vineri, 18 ianuarie 2019

Economia chineză se confruntă cu mari probleme

Economia chineză se pregătește de o aterizare forțată. O analiză publicată recent de Financial Times trage un semnal de alarmă asupra situației financiare a Chinei. Cele mai importante orașe industriale ale acestei țări se confruntă cu mari probleme pe măsură ce companiile, care nu demult exportau masiv, își închid porțile. Potrivit analiștilor, efectele se vor vedea la nivel global.

În orașul Wenzhou din estul Chinei erau produse, înainte de criză, cele mai mari cantități de brichete și ochelari din lume. Din acest motiv, urbea era considerată un fel de trend-setter pentru întreaga țară. Acum, orașul-indicator pentru economia chineză se confruntă cu mari probleme: zeci de patroni de fabrici și-au părăsit companiile în ultimele săptămâni, lăsând angajații neplătiți și datorii uriașe către stat. Potrivit Financial Times, cererea tot mai scăzută pentru marfa chinezească ieftină, creșterea costurilor de producție și datoriile nesustenabile ale companiilor i-au târât în faliment chiar și pe cei mai competenți antreprenori. Pentru unii, situația a fost de nesuportat. Spre exemplu, patronul unei fabrici de pantofi din Wenzhou, care controla nu de mult o afacere de 63 de milioane de dolari, s-a sinucis în urmă cu trei săptămâni. Presa locală a scris că alte 90 de persoane, aflate în aceeași situație cu patronul fabricii de încălțăminte, sunt acum de negăsit. Jurnaliștii de la Financial Times spun că, la nivel global, problemele din economia Chinei duc la schimbări structurale importante. În primă instanță, cei mai afectați vor fi exportatorii, atât cei din țările dezvoltate, cât și cei din piețele în curs de dezvoltare, care se bazează pe materiile prime din China pentru a-și susține creșterea. 

Comenteaza aceasta stire

Scenarii posibile după ce Acordul Brexit a fost respins de Camera Comunelor
De Mediafax 16 ianuarie 2019

Decizia Camerei Comunelor de respingere a Acordului negociat de Guvernul Theresa May cu Bruxellesul generează câteva scenarii posibile pentru finalizarea procedurii Brexit, dar criza politică probabil se va prelungi.

Scandalul bebelușilor modificați genetic: Cercetătorul chinez, criticat pentru că ar fi pus în pericol viețile copiilor
De Neptun TV 8 ianuarie 2019

El nu a răspuns imediat la solicitarea transmisă de Reuters prin e-mail pentru a comenta acest subiect.

Numirea lui Adrian Zuckerman ca ambasador SUA în România, RETRIMISĂ din rațiuni procedurale președintelui Donald Trump, care o poate reformula
De Mediafax 4 ianuarie 2019

Adrian Zuckerman a emigrat din România în Statele Unite la vârsta de zece ani, fiind fluent în limba română.

Accident feroviar extrem de GRAV. Șase persoane au murit. GALERIE FOTO
De Neptun TV 2 ianuarie 2019

Deocamdată nu este cunoscută cauza accidentului, dar există informații potrivit cărora un tren de călători în drum spre Copenhaga a lovit un tren de marfă, în mijlocul vânturilor puternice.

Cel puțin patru răniți după ce un vehicul a lovit un grup de pietoni într-un oraș din Germania
De Neptun TV 1 ianuarie 2019

Incidentul s-a produs în Piața Berlin din orășelul german Bottrop. Un individ a lovit cu un vehicul un grup de pietoni. Patru persoane au fost rănite, una fiind în stare gravă, au anunțat autoritățile germane.

Uniunea Europeană speră să semneze în 2019 un acord comercial cu națiuni din America de Sud
De Neptun TV 29 decembrie 2018

În prezent, cea mai mare zonă comercială internațională este spațiul de liber-schimb UE-Japonia.