luni, 15 iulie 2019

Descoperire importantă în apele teritoriale ale României: aproximativ 30 de miliarde metri cubi de gaze naturale!

Compania rusească Lukoil a anunţat că a descoperit o importantă pungă de gaz în apele româneşti ale Mării Negre. Rezervele ar putea acoperi necesarul de consum al României pentru aproximativ 3 ani.

Descoperire importantă în apele teritoriale ale României: aproximativ 30 de miliarde metri cubi de gaze naturale!

Anul trecut, companiile Lukoil, PanAtlantic și Romgaz au anunțat că au descoperit pe platforma continentală a României, în zona perimetrului Trident, un zăcământ important de gaze.

Suprafața zăcământului poate atinge 39 km pătrați, iar rezervele care urmează a fi confirmate de forajul de evaluare, pot depăși 30 miliarde metri cubi de gaze naturale.

Ieri au fost confirmate cantitățile preconizate. Ministrul Energiei, Victor Grigorescu, s-a întâlnit cu Vladimir Nekrasov, prim-vicepresedinte al Companiei ruse Lukoil, care s-a aflat într-o vizită de lucru în România. Principala temă de discuție a fost perna de gaze descoperită în largul Mării Negre în perimetrul Trident.

"Oficialul rus a prezentat si o parte din programele viitoare ale companiei in Romania, punand accent pe continuarea activitatilor de explorare in cadrul Consortiului din care mai fac parte firma americana PanAtlantic si Romgaz a zacamantului de gaze Lira din perimetrul Trident din Marea Neagra, conform contracului de concesiune existent. In baza  evaluarilor preliminare, rezervele de gaze evidentiate pana in prezent depasesc 32 miliarde m.c., iar cercetarile vor continua atat prin lucrari de explorare seismica, cat si prin noi forari cu sonda de prospectiuni", se precizează într-un comunicat transmis de Ministerul Energiei.

Punga de gaz descoperită se află la 170 de kilometri de coastele României și este situată la 2.700 de metri adâncime. În România producția anuală este 11 miliarde de metri cubi de gaz. Asta înseamnă că zăcământul descoperit de Lukoil ar putea acoperi necesarul pentru aproximativ 3 ani.

Rușii dețin două concesiuni în Marea Neagră, Trident și Rapsodia, aflate la cea mai mare distanță de litoral. Acestea fac parte din teritoriul pe care România l-a câștigat în urma procesului de la Haga cu Ucraina pentru delimitarea platoului Insulei Șerpilor.

Comenteaza aceasta stire