duminică, 26 martie 2017

De la filme, la teroarea realității

loading...
De la filme, la teroarea realității

În ''Munich'' (2005), filmul produs și regizat de Steven Spielberg despre represaliile guvernului israelian împotriva Organizației pentru Eliberarea Palestinei după masacrul de la Munchen, de la Jocurile Olimpice de vară din 1972, scenariștii Tony Kushner și Eric Roth introduc ideea unei umbre de îndoială și remușcare în acțiunile agenților Mossad. Nu știu dacă ideea provine din cartea care a stat la baza scenariului, ''Răzbunare'' de Yuval Aviv - care a pretins că a fost agent Mossad - dar lucrurile sunt puțin probabile. Niște executanți care s-au oferit voluntar, cu atât mai mult în slujba celebrului serviciu israelian, nu aveau cum să aibă mustrări de conștiintă, după cele întâmplate la Olimpiadă cu niște sportivi nevinovați.

Într-un film foarte recent, ''Ochiul din cer'' (2015, regia Gavin Hood) este ridicată aceeași problemă de responsabilitate, a unor piloți britanici de dronă, care au de lichidat trei teroriști renumiți, aflați într-o casă conspirativă din Kenya, împreună cu alți doi kamikaze și două veste cu explozibili, pregătite pentru atentate majore. Numerele doi, patru și cinci, chipurile, în ierarhia celor mai căutați teroriști din lume. Iar operațiunea se împotmolește pentru că, de zidul casei în care se aflau respectivii, o gingașă fetiță vindea pâine. Care ar fi putut fi pulverizată de explozie. Numerele doi, patru și cinci dintre teroriștii planetei?! Come on! Ăsta e un vis aproape intangibil! Nici dacă ar fi fost optzeci de victime colaterale, serviciile operative nu ar fi stat pe gânduri, cu asemenea ''trofee''. Cu toate astea, scenariul brodează în jurul unei presupuse crize de conștință a unor militari, aflați sub jurământ și ordin. Înduioșător, dar neplauzibil.

          ''Minority Report'' (2002, tot Steven Spielberg): excelentul roman al lui Philip K. Dick care a stat la baza filmului acreditează ipoteza practică a anihilării criminalilor/teroriștilor, încă înainte de a comite atrocitățile plănuite. Excelentă idee! Un ''Munich'' a cărui acțiune ar fi fost devansată cu câteva săptămâni măcar, ar fi salvat zeci de vieți de la Olimpiadă și întreaga planetă (Germania, în primul rând) de la o rușine mondială!

          Și-acum, legătura dintre cele trei filme. Anis Amri, principalul suspect pentru atentatul de la Berlin din 19 decembrie se afla în vizorul autorităților germane, iar cazul său a fost discutat de cel puțin șapte ori în perioada februarie-noiembrie 2016. Experții în prevenirea terorismului au analizat de cel puțin două ori dacă Amri planifica un atac în Germania, dar de ambele dăți au decis că este puțin probabil. Cum ar fi fost dacă, numai suspect de terorism fiind, ar fi fost anihilat înainte de comiterea faptelor?! Dacă nu eliminat fizic, măcar făcut dispărut, de vreme ce complicatul sistem juridic european nu permite, chipurile, reținerea unor asemenea indivizi, fără probe (americanii, prin Patriot Act, au tranșat eficient problema). Ar putea în zilele noastre să funcționeze o echipă internațională, ca cea din 1972, din ''Munich''? Și dacă cei anihilați ar fi inofensivi, deci victime colaterale, ca în ''Eye in the Sky''?  Cât de eficientă ar fi și ce probleme de conștiință ar ridica umanității asemenea operațiuni?

          Poate doar cele despre care ar avea habar umanitatea. Poate o asemenea echipă deja funcționează și noi, oamenii obișnuiți, nu știm. Dar, dacă o face, e teribil de ineficientă...

loading...

Comenteaza aceasta stire

Și marmota învelea ciocolata, pardon pe Kovesi … în Le Monde

Vineri seara, pe început de week-end, o așa zisă știre cade din Le Monde în rutina românească, precum cărămida în geamul bisericii. Aparent, din senin un top al celor mai promițători politicieni europeni, întocmit de cei de la Le Monde, după criterii numai de ei știute, o plasează pe Laura Codruța Kovesi în primii patru cei mai promițători tineri politicieni europeni ?!

Toxicbook
De Sorin-Lucian Ionescu 20 martie 2017

De câte ori sunt întrebat, de obicei de cei care ''n-au și nu vor să aibă'', ce-i aia facebook, le răspund simplu: facebook e... ceea ce vrei tu să fie. Poți să-ți promovezi afacerea, să agăți parteneri pe facebook, să râzi de toți și de toate, să fii hater, să afli noutăți, cine-a mai murit, a cui e ziua, să te uiți la știri... Inclusiv la știri false.

Daca Ciolos e locomotiva, de ce pleaca la fier vechi?

Domnul Dacian Ciolos a prins gustul puterii. Nu de azi, de ieri. Iar acum se incordeaza. Ameninta ca isi face partid. Pentru a obtine, eventual, un alt partid pe tava. Poate PNL. Poate USR. Poate “#Rezist”. In mod cert, se intampla un fenomen straniu. Sunt multi care au afirmat si inca afirma ca Dacian Ciolos are priza la popor. Ca e carismatic. Ca are un electorat al lui. Ca e locomotiva. Si totusi nimeni nu il vrea. Oare de ce?

Da, oriunde în lume, numirile vârfurilor din justiție sunt politice! Altă întrebare!?

Stupefiat privesc, de la începutul acestei săptămâni, zbaterile publice ale Procurorului General Augustin Lazăr și ale Procurorului Șef al DNA Laura Codruța Kovesi, la anunțul făcut de Ministrul Justiției Tudorel Toader, privind evaluarea activității celor doi. Atât Kovesi cât și Lazăr spun public că evaluarea activității lor nu poate fi făcută de ministrul justiției, ci doar de forul profesional numit, adică celebrul CSM, recte Consiliul Superior al Magistraturii.

Nu, nu e Dragnea

În ultima vreme, unii și-au făcut o nouă ''icoană'', numai bună de aruncat în ea cu săgeți de Darts și scuipați. Se numește Liviu Dragnea. E-adevărat, o majoritate relativă...

Klaus a dat, Iohannis a luat

Statul roman a facut o buna afacere. A dat din proprietatea sa un mare numar de proprietati imobiliare si a devenit chirias. Cetatenii acestei tari platesc, acum, chirii uriase pentru ceea ce aveau de drept. De cealalta parte, Klaus Iohannis a dat un tun urias.

Să îl denunțăm pe Moromete!

Unul dintre subiectele date la faza județeană a Olimpiadei de Limba și Literatura Română din Prahova a fost redactarea unui “denunț”. Dincolo de penibilul și hilarul acestei afirmații, conform căreia “denunțul” este considerat un mijloc de exprimare literar, situația pare una desprinsă din perioada revoluției proletcultiste a anilor ’50, când tinerii trebuiau educați în spiritul și valorile unei noi ere, unde burghezul era considerat inamicul societății glorioase, pe care partidul încerca să o clădească pentru întregul popor.