marţi, 19 iunie 2018

Dan Petrescu: 'Am avut o ofertă să antrenez și CFR și echipa națională, dar conducerea nu a acceptat'

De Mediafax 19:45, 15 septembrie 2017 9 vizite Sport
Dan Petrescu: 'Am avut o ofertă să antrenez și CFR și echipa națională, dar conducerea nu a acceptat'

Antrenorul Dan Petrescu a dezvăluit, astăzi, că Federația Română de Fotbal i-a oferit posibilitatea de a pregăti în paralel echipa națională și CFR Cluj, dar s-a lovit de refuzul grupării ardelene, chiar dacă el a fost de acord cu propunerea primită.

"Cei de la Federație m-au dorit foarte mult. Am avut o ofertă - cred eu că era foarte bună pentru mine - să antrenez și CFR și echipa națională. Am fost de acord cu acest lucru, dar trebuia să fie de acord și clubul CFR. Și președintele, și patronul, și toți cei care conduc clubul. Cei din conducere nu au fost de acord și atunci normal că nu am mai avut cum să merg la echipa națională", a declarat Dan Petrescu, într-o conferință de presă.

Tehnicianul în vârstă de 49 de ani spune că a înțeles decizia luată de oficialii clubului CFR Cluj și mărturisește că și el ar fi luat o hotărâre similară, dacă s-ar fi aflat în locul șefilor săi.

"Dar am înțeles decizia clubului, este o decizie normală cred. Dacă aș fi fost conducător, aș fi luat aceeași decizie, pentru că s-au gândit că va fi greu pentru mine să mă concentrez la două echipe, nu numai la una. Normal că îmi doream să antrenez echipa națională, dar nu puteam să las echipa acum pentru că tot ce a fost creat aici, la Cluj, a fost creat la dorința mea. Acești jucători care au fost aduși, banii care s-au cheltuit, tot ce s-a întâmplat la club, în primul rând datorită mie. Dacă aș fi plecat, ar fi suferit prea multă lume. Dacă cei din conducere erau de acord cu această variantă, în momentul acesta poate nu mai eram aici, poate eram la București", a adăugat Petrescu.

Dan Petrescu a precizat că aceasta este a doua ofertă de a prelua banca tehnică a primei reprezentative pe care o refuză. El a mărturisit că speră să mai aibă o asemenea oportunitate, în viitor.

"Este a doua oară când mi se oferă șansa să fiu selecționer. Nu am avut norocul să fiu acolo. Poate în altă circumstanță. Dacă va mai fi a treia oportunitate, poate voi ajunge. Dar acum trebuie să mă concentrez 100 la sută aici și să nu am regrete. Acesta este fotbalul, aceasta este viața antrenorilor. Îmi doresc să îmi duc până la final contractul și, de ce nu?, poate chiar mai mult. Depinde de rezultate, unde ai rezultate, stai. Sper să ajut CFR să ajungă unde era înainte, în grupele Champions League", a mai spus antrenorul care a cucerit titlul cu Unirea Urziceni, în 2009.

Petrescu consideră că România are mulți tehnicieni capabili să preia postul lăsat liber de germanul Christoph Daum.

Comenteaza aceasta stire

Campionatul Mondial de Fotbal 2018. Cel mai mare eveniment fotbalistic al LUMII începe astăzi. PROGRAMUL GRUPELOR
De Mediafax 14 iunie 2018

Cupa Mondială de fotbal începe joi, meciul de deschidere al competiției care se va încheia peste o lună fiind cel dintre Rusia și Arabia Saudită, de la ora 18.00.

Presa internațională: 'Halep a mișcat mulțimile, primarul Bucureștiului a fost huiduit'
De Neptun TV 12 iunie 2018

Presa internațională a scris, azi, despre revenirea Simonei Halep în România, după ce a câștigat tilul la Roland Garros.

SIMONA HALEP a câștigat finala de la Roland Garros!
De Neptun TV 9 iunie 2018

SIMONA HALEP a câștigat finala de la Roland Garros!!

SIMONA HALEP joacă finala de la Roland Garros!
De Neptun TV 9 iunie 2018

Simona Halep și Sloane Stephens se vor înfrunta, sâmbătă, în premieră în finala unui turneu din circuitul WTA. Halep conduce cu 5-2 la confruntările directe.

Simona Halep s-a calificat în FINALA de la Roland Garros
De Neptun TV 7 iunie 2018

Ea a eliminat-o, cu 6-1, 6-4, pe Garbine Muguruza.

ROLAND GARROS. Simona Halep joacă astăzi în semifinale, cu spaniola Garbine Muguruza!
De Neptun TV 7 iunie 2018

Liderul WTA, Simona Halep, va juca în semifinale turneului de la Roland Garros, astăzi, după ora 16.00, cu spaniola Garbine Muguruza, cap de serie numărul 3, meciul urmând să aibă loc pe terenul central Philippe Chatrier.

UPDATE. ROLAND GARROS. Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală!
De Neptun TV 4 iunie 2018

Simona Halep mai are de câștigat patru meciuri pentru a-și îndeplini visul și anume cucerirea unui trofeu de Grand Slam.

Baschet Club Athletic, medaliată cu bronz în Liga 1!
De Sorin Cealera 30 mai 2018

Baschet Club Athletic Constanța a încheiat cu o victorie turneul Final Four de la Brăila și a obținut medaliile de bronz ale Ligii Întîi. ”Gladiatorii din Tomis” vor evolua din sezonul viitor în Superliga României.

CS Phoenix mizează pe baschetbalistele tinere
De Sorin Cealera 30 mai 2018

După 23 de ani, Constanța are din nou o echipă de senioare la baschet, iar aceasta a cucerit deja o medalie de argint în Liga Întîi. Baschetbalistele de la Phoenix s-au clasat pe locul secund în turneul de promovare de la Târgoviște și au obținut astfel dreptul de a evolua din sezonul viitor în Liga Națională.

SSC Farul visează la... Liga 1!
De Sorin Cealera 29 mai 2018

Suporter Spirit Club Farul se pregătește pentru liga a doua. Susținută de peste 5000 de fani, echipa constănțeană a obținut promovarea pe arena din strada Primăverii și a readus atmosfera de pe vremuri pe străzile orașului. Antrenorul Petre Grigoraș speră ca echipa să primească un buget pe măsura ambițiilor clubului, care visează acum la Liga Întîi.

Real Madrid câștigă din nou Liga Campionilor, dupa o finală superbă cu Liverpool!
De Neptun TV 27 mai 2018

In ultimul act al celei mai importante competitii intercluburi din Europa, madrilenii au invins-o cu 3-1 pe Liverpool, la capatul unui meci de povestit nepotilor.

Ilie Năstase, două dosare penale în 6 ore! Oamenii legii au fost nevoiți să blocheze mașina tenismenului: 'Polițiștii să folosească mai întâi capul'!
De Neptun TV 25 mai 2018

Fostul jucător de tenis a acuzat că are răni la mâini din cauza cătușelor și a spus că se va adresa CEDO.