marţi, 16 iulie 2019

EVENIMENT. Spectacole și parada personajelor de poveste în Mamaia și Satul de Vacanță! Programul complet al activităților dedicate copiilor

EVENIMENT. Spectacole și parada personajelor de poveste în Mamaia și Satul de Vacanță! Programul complet al activităților dedicate copiilor

Satul de Vacanță aflat la intrarea în stațiunea Mamaia se va transforma, în perioada 14 iulie - 4 august, într-un tărâm de poveste al personajelor îndrăgite de copii, aceștia putând să urmărească o paradă impresionantă a unor păpuși gigant.

Potrivit reprezentanților Asociației Litoral - Deltă Dunării, în fiecare zi de joi din perioada 14 iulie - 4 august, cei mici, veniți împreună cu familia pe litoral, vor avea privilegiul de a călători în lumea plină de culoare a poveștilor, spectacolele organizate în zona Satului de Vacanță fiind completate cu momente de acrobație susținute de cei de la circul Globus, aflați și ei în stațiunea Mamaia pentru toată perioada verii, lângă Pavilionul Expozițional.

„Aventura în Lumea Poveștilor continuă de data această cu o serie de evenimente săptămânale, care se vor desfășura în două locații foarte populate de către familii, copii și iubitori de distracție și amuzament. Dacă în Satul de Vacanță, mai exact Luna Park, vom avea piese de teatru pentru copii, animație, concursuri, și muzică latino, pe ritmurile fredonate de Lucian Colareza, în stațiunea Mamaia, cu plecare din Piațeta Cazino, va avea loc o paradă a mai multor personaje îndrăgite de cei mici, iar ca noutate pentru Stațiunea Mamaia, vom defila cu 10 păpuși gigant, având fiecare înălțimea de 3,5 metri. Parada are ca scop să surprindă turiștii aflați la acea oră pe faleză de promenadă, oferindu-le amintiri de neuitat din sezonul estival 2016”, spune purtătorul de cuvânt al stațiunii Mamaia și Satului de Vacanță, Oana Vorniciuc.

Spectacolele organizate în Satul de Vacanță vor avea loc în fiecare zi de joi, între orele 18.00 - 20.00, în timp ce parada personajelor de poveste din Mamaia se va desfășura între orele 19.00 -20.00, pe traseul Piațeta Cazino - Promenadă - Piațetă Perlă - Satul de Vacantă.

Comenteaza aceasta stire

Criminal în libertate: Patru oameni înjunghiați, iar un altul lovit cu mașina în Timiș/ Un bărbat, atacat în parc, a murit
De Neptun TV 3 iulie 2019

Un bărbat și o femeie, soț și soție, au venit în parc cu bicicletele pentru a face mișcare. La un moment dat, un tânăr în vârstă de 33 de ani, din localitatea Bichigi, a scos un cuțit, pe bărbat l-a înjunghiat mortal, iar pe femeie a rănit-o grav.

CONSTANȚA. Tânăr prins în flagrant cu droguri, pe care intenționa să le vândă la un festival de pe litoral
De Neptun TV 2 iulie 2019

Surse din rândul anchetatorilor au spus că bărbatul se pregătea să vândă drogurile la un festival care are loc în acest sfârșit de săptămână pe litoral.

CONSTANȚA. Trei fete rănite în fața unui centru de examen de Bacalaureat. Un șofer de 18 ani a intrat cu mașina în stația de autobuz
De Neptun TV 1 iulie 2019

Trei fete au fost lovite într-o stație de autobuz din fața unui liceu, de un șofer de 18 ani care a intrat pe contrasens. Victimele au fost duse la spital.

CARNAGIU. O familie care se întorcea din Grecia, spulberată de un șofer teribilist - cinci oameni au murit, iar alți doi sunt în stare critică!
De Neptun TV 30 iunie 2019

Un grav accident rutier s-a produs în noaptea e 29/30 iunie, pe drumul european 581, în localitatea Bădeana din județul Vaslui. Cinci persoane și-au pierdut viața, iar alte șapte au fost rănite, două dintre ele, printre care o adolescentă de 15 ani, fiind în stare critică.

JUDEȚUL CONSTANȚA. Femeie însărcinată, lovită de mașină. TRAGEDIE
De Neptun TV 29 iunie 2019

O femeie în vârstă de 37 de ani, însărcinată în 8 luni, a fost lovită de un autoturism după ce a traversat strada prin loc nepermis.

CONSTANȚA. Marea face, din nou, victime! Un bărbat s-a înecat
De Neptun TV 25 iunie 2019

Salvamarii s-au apucat de protocolul de resuscitare .La fața locului au intervenit echipajele Smurd Fripis și SMURD C.

VIDEO. Noi imagini cu fetița de la Baia de Aramă, după ce a ajuns la familia adoptivă: 'Mama ei o filmează. Nu comentăm despre proteste'
De Neptun TV 23 iunie 2019

Familia adoptivă a fetiței de 8 ani a făcut, duminică, publice noi imagini, în încercarea de a demonstra celor care protestează în Baia de Aramă că fetița este bine.

Accident GRAV între microbuz și un TIR: patru oameni au fost răniți
De Neptun TV 19 iunie 2019

În urma impactului, patru persoane, șoferul microbuzului și trei pasageri, au fost rănite.