luni, 18 februarie 2019

DEZASTRU în Europa. Intemperiile au făcut 12 victime în Italia și Malta; furtunile au provocat haos în mai multe regiuni de pe bătrânul continent

DEZASTRU în Europa. Intemperiile au făcut 12 victime în Italia și Malta; furtunile au provocat haos în mai multe regiuni de pe bătrânul continent

Furtuni violente, precipitații abundente și căderi de zăpadă s-au abătut asupra unei importante părți din Europa, provocând moartea a 12 persoane în Italia și Malta, blocând drumurile și cauzând pene de curent, au anunțat marți autoritățile, potrivit dpa.

Bilanțul persoanelor decedate în Italia a crescut la 10, de la șase anunțate luni, după ce un pompier a murit strivit de un copac prăbușit în timpul operațiunilor de salvare în regiunea alpină Bolzano (Tirolul de Sud), în apropiere de granița cu Austria.

În provincia învecinată, Trento, o femeie și-a pierdut viața după ce locuința sa a fost prinsă de o viitură de noroi și pietre, iar un pescar a fost găsit decedat într-un lac.

Un practicant de kite-surfing a murit în apropiere de Rimini, un oraș de pe țărmul Mării Adriatice, după ce vântul deosebit de puternic l-au făcut să se izbească violent de o stâncă, a anunțat agenția de știri ANSA.

În Malta, apele agitate au provocat moartea a două persoane: o femeie de naționalitate germană care făcea scufundări în apropierea insulei Gozo și un pescar de 85 de ani, care primise anul trecut un premiul pentru salvarea unui om de la înec.

De la Bruxelles, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene a transmis condoleanțe Italiei, precizând că executivul Uniunii Europene este ''pregătit să ofere sprijinul și ajutorul de care este nevoie''.

Furtunile din provincia nord-vestică Liguria au determinat închiderea aeroportului din Genova și au provocat avarii severe la nivelul căilor de acces spre stațiunea turistică Portofino, care a rămas izolată de restul regiunii.

Rapallo, un port din vecinătate, a fost devastat de valuri de până la zece metri înălțime care au distrus aproape 200 de iahturi, inclusiv unul aparținând fiului lui Berlusconi, Piersilvio, a relatat cotidianul Corriere della Sera.

Marți, zeci de mii de locuințe din nordul Italiei au rămas fără electricitate, iar școlile au fost închise ca măsură de precauție în mai multe orașe, printre care Roma, Napoli și Veneția.

Orașul Veneția s-a confruntat luni cu cele mai grave inundații din ultimii zece ani. Apele crescute au provocat pagube extinse, fiind afectate și două tapiserii de Joan Miro, care urmau să fie expuse în curând pentru public.

Intemperiile au afectat, de asemenea, Spania, unde 30.000 de locuințe din Menorca au rămas fără electricitate timp de 48 de ore, după ce o tornadă a lovit insula în weekend.

O masă de aer polar care a ajuns în nordul Spaniei a produs condiții de iarnă cu un amestec de ploaie și zăpadă, afectând autostrăzile și cursele feroviare din regiunile Asturia și Galicia. Trupe de militari au fost aduse în zonă pentru a ajuta echipele de intervenție să îndepărteze cablurile electrice căzute la pământ și copacii prăbușiți.

În sudul și centrul Franței, peste 1.000 de persoane au fost duse în adăposturi peste noapte după ce mai mulți conducători auto au rămas înzăpeziți pe șosele, au precizat autoritățile din departamentele Loire și Haute-Loire.

În Haute-Loire, 150 de polițiști, soldați și pompieri au fost mobilizați pentru a veni în ajutorul șoferilor blocați pe șosele marți dimineața.

Circa 195.000 de locuințe de pe tot teritoriul țării au rămas fără electricitate din cauza furtunilor, a precizat companie de electricitate Enedis.

La est, ploaia și vântul cu viteze de până la 100 de km/h au izolat insulele croate din Marea Adriatică, anulând cursele de feribot, potrivit postului public de televiziune TV HRT.

