vineri, 24 mai 2019

Fed Cup | Simona Halep a câștigat primul meci din semifinale, contra Kristinei Mladenovic

De Mediafax 17:08, 20 aprilie 2019 39 vizite Sport
Fed Cup | Simona Halep a câștigat primul meci din semifinale, contra Kristinei Mladenovic

Simona Halep (2 WTA) a câștigat, sâmbătă, primul meci din semifinalele Fed Cup, contra Kristinei Mladenovic (66 WTA), scor 6-3, 6-1, aducând astfel un punct României în duelul cu Franța.

În partida desfășurată la Rouen, Simona a făcut break la scorul de 2-2, în actul inaugural, însă Mladenovic a revenit imediat. Tenismena din România s-a desprins din nou, după un game maraton și a încheiat primul set după 56 de minute de joc, câștigând cu 6-3.

Actul secund a fost ceva mai dezechilibrat, însă Halep a avut un game foarte dificil la scorul de 1-1. Mladenovic a avut trei mingi de break, însă Simona le-a salvat și a continuat parcursul bun pe serviciul franțuzoaicei. Românca a făcut două break-uri și s-a impus cu 6-1, după alte 45 de minute.

În al doilea meci al zilei din semifinala Franța - România, Caroline Garcia (21 WTA) o va întâlni pe Mihaela Buzărnescu (30 WTA).

Programul zilei de duminică:

Meciul 3: Caroline Garcia (21 WTA) - Simona Halep (2 WTA) - duminică, de la ora 14:00
Meciul 4: Kristina Mladenovic (66 WTA) - Mihaela Buzărnescu (30 WTA)
Meciul 5: Caroline Garcia / Kristina Mladenovic - Irina Begu / Monica Niculescu

 

Comenteaza aceasta stire

Simona Halep, după ce a pierdut finala cu Kiki Bertens: 'Cred că am jucat greșit tot ce am jucat'
De Neptun TV 12 mai 2019

Jucătoarea de tenis din România Simona Halep a declarat, sâmbătă seară, după ce a pierdut finala de la Madrid, că speră să mai aibă ocazia de a juca contra olandezei Kiki Bertens pentru că trebuie să-și ia revanșa.

Simona Halep s-a calificat în finala turneului de la Madrid: 'Vreau să mă simt bine și să câștig'
De Neptun TV 10 mai 2019

Simona Halep (3 WTA) s-a calificat în finala turneului WTA de la Madrid, după un meci disputat cu Belinda Bencic (Elveția; 18 WTA). Românca s-a impus în trei seturi, scor 6-2; 6-7(2); 6-0.

Simona Halep, prima reacție la victoria care o readuce pe locul 2 WTA: 'Sunt încă pe antibiotice'
De Neptun TV 9 mai 2019

Parcursul execelnt al Simonei vine în ciuda faptului că este răcită și urmează un tratament pe bază de antibiotice.

Victorie FULGER la Madrid | Halep s-a calificat în sferturile turneului, după 6-0; 6-0 cu Kuzmova: Am dominat meciul, am simțit loviturile
De Mediafax 8 mai 2019

Simona Halep (3 WTA) s-a declarat extrem de mulțumită de victoria de la Madrid, care a dus-o în sferturi. