luni, 19 august 2019

Doar 11% dintre tinerii constănțeni au promovat cea de-a doua sesiune a bacalaureatului

Coșmarul celui mai slab bacalaureat din istorie continuă. La Constanța, doar 11 la sută dintre cei aproape 3 mii de candidați înscriși au reușit să promoveze. Cei mai mulți dintre ei spun că subiectele la română și matematică au fost mult mai grele decât în prima sesiune, dar recunosc că nu s-au pregătit așa cum trebuie.

Dezamăgirea s-a citit pe chipul elevilor care au venit să afle rezultatele obținute la cea de-a doua sesiune a bacalaureatului. Din cei aproape 3 mii de candidați care s-au înscris în județul Constanța, doar 11 la sută au reușit să promoveze.

În prima sesiune, au promovat 60 la sută dintre candidați. Atunci însă, Constanța a fost printre puținele județe care nu a avut camere de supraveghere în toate centrele de examinare. La sesiunea din toamnă, însă, monitorizarea video nu a lipsit din nicio clasă. Așa se face că rezultatele au fost mult mai slabe ca în sesiunea trecută. De exemplu, la centrul de examinare Colegiul Național Mircea cel Bătrân din cei peste 400 de candidați, doar 19 au luat notă de promovare. Dezastru a  fost și  la Colegiul Comercial Carol I, unde din cei 641 de tineri  înscriși, doar 77 au trecut examenul. Pentru că nu au știut ce să scrie, mulți au ieșit din clasă după mai puțin de oră. Mulți dintre cei care sunt nemulțumiți de notele obținute au depus deja contestații. Unii spun că le mai trebuie doar cateva sutimi pentru a trece bacalaureatul. Centrele de examinare primesc contestații până la ora 20.00. Pentru că au încercat să copieze la probele scrise 21 de tineri au fost eliminați și vor susține examenul în 2013. 

Comenteaza aceasta stire