duminică, 25 august 2019

Escală de o zi, în Portul Constanța, a unui vas de croazieră de lux

Un vizitator în premieră am avut astăzi, în Portul Constanța: un uriaș de 300 de metri lungime și înalt cât un bloc cu 20 de etaje. Numele lui: Costa Atlantica – unul dintre cele mai mari vase de croazieră care au aruncat vreodată parâma la chei românesc. De la bord au coborât peste 2.500 de turiști italieni, germani și englezi, dornici să ne vadă țara. O suprafață totală de 20 de ori mai mare decât cea a Stadionului Olimpic din Roma. Asta apare în descrierea oficială a pachebotului care a acostat în Portul Constanța. Dacă exteriorul impresionează, haideți cu noi la bord să aruncați o privire în interior. Locul este o copie fidelă a celebrei cafenele din Piața San Marco. În total, 13 baruri și cafenele își răsfață clienții pe cele 15 punți ale vasului. De confortul pasagerilor, peste 2.500 la număr, se ocupă o armată de oameni – aproape 900 de stewarzi, bucătari, ospătari și barmani din toate colțurile lumii lucrează în acest hotel plutitor. Printre ei se află și aproximativ 30 de români. Dar să nu credeți că au avut tihnă când au ajuns la chei românesc, căci au fost prinși la bord cu o serie de exerciții de siguranță. Asta în timp ce turiștii se răsfățau. Costa Atlantica, sub pavilion Italia, se află pentru prima dată în România și, după cum spune agentul navei, nu o vom mai vedea prea curând în Portul Constanța, pentru că are alte mări de străbătut. Turiștii de la bord sunt, în special, din Italia, Germania și Anglia. Să nu credeți că românii se dau deoparte când vine vorba de croaziere de 5 stele. Agenții din turism spun că pachetele pentru destinații ca insulele Caraibe sau Qatar se vând neașteptat de bine în vremuri de criză. Prețul unei croaziere în Marea Mediterană variază de la 500 la 6.000 de euro de persoană, în funcție de confortul cabinei. Prețurile se dublează dacă vorbim de trasee în Nordul Europei sau Qatar. Costa Atlantica se află pentru prima dată în România, iar odată cu sosirea navei se încheie și sezonul croazierelor străine pe pământ românesc.  

Comenteaza aceasta stire