luni, 19 august 2019

Dr. Dan Căpățână, managerul Spitalului Județean Constanța: 'Sistemul sanitar nu este pregătit să facă față unor crize'

Dr. Dan Căpățână, managerul Spitalului Județean Constanța: 'Sistemul sanitar nu este pregătit să facă față unor crize'

Managerul Spitalului Județean Sf. Andrei Constanța, medicul Dan Căpățână, a vorbit, într-un interviu acordat publicației Săptămâna Financiară, despre realitățile sistemului sanitar din România, despre criza bebelușilor din județul Argeș și alte teme de actualitate imediată.

Potrivit dr. Căpătână, în sistemul de sănătate din România lipsește o componentă esențială care ar putea contribui, în mare măsură, la evitarea unor crize sau la micșorarea efectelor acesteia.

…Cred că noi nu avem, în general, în sistemul sanitar, lucru dovedit de altfel și în cazul la fel de nefericit de la Clubului Colectiv, acea componenta numită management al riscului. Există peste tot în lume o specialitate numită explicit managementul riscului… Din câte știu în România există un singur profesor abilitat, care are calificare pentru așa ceva. Pntru a gestiona o astfel de criză, pe lângă abilitățile tale ca profesionist în sănătate trebuie să ai și abilități de comunicare, trebuie să existe în spate o echipă care să știe ce etape sunt de parcurs într-o astfel de situație, trebuie să ai planuri pregătite pentru epidemii de acest gen, pentru că acestea se pot întâmpla oricând”, a spus medicul Dan Căpățână pentru publicația respectivă.

Managerul celei mai mari unități medicale din județul Constanța a vorbit și despre lipsa unei comunicări efective de natură să traducă publicului larg crizele punctuale sau alte evenimente de interes din sistemul de sănătate. Lipsa profesioniștilor din acest domeniu este considerat de dr. Dan Căpățână o sincopă pe linia unei comunicări moderne.

Ar trebui să existe un astfel de comunicator nu numai la nivel de minister dar și la nivelul spitalelor. Din păcate, legal nu există posibilitatea unei astfel de funcții și nici posibilitatea încheierii unui contract cu o companie care să asigure activitatea de PR. Ați văzut peste tot că media stă la poarta spitalelor pentru că, sigur, în goana asta după senzațional spitalele oferă multe subiecte care pot fi exploatate în acest sens. Părerea mea este că lucrurile astea ar trebui instituționalizate cumva, adică spitalele să fie obligate să aibă un PR care să știe să comunice presei, care să știe cum să explice cetățenilor pe înțelesul lor pentru că un medic oricât de bun este în meseria lui, partea asta de comunicare nu a studiat-o în facultate. Meseria purtătorului de cuvânt este una aparte. În SUA, spre exemplu, purtătorul de cuvânt al Casei Albe face parte din guvern, are rang de ministru. Este un personaj extrem de serios și important pe care lumea, media, îl ascultă cu foarte mare atenție. În acest moment noi nu avem în organigramă o astfel de funcție. Organigramele sunt făcute prin ordin de ministru, Există, sigur, posibilitatea organizării unei licitații pentru angajarea serviciilor unei firme de PR dar vă spun sincer, m-am ferit pentru că având în vedere că la stabilirea câștigătorului licitației criteriul de bază, luat în considerare, este prețul cel mai scăzut, conform OUG 34/2006, riscăm să ne trezim cu cine știe ce firmă care licitează 2 lei, câștiga și devine asfel purtătorul de cuvânt al unui spital de categorie 1A, așa cum este Spitalul Județean Constanța. Comunicarea de calitate, firmele de PR profesioniste, știm cu toții, costă… Lucrurile acestea ar trebui cumva reglate de la nivel central”, spune dr. Dan Căpățână.

Referitor la criza bebelușilor din județul Argeș, medicul consideră că  aceasta, ca și multe alte crize similare, ar fi putut fi evitată dacă populația ar avea o cultură a igienei personale.

Opinia mea este că aceste lucruri se întâmplă în anul 2016, în România, datorită faptului că trăim în România. Să ne uităm la statistici… Suntem pe ultimul loc în Europa la consumul de săpun și de șampon. E. coli este o bacterie care trăiește în fecale. Nu trăiește pe drumuri… Nu o putem lua din autobuz decât dacă a pus cineva mâna pe bară fără să se fi spălat pe mâini după ce a fost la toaletă. Deci lucrurile nu sunt foarte complicate. Dacă ne uităm predispoziția la o astfel de infectare este mult mai mare în rural. Știți foarte bine din statistici, dacă nu mă înșel, 80% dintre locuitorii de la sate au wc-ul în curte. Asta este realitatea și cred că lucrurile ar trebui pornite din zona asta. Trebuie să recunoaștem, există încă foarte multă mizerie în țară. Îmbucurător este faptul că ministerul, pentru prima dată, a apelat la specialiști externi, la o instituție extrem de importanta din Europa care monitorizează toate bolile acestea transmisibile. Nu știu ce vor descoperi dar am încredere că rezultatele cercetărilor întreprinse de acești experți ne vor arăta de unde trebuie să începem”, a declarat Dan Căpățână pentru Săptămâna Financiară.

Potrivit managerului Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, sistemul sanitar din România nu este pregătit să facă față unei crize de mari proporții.

Nu, nu este pregătit, din păcate. Există o disciplină care se numește medicina de dezastre. Ca fost medic militar pot să fac o comparație între ceea ce se întâmpla înainte de revoluție și ceea ce se întâmplă acum. Existau planuri de intervenție pentru situații de acest gen la marile unități din Dobrogea (Centrala de la Cernavodă, Oil Terminal, etc). Noi ca Spital Județean nu avem capacitatea să facem față unui dezastru. Pe vremea aceea erau toate forțele implicate în aceste planuri, spitalele militare, cele civile, cele de campanile. Acum nu știu ce se întâmplă… Ori tratăm lucrurile superficial ori ducem lipsă de profesioniști. Să vă dau un exemplu… Avem o procedură scrisă ca în caz de accident la Centrala de la Cernavodă, cei care sunt contaminați, vin în Spitalul Județean unde eu sunt obligat să le amenajez o cameră de decontaminare. Ca militar eu știu că decontaminarea se face acolo, la fața locului. Ori, conform acestei proceduri ce trebuie să fac eu? Îl urc în salvare și îl aduc la Spitalul Județean ca să-i contaminez și pe cei din jur? Vă spun cu toată responsabilitatea, nu putem face față unei astfel de situații pentru că spitalele din România nu sunt pregătite conform unui plan adecvat care trebuie făcut de niște specialiști. Spitalele militare care au fost păstrate tocmai pentru a face fața unor astfel de situații nu au practice niciun rol în momentul de față. Nu-I întrebă nimeni nimic… Ne întreabă pe noi ca Spital Județean. Dacă mâine, Doamne ferește, se întâmplă ceva mâine la Cernavodă, a doua zi jumătate din cadrele medicale nu se prezintă la serviciu de teama de a nu fi contaminați radioactiv. Militarii în schimb trebuie să se prezinte le ordin pentru că altfel riscă să ajungă în fața Tribunalului Militar. Este nevoie de o mai mare implicare a zonei militare în aceste planuri, tocmai pentru că am fost medic militar. În armată există mai multă rigoare, mai multă disciplină, există proceduri pe care spitalele civile nu le au sau nu au exercițiul să le facă”, a declarat dr. Dan Căpățână citat de Săptămâna Financiară.

Comenteaza aceasta stire