luni, 23 aprilie 2018

Cursă îndrăzneață. 12 fete au alergat pe tocuri în cadrul unui concurs organizat pe litoral

„Pe tocuri, fiți gata, start!”. Au fost cuvintele care au declanșat seara trecută, delirul distracției, lângă un mall din Constanța.

12 fete îndrăgostite de shopping au alergat pe tocuri în cadrul unui concurs exploziv organizat pentru prima oară la malul mării.

Concurente și-au verificat încălțările, și, după o cursă de încălzire, au luat-o la goană în lupta pentru marele premiu.

Roxana, o tânără din Constanța, a auzit de concursul de alergare pe tocuri, Stilletto run, așa că a lasat treburile deoparte și a venit la linia de start.

Pentru această competiție, în premieră la malul mării, și-a ales cu grijă pantofii și ținuta fashion, dar și atitudinea de învingătoare.

În scurt timp, parcarea unui mall din Constanța s-a animat de participante.

Toată lumea vorbea numai despre tocuri, pantofi și aderență. Unele fete și-au înfrânat încălțările cu adeziv, altele s-au bazat doar pe echilibru.

În orice caz, doar tocurile de peste 7 centimetri au fost acceptate în concurs.

Imediat, curajoasele s-au aliniat la start pentru cursa de încălzire a uneia dintre cele mai amuzante competiții din lume.

În 2006, olandezii au fost primii, iar românii i-au urmat anul trecut. A început apoi concursul cu adevărat.

Tocurile au scârțâit, iar prima participantă a pornit ca un supersonic. Au fost și accidentări. Dar fuga pe tocuri a continuat. După Roxana am intrat și noi în concurs.

Tentația participării a fost mare. Premiile puse în joc au fost numeroase de la ședinte spa și produse cosmetice până la o vacanță la munte.

Indiferent de locul câștigat pe podium, toate cele 12 concurente  au trăit distracția sus pe toc.

Comenteaza aceasta stire