Mai multe drumuri de coastă au fost, de asemenea, închise circulației, din cauza precipitațiilor care au căzut în cantități record în anumite regiuni. În Delnice (vestul Croației), au căzut 156 de litri de apă pe metru pătrat într-un interval de 24 de ore.

În Slovenia, furtuna a doborât copaci și a provocat inundații minore pe alocuri. Codul roșu se menține în anumite regiuni din cauza creșterii debitului râului Drava, a informat agenția de presă oficială STA.

În sudul Austriei, circa 10.000 de locuințe au rămas fără alimentare cu electricitate în provincia Carintia. În plus, serviciile de urgență s-au mobilizat pentru protejarea comunităților de inundații după precipitațiile abundente din ultimele zile.

Cu toate acestea, nu toată Europa a avut de înfruntat vremea rea. La Berlin, a fost neobișnuit de cald pentru acest anotimp, cu 19 grade Celsius, în timp ce la Varșovia, mercurul termometrelor a trecut de 21 de grade Celsius. La București, s-au înregistrat 23 de grade Celsius.

Comenteaza aceasta stire

România îl recunoaște pe Juan Guaidó ca președinte interimar al Venezuelei!
De Neptun TV 8 februarie 2019

Președintele Klaus Iohannis, ca titular al deciziilor de politică externă a României și ca reprezentant al României în plan extern, a decis recunoașterea lui Juan Guaidó în calitatea de președinte interimar al Venezuelei, anunță Administrația Prezidențială.

Criza din Venezuela. Nicolas Maduro amenință cu izbucnirea unui război civil și avertizează SUA
De Mediafax 4 februarie 2019

„Îmi doresc ca nimeni să nu mai intervină în afacerile noastre interne... suntem pregătiți să ne apărăm țara”, a adăugat Maduro.

Nota de plată a Brexit: ce pagube a creat până în prezent!
De Neptun TV 3 februarie 2019

Nota de plată a Brexit: ce pagube creat până în prezent

La un pas de război? Președintele rus Vladimir Putin a anunțat că Rusia a suspendat Tratatul Forțelor Nucleare Intermediare
De Neptun TV 2 februarie 2019

Liderul de la Kremlin le-a mai spus oficialilor ruși să nu inițieze discuții privind dezarmarea cu Washingtonul.

LEGEA MARȚIALĂ ar putea reveni în actualitate în Marea Britanie
De Neptun TV 27 ianuarie 2019

"Tema majoră în toate planurile pentru un Brexit fără acord este nesupunerea civilă și teama că va conduce la decese în eventualitatea unor penurii alimentare și medicale", a declarat o sursă pentru ziar.

TRAGEDIE! ATAC ARMAT la o bancă! Un fost gardian a UCIS 5 persoane
De Neptun TV 24 ianuarie 2019

Momentan nu se cunoaște dacă atacul a început ca un jaf armat, a declarat un purtător de cuvânt al Poliției din Sebring, un mic oraș din Florida cunoscut pentru o cursa auto anuală de anduranță de 12 ore.

Lista nominalizărilor la premiile Oscar 2019; 'The Favourite' și 'Roma', câte zece selecții
De Mediafax 22 ianuarie 2019

Lungmetrajele "The Favourite", de Yorgos Lanthimos, și "Roma", de Alfonso Cuaron, conduc, cu câte zece selecții, în topul nominalizărilor la cea de-a 91-a ediție a galei Oscar, care va avea loc pe 24 februarie, la Los Angeles.

Cum este viața intr-un oraș ÎNECAT ÎN ÎNTUNERIC. Aici omenii stau in beznă totală 65 de zile pe an. GALERIE FOTO
De Neptun TV 21 ianuarie 2019

Denumit anterior Barrow, orașul Utqiagvik este centrul economic al circumscripției North Slope. O parte dintre cetățeni lucrează în cadrul industriei de petrol, alții se bazează pe munca la stat, iar alții pe turism. De ce ar veni cineva într-un loc atât de îndepărtat în nord, cu o climă atât de capricioasă?