marţi, 20 august 2019

Cross de Ziua României

Statuia Victoria, de Ziua României, înconjurată de elevi de la gimnaziu, liceu, din învătământul urban și rural. Într-o atmosferă de soare cu dinți, copii și tineri au luat cu asalt Parcul Tomis și s-au adunat într-un număr impresionat, la startul celei de-a XII a ediții a Crosului 1 decembrie.

Startul competiției a fost dat Răzvan Florea, singurul medaliat olimpic din istoria înotului masculin românesc, iar concurenții, echipați cu tricouri în culorile drapelului, au oferit o adevărată lecție de sport, dar și de patriotism. După un traseu de aproximativ 3 km, cei mai rapizi concurenți în clasamentul profesioniștilor au fost Elena Urâtu, la fete și Nicola Răzvan la băieți. Mult râvnita excursie de la Istanbul, premiile cele mari, le-au revenit lui Marius Moraru și Dumitra Caplan din rândul liceenilor. La categoria gimnaziu primii au fost Arsei Mustafa și Cristina Olteanu, o elevă în vârstă de numai 10 ani. O adevărată lecție de rezistență a fost dată de Veronica Negreanu, care la 82 de ani, a arătat că dragostea pentru sport nu are vârstă.

Toți sportivii au fost răsplătiți cu premii de către Direcția Județeană de Sport și Tineret în parteneriat cu Liceul Internațional de Informatică. S-a alergat sub deviza „Alergăm pentru România, alergăm pentru sănătate” , prilej de motivație pentru concurenți.

Comenteaza aceasta stire