marţi, 19 martie 2019

Cum s-a răspândit pesta porcină africană în jumătate de țară. Omul, vectorul principal

De Mediafax 10:11, 29 septembrie 2018 153 vizite Social
Cum s-a răspândit pesta porcină africană în jumătate de țară. Omul, vectorul principal

Pe unii îi lovește uraganul, pe alții, erupția vulcanului - pe noi, pesta porcină africană, cu rapiditatea și violența unui tsunami.

Ne-am alăturat, în consecință, celor pe care i-a lăsat fără glas desantul ”asomatorilor în alb” - ”mâna criminală” a DSVSA-urilor, în teritoriu, care sacrifică, până la ultimul, porcii gospodarilor și ai fermierilor.

Am fost acolo, la sursă, ca să înțelegem cum a devenit posibil acest cataclism biologic.

Ca să pricepem cum s-a ajuns la sacrificarea a sute de mii de animale, vinovate de a fi atinse (sau nu) de o boală care a intrat în țară nestingherită - pe fondul nepăsării și al delăsării celor care ar fi trebuit să asigure, cu maximă vigilență, sănătatea amimalelor - și care, în doar trei luni, a cuprins aproape jumătate din teritoriul României, amenințând ca, până la Crăciun, să ne lase doar cu ouăle de Paști.

Și chiar dacă pare aproape neverosimil, mai întâi, românul se gândește (justificat) că un ”atac” atât de violent - un adevărat blitzkrieg al pestei împotriva cetățeanului - nu poate avea doar cauze naturale și că, pe undeva, stă ascunsă ”mâna criminală a Ocultei”. Dar odată ce ajungi să iei urma PPA (pesta porcină africană), înțelegi că inconștiența autorităților este, întotdeauna, mai criminală decât conspirația însăși.

Alexandru Dumitrescu, șeful unei ferme din comuna Tichilești, Tulcea, rămasă fără nici un porc în urma epidemiei, este convins că omul a fost cel mai important vector de transmitere a virusului.

Avertismente

În ultimii ani, autoritățile din România au fost informate, pe diverse căi, cu privire la posibilitatea declanșării unei epidemii de pestă porcină africană în țara noastră.

În ordine cronologică, acestea au fost următoarele:

Serviciile de informații, 2016

Invitat în fața Comisiei de Control SRI din Parlamentul României, Eduard Hellvig, directorul serviciului a declarat că instituția pe care o conduce a făcut prima informare cu privire la pericolul apariției PPA în urmă cu doi ani. "Conducerea SRI ne-a adus la cunoștință că prima informație pe care au transmis-o beneficiarilor legali a fost în iunie 2016. Anunțau că exista riscul să apară pesta porcină africană. Informările au fost la nivel de premier, miniștri, ANSVSA și au avut ca subiect pericolul declanșării epidemiilor la rumegătoarele mici,” explică Claudiu Manda, șeful comisiei.

Un an mai târziu, în luna iulie 2017 - potrivit presei timpului - s-a înregistrat primul focar de infecție, într-o gospodărie de la periferia municipiului Satu Mare. Animalele au fost sacrificate și incinerate.

Din primele investigații ale inspectorilor DSVSA Satu Mare, a apărut posibilitatea ca virusul bolii să fi fost introdus în țară, inclusiv, prin intermediul unor produse de origine animală contaminate, provenite din Ucraina.

După primirea rezultatelor eliberate de Institutului de Diagnostic și Sănătate Animală, ANSVSA a notificat structurile abilitate din țară și Uniunea Europeană, precum și Organizația Mondială a Sănătății Animalelor, confirmând focar de pestă porcină africană pe teritoriul României.

Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență a adoptat Hotărârea privind stabilirea atribuțiilor pentru ministerele cu responsabilități în controlul bolii.

Mitică Tuchilă, șeful ANSVSA Tulcea, confirmă că se știa de câțiva ani de virus, însă susține că s-au făcut instruiri și simulări cu toată lumea.

Comisia Europeană, 2017

În septembrie, prin Direcția Generală Sănătate și Siguranță Alimentară, Comisia Europeană întocmește Raportul final privind un audit efectuat în România, în perioada 25 ianuarie - 2 februarie 2017, în vederea ”evaluării punerii în aplicare a programului pentru supravegherea și pregătirea pentru situații de urgență în relație cu PPA.

