duminică, 21 iulie 2019

Declarația ȘOCANTĂ a unui medic despre sistemul sanitar: 'SUNTEM TRATAȚI CA NIȘTE GUNOAIE!'

Declarația ȘOCANTĂ a unui medic despre sistemul sanitar: 'SUNTEM TRATAȚI CA NIȘTE GUNOAIE!'

Șeful Secției de Terapie Intensivă Nou-Născuți a Spitalul 'Marie Curie', dr. Cătălin Cîrstoveanu, s-a declarat șocat de rezultatele dezinfectanților Hexi Pharma cu care erau spălați copii.

"Sînt șocat. Mă simt batjocorit. Noi îi spălam pe copii din cap pînă în picioare cu aceste substanțe. Acum îmi dau seama. Mi-au pus alcool cu parfum în substanțe! Este incredibil! Și mă gîndesc la un singur lucru. Aș fi salvat mai mulți copii. Mult mai mulți! Nu-mi vine să cred. Acum înțeleg. Știți, la noi la ATI vin copii colonizați și cu două, trei bacterii. Am fost la analize cu ei în Germania și mi-au spus că nu au văzut asemenea bacterii. Sîntem tratați ca niște gunoaie! Este incredibil. Aș fi salvat mai mulți copii. Cei care ne conduc nu dau nici un ban pe noi! Așa îmi explic de ce ei fug și se operează numai în străinătate. Probabil că ei știu ceva. Faceți, vă rog, teste și la medicamente! Știu medicamente generice al căror import e protejat de politicieni care nu-și fac efectul. Deloc nu au efect! Sînt convins că vorbim despre același lucru! Mor oamenii din această cauză", a declarat Cătălin Cîrstoveanu, șeful secției de terapie intensivă nou-născuți de la Marie Curie, pentru tolo.ro.

Astăzi, compania Antibiotice SA a anunțat că intenționează să-l dea în judecată pe medicul Cătălin Cîrstoveanu după declarațiile acestuia referitoare la lipsa de efect a medicamentelor generice produse în România.

"Compania Antibiotice SA a luat la cunoștință declarația medicului Cătălin Cîrstoveanu, șeful Secției de Terapie Intensivă nou născuți din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii M.S. Curie din București referitoare la lipsa de efect a medicamentelor generice produse în România. Antibiotice SA va acționa în judecată această persoană precum și spitalul în cadrul căruia au fost exprimate aceste opinii nefondate care pot aduce prejudicii importante sistemului de sănătate, pacienților și producătorilor de medicamente generice din România", se menționează într-un comunicat remis de conducerea Antibiotice SA.

Comenteaza aceasta stire