promotorii schimbărilor legislative au fost din nou incapabili să prevină ofensiva antiromânească și la fel de incapabili să treacă la contraofensivă.

La DNA, politică de la un cap la altul

Mega escrocheria Microsoft a debutat politic sub aspectul anchetelor penale și s-a stins lamentabil, tot politic. Iar doamna Laura Codruța Kovesi, indiferent ce explicații abracadabrante ne dă, nu a avut încotro. A fost pur și simplu în situația de a pune capacul și de a suna stingerea peste furtul secolului.

A văzut și Iohannis statul paralel

Președintele Klaus Iohannis a avut o intervenție publică, prin care a contestat vehement existența statului paralel. Ceea ce este însă absolut straniu este că el însuși, și asta încă de la începutul mandatului, a pus umărul la edificarea unui stat paralel. Și a făcut-o nu în puterea nopții, ci ziua, în amiaza mare. Printr-un document oficial supus adoptării Parlamentului României. Acest document există. El se numește Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2015-2019. Iar acolo este prezentat pe larg conceptul statului paralel, avut în vedere de Klaus Iohannis.

Tabelul rușinii

Publicăm o situație pe care am intitulat-o ”tabelul rușinii”. Pe bună dreptate. Se va vedea cum România a fost până acum umilită în raport cu alte state în ceea ce privește numărul de europarlamentari raportat la numărul de cetățeni. Vom putea observa cum și în viitor această situație va continua, grație prestației lamentabile a președintelui Klaus Iohannis la ultimul Consiliu European.

Cum reparăm ce a stricat Iohannis?

Solicitând ca, pe cale judecătorească, Forumul Democrat al Germanilor din România să fie declarat ”succesorul de drept a tuturor instituțiilor și organizațiilor germane care au fost desființate prin constrângere”, Klaus Iohannis a solicitat de fapt ca FDGR să devină succesorul Grupului Etnic German, organzație declarată criminală și scoasă în afara legii în 1944.

Iohannis îl reîncarnează pe Hitler

În consecință, în 1999 s-a dispus retrocedarea către FDGR a întregului patrimoniu intrat în posesia statului în 1948. Grupul Etnic German, care fusese creat în 1940, la presiunea Berlinului, printr-un decret semnat de mareșalul Ion Antonescu și având drept purtător de cuvânt Partidul Nazist, i-a transformat pe etnicii germani în luptători SS, circa 80.000 și a sfârșit prin a fi declarat drept organizație criminală de către Puterile Aliate, atât prin Tratatul de Pace cât și prin Convenția de Armistițiu.

Nucleara lui Golban pe capul lui Iohannis

Profesor doctor Radu Golban, stabilit în Elveția și autor al mai multor tratate de economie, lansează o adevărată bombă nucleară împotriva lui Klaus Iohannis. El a apelat la doi reputați specialiști din Germania și din Elveția în drept internațional public, iar aceștia au elaborat ample expertize prin care demonstrează că România a încălcat în mod flagrant atât tratatul de pace încheiat de Marile Puteri după cel de-al Doilea Război Mondial cât și Convenția de Armistițiu. Nici măcar fosta Germania Federală sau Uniunea Sovetică nu și-au permis în timpul Războiului Rece să ignore aceste documente internaționale.

Obiectivul ratat

Dar, înainte de toate, ar trebui să vedem dacă țintele alese de liberali sunt sau nu cele corecte. Dacă nu care cumva aceștia aleargă după cai verzi pe pereți.

Coșmarul Vestului – emanciparea Estului

În ce scop? Ce urmărește Vestul? De ce pentru vestul Europei emanciparea estului Europei reprezintă un coșmar?

Guvernul longeviv

Pentru a avea o imagine completă a ceea ce s-a întâmplat și pentru a vedea cum ar putea deveni longeviv al treilea Guvern, cel al doamnei Viorica Dăncilă, este indispensabilă o abordare mai profundă a situației politice de la noi. Din perspectiva diviziunii muncii. Între Executiv, partid și Parlament.

O miză excesiv de mare

Între opoziție și putere. Între multinaționale și PSD. Iar în plan extern acest front a fost transferat pentru început la Bruxelles. Urmează să primim și o nouă reacție de la Washington. Se joacă pe Legile Justiției din România excesiv politic în plan intern și excesiv geopolitic în plan extern.