”Obiectivele auditului au fost de a determina dacă:

- programul de supraveghere a PPA pentru anii 2015 și 2016 la porcii domestici și la mistreții din România a fost pus în aplicare în mod eficace, pentru a atinge obiectivul de depistare timpurie a bolii;

- măsurile instituite în vederea prevenirii răspândirii bolii la populația de porci domestici, în cazul apariției la mistreți, sunt eficace;

- pregătirea pentru situații de urgență în cazul izbucnirii unui focar de pestă porcină africană la porci domestici și în cazurile de pestă porcină africană la porci mistreți este eficace.

Per ansamblu, raportul concluzionează că România nu aplică încă multe măsuri destinate prevenirii PPA, de exemplu gestionarea populației de porci mistreți și biosecuritatea în exploatațiile nonprofesionale și le va aplica doar în cazul în care este confirmată boala, cu o întârziere substanțială a rezultatelor.

Deși vânătorii au cunoștință de PPA, programul slab de supraveghere pasivă a mistreților nu oferă garanția că virusul ar fi depistat într-un stadiu incipient, după introducerea sa. Acest lucru va întârzia depistarea bolii și, prin urmare, punerea în aplicare a măsurilor de control, mărind riscul răspândirii ulterioare la porcii domestici, în special în exploatațiile nonprofesionale.

Numeroasele exploatații nonprofesionale, cu un nivel redus de biosecuritate, reprezintă cel mai vulnerabil punct de introducere a infecției la porcii domestici.

Despre neglijența populației ne-a vorbit și Mihai Nicolae, viceprimarul din Tichilești, care este convins că și în ziua de azi, localnicii mai țin porci ascunși prin gospodării, dar n-are ce să le facă.

Ce ar fi fost dacă…
Mai clar și mai exact de atât nu putea exista. O pară mălăiață transmisă autorităților române de către reprezentanții comunității europene. N-ar fi fost nevoie de nimic mai mult decât de punerea în practică a celor câteva informații și atenționări de bun-simț.

Și anume:

- gestionarea cu atenție mărită a populațiilor de porci mistreți și de sporire a biosecurității în exploatațiile nonprofesionale, evitându-se aplicarea acestor măsuri necesare în al doisprezecelea ceas, adică atunci și numai atunci când va fi confirmată boala, deci cu o întârziere substanțială a rezultatelor;

- supravegherea pasivă a mistreților, pentru a depista virusul/boala într-un stadiu incipient și a pune în aplicare măsurile de control fără întârziere, spre a îndepărta riscul răspândirii ulterioare la porcii domestici, mai ales în exploatațiile particulare, acestea reprezentând ”punctul cel mai vulnerabil prin care poate fi introdusă infecția la porcii domestici”.

Punerea în practică, responsabil, a acestor măsuri ar fi făcut, potrivit minții de pe urmă a decidenților/specialiștilor, ca epidemia să fie stopată, iar boala, ținută sub control.

Ce s-a întâmplat în schimb?

”Măsura”

În acest context, de la începutul anului 2018, dacă nu disperat, cel puțin îngrijorător, pe 13 februarie 2018, Geronimo Brănescu, președintele ANSVSA, renunță la inspecția veterinară de primăvară, înlocuind vizita nemijlocită a medicilor în gospodării, cu o analiză ”din birou”. De ce? Pentru a economisi șase milioane de euro, contravaloarea plătită de statul român medicilor, pentru acest serviciu.

Este vorba de Ordinul 17/2018, care sună așa: ”În perioada martie-iulie, ANSVSA analizează în detaliu modalitatea de realizare a inspecțiilor oficiale în exploatațiile nonprofesionale înregistrate în Registrul specific al exploatațiilor și rezultatele obținute în anii precedenți. Inspecțiile în exploatațiile nonprofesionale se desfășoară în perioada septembrie-octombrie”.

Adică, din cele două inspecții anuale a fost păstrată numai aceea din toamnă, cea de primăvară fiind înlocuită cu analiza inspecțiilor realizate în anii trecuți.

Când asta? Chiar când României i se atrăgea, viguros, atenția că PPA e cu picioarele din față mai încoace de frontieră.

Tudor Cernega, primarul din Ceatalchioi, Tulcea, povestește cum a ajuns virusul la ei în comună.

Urmările

Din data de 11 iunie 2018, când virusul PPA a fost confirmat în patru focare din mai multe sate ale comunei Ceatalchioi, județul Tulcea, și până astăzi, potrivit ”numărătorilor” ANSVSA, epidemia s-a extins în 899 de focare din 13 județe. Au fost sacrificate peste 160.000 de animale.

