vineri, 24 mai 2019

Deputatul constănțean George Vișan, mesaj de susținere a candidaților social-democrați pentru alegerile europarlamentare.

Deputatul constănțean George Vișan, mesaj de susținere a candidaților social-democrați pentru alegerile europarlamentare.

Deputatul constănțean George Vișan a transmis un mesaj de susținere a candidaților social-democrați pentru alegerile europarlamentare.

“Demnitatea este o calitate de care nu ne putem debarasa, la nivel declarativ, de discurs sau la nivel de simțire. Deși, apare în peisajul contemporan drept o fragilitate a spiritului sau mai rău, un handicap politic pentru mulți dintre politicienii emergenți pe scena politică, ea rămâne singurul criteriu în timp, prin care oamenii de stat își pun în valoare viziunea și proiectul politic.

Europa are o generozitate veche, care se găsește și în inimile românilor!

Așa a fost construită România, așa a fost construită Europa până astăzi. Din acest motiv nu putem sub nici o formă, sub nici o orânduire pasageră de idei extatice sau sensibilități selective, să împărțim Europa între buni și răi! Ideea de fond este simplă  – e vorba de demnitate. O demnitate care se distribuie, după gândirea lui Noica, fără să se împărtă inegal sau fantasmagoric, care se multiplică fără să-și piardă esența. Aici, proiectul european câstigă în ansamblul său printr-un cuvânt, deseori, uitat în discursul altor politicienilor și, anume, generozitate.

Departe de a înșira cuvinte goale ce din coadă sună, România trebuie să fie reprezentată la Bruxelles de cei care o respectă și țin la ea. România trebuie să fie respectată în Europa. Atunci vom ști că demnitatea, generozitatea, respectul sunt cuvinte pline de substanță și însemnătate în vocabularul politic de la Bruxelles. Deși, politicenii vorbesc tot mai puțin despre Europa reală în discursul lor, antiteza național – european ar fi bine să fie gândită într-o cheie constructivă, prin care românii să înțeleagă că – „Da! România merită mai mult!” și că fiecare cetățean este reprezentat la nivel european și simte acest lucru prin acțiunea politică a decidenților săi. Lista social democraților reprezintă această idee – Vrem ca Europa să fie guvernată pentru cetățeni – pentru toți cetățenii!

Egalitatea derivă din proiectul intim al demnității umane

În același timp, contestarea dublei măsuri aplicate României nu ne face mai puțin europeni așa cum tot ne acuză unii și alții. Dimpotrivă, demonstrează intrinsec că promovăm un discurs rațional, așezat în spiritul valorilor europene. Românii sunt un popor proeuropean prin excelență, prin urmare, reprezentanții săi politici nu pot fi decât atașați proiectului european, în logica prin care afirmăm că elita politică este oglinda societății din care provine. Proiectul nostru este o Europă demnă într-o Românie unită! Nu suntem și nu vrem să fim în Ferma Animalelor a lui Orwell, unde unele animale erau mai egale între ele ca altele. Egalitatea derivă din proiectul intim al demnității umane, care este rezervat fiecăruia. Drepturile și obligațiile sunt legate ombilical între ele. Europa, prin politicienii săi actuali, încurcă această legătură, sau, în caz profund negativ, o împart după criterii care nu onorează generozitatea proiectului nostru comun. România e Europa! Reversul este proiectul nostru politic prin care românii să fie cetățeni europeni respectați, care să simță că ideea de Europă se află oriunde, prin asumarea deopotrivă a drepturilor și obligațiilor. Vrem să ne simțim acasă în Europa. Până acum, am bifat doar obligațiile! Acum să ne bucurăm și de drepturile noastre! Nu putem să împărțim Europa între buni și răi! Astfel, ne punem speranța într-un viitor Parlament European în care România să câstige la capitolul respect și demnitate!”

Comenteaza aceasta stire

Deputatul constănțean George Vișan, mesaj de susținere a candidaților social-democrați pentru alegerile europarlamentare.
De Neptun TV 14 mai 2019

Deputatul constănțean George Vișan a transmis un mesaj de susținere a candidaților social-democrați pentru alegerile europarlamentare.

Senatorul constănțean Ștefan Mihu, mesaj de Ziua Europei!
De Neptun TV 8 mai 2019

Acesta a făcut o declarație politică prin care își exprimă recunoștința pentru valorile europene și susținerea procesului de consolidare europeană.

Secția de laparoscopie a Spitalului Municipal Medgidia, modernizată cu ajutorul Clubului Rotary 'Cetatea Tomis'
De Neptun TV 7 mai 2019

Locuitorii din Medgidia, dar și din împrejurimi, au de acum înainte o șansă în plus la viață. Astăzi, în prezența primarului localității, Valentin Vrabie, a fost dată în folosință noul echipament ce va înzestra secția de laparoscopie a Spitalului Municipal Medgidia.

Senatorul Ștefan Mihu, interpelare pentru decalarea perioadei de începere a anului școlar în scopul promovării turismului românesc!
De Neptun TV 7 mai 2019

În ședința Senatului din 6.05, senatorul Ștefan Mihu a adresat o interpelare privind o corelare mai strânsă a structurii anului școlar cu obiectivele promovarii turismului românesc.