Gurile rele spun că porcii vor fi omorâți până la ultimul…

Comenteaza aceasta stire

SPIT Constanța eliberează PERMISELE DE ACCES în Zona Peninsulară
De Neptun TV 18 martie 2019

Cererile completate și documentele aferente se pot depune la ghișeele următoarelor agenții fiscale, situate la adresele: Str. Sulmona nr. 22 – Agenția fiscală nr. 3; Bd. Alexandru Lăpușneanu nr. 116C (City Park Mall) – Agenția fiscală nr. 5; Bd. Tomis nr. 112 – Agenția fiscală nr. 6.

Exerciții militare în valuri de 5 metri. Forțele Navale Române participă la 'ARIADNE 19'
De Neptun TV 16 martie 2019

Forțele Navale Române participă cu nava maritimă hidrografică „Alexandru Cătuneanu” la exercițiul militar „ARIADNE 19”, defășurat în Marea Mediterană.

CONSTANȚA. Urmărire ca-n filme pe străzile din oraș - șofer oprit cu un foc de armă, după ce a lovit 5 mașini! VIDEO din mașina Poliției
De Neptun TV 15 martie 2019

În timp ce conducea cu viteză, mașina a lovit 5 autoturisme, dintre care 2 aflate în mers și 3 oprite.

România se oprește, astăzi, 15 minute, să ceară construcția de autostrăzi!
De Mediafax 15 martie 2019

Anunțat în urmă cu 11 zile, protestul inițiat de omul de afaceri sucevean Ștefan Mandachi, care a construit primul și singurul metru de autostradă din Moldova, a devenit unul național, iar vineri, zeci de mii de oameni opresc lucrul, la ora 15, pentru 15 minute.

CONSTANȚA. Percheziții de amploare la contrabandiștii de tutun! GALERIE FOTO/VIDEO
De Neptun TV 15 martie 2019

Un număr de 98 de percheziții, în 22 de județe și în Capitală, au loc, vineri dimineață, la persoane bănuite de comercializarea ilegală de tutun, la depozite și la oficii utilizate pentru livrarea tutunului prelucrat.

14 martie 2019 - Ziua Mondială a numărului Pi și 140 de ani de la nașterea lui Albert Einstein!
De Neptun TV 13 martie 2019

Ziua de 14 martie 2019 marchează atât sărbătorirea la nivel mondial a numărului Pi, cât și împlinirea a 140 de ani de la nașterea savantului de origine germană laureat cu Nobel Albert Einstein.

PREMIERĂ MONDIALĂ. Laserul de la Măgurele a atins cea mai mare putere din lume: 'A zecea parte din întreaga putere a Soarelui pe Pământ, concentrată într-o rază de lumină'
De Mediafax 13 martie 2019

Laserul de la Măgurele, proiect cofinanțat din fonduri europene, a atins 10 PetaWatts, cea mai mare putere din lume, Executivul organizând, miercuri, un eveniment pentru a marca această premieră mondială.

Senatorul Vergil Chițac, pasibil de dosar penal pentru fals în declarații!
De Neptun TV 12 martie 2019

Senatorul de Constanța Vergil Chițac riscă să fie cercetat penal pentru fals în declarații. Parlamentarul constănțean nu a specificat în declarațiile de interese faptul că deține și funcția de președinte al Asociației „Constanța Altfel”.

Începe Postul Paștelui. Tradiții și obiceiuri de lăsatul secului - ce ai voie să mănânci astăzi!
De Neptun TV 10 martie 2019

Duminica lăsatului sec de brânză este Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, amintind, astfel, înainte de intrarea în Postul Sfintelor Paști, de căderea lui Adam din Rai prin păcat, adică prin despărțirea de Dumnezeu, omul pierzând astfel asemănarea cu El, amintește Adrian Cocoșilă într-un material publicat pe site-ul www.crestinortodox.ro.

Marinari repatriați după ce autoritățile au vândut vasul din Portul Constanța și au plătit salariile
De Neptun TV 10 martie 2019

Marinarii de pe o navă sub pavilion Panama, reținută în portul Constanța, au putut fi repatriați după ce autoritățile portuare au vândut vasul pentru plata salariilor navigatorilor, restante de jumătate de an, transmite corespondentul MEDIAFAX.

SĂRBĂTOARE MARE astăzi! Sfinții 40 de Mucenici - tradiții și superstiții! Ce NU trebuie să faci în această zi
De Mediafax 9 martie 2019

Creștinii ortodocși îi sărbătoresc sâmbătă pe Sfinții 40 de Mucenici, soldați romani care pentru credința lor au fost omorâți în vremea împăratului Licinius, din porunca guvernatorului Agricola, 9 martie fiind și ziua în care s-a păstrat tradiția de a se prepara și împărți mucenici copți sau fierți.

SIMULARE EVALUARE 2019: Luni încep testările pentru elevii de clasa a VIII-a și a VII-a/ Calendar și SUBIECTE
De Mediafax 8 martie 2019

Simularea se adresează celor aproximativ 350.000 de elevi înscriși în clasele VII-VIII la începutul anului școlar 2018-2019, anunță Ministerul Educației Naționale, într-un comunicat de presă.

Sărbătoare mare sâmbătă! Ce să nu faci niciodată de Sfinții 40 de mucenici
De Neptun TV 8 martie 2019

Potrivit tradiției populare, femeile fac în această zi mucenici în formă de opturi. Aceștia sunt duși la biserică pentru a fi binecuvântași, iar apoi sunt consumați în familie.

8 Martie - Ziua Internațională a Femeii, de la activism la sărbătoare
De Mediafax 7 martie 2019

Ziua Internațională a Femeii, marcată pe 8 martie, a fost la începuturi o expresie a dorinței femeilor muncitoare de dobândire a unor drepturi, însă, de-a lungul timpului, s-a transformat într-un prilej de sărbătorire a reprezentantelor sexului frumos, indiferent de religie și rasă.

CONSTANȚA. Cum vor arăta viitoarele semafoare!
De Neptun TV 7 martie 2019

Primăria își propune prin astfel de proiecte mărirea vizibilității semafoarelor și scăderea numărului accidentelor rutiere în oraș.

CONSTANȚA. Cine sunt pescarii căutați pe mare - unul dintre ei este patron de cherhana!
De Neptun TV 7 martie 2019

Trei pescari din sudul litoralului au dispărut miercuri seara, după ce au ieșit pe mare pe furtună. La căutări participă și autoritățile din Bulgaria.

Două nave românești participă la cel mai amplu exercițiu organizat de Turcia. 'Federația Rusă a încălcat suveranitatea a trei state care nu sunt membre NATOî
De Neptun TV 6 martie 2019

Corveta „Contraamiral Eustațiu Sebastian” și dragorul maritim „Locotenent Dimitrie Nicolescu” vor efectua o serie de exerciții în comun, pe mare, alături de două nave militare ale Turciei.

4 martie 1977, ziua celui mai mare CUTREMUR din România. Cum au fost distruse 35.000 de locuințe în 56 secunde
De Mediafax 4 martie 2019

Chiar dacă în primele ore de după cutremur reacția autorităților a fost slabă, un număr mare de români s-au solidarizat și au ajutat la îndepărtarea dărâmăturilor și la salvarea victimelor. Măsurile de sporire a producției de alimente au fost luate, în urma apelului prezidențial, pentru a asigura necesarul populației și s-a dispus restabilirea rețelelor utilitare - apă, gaz, telefonie, curent electric. Au fost trimise ajutoare din toată țara către zonele afectate.

BABELE - Tradiții, superstiții și cum se aleg în funcție de zonă
De Mediafax 3 martie 2019

Babele sunt considerate personaje ale mitologiei populare românești și, încă din cele mai vechi timpuri, au fost văzute drept vestitoare ale primăverii.

Efectele negative ale Instagramului. Psiholog: Poate duce la depresie și anxietate
De Mediafax 3 martie 2019

Una dintre cele mai celebre platforme online, Instagram, nu are doar efecte pozitive asupra utilizatorului. Deși a depășit un miliard de beneficiari în întreaga lume, psihologii spun că aplicația poate duce la anxietate și depresie, scrie Descoperă.

JUDEȚUL CONSTANȚA. Restricții de circulație pe Autostrada A4. TRAFIC redirecționat
De Neptun TV 2 martie 2019

Program restricții: luni, 4.03.2019, in interval orar: 9:00 – 11:00 pe Autostrada A4, km 9+900, calea I (Ovidiu – Agigea Port), circulația va fi deviată de pe banda 2 pe banda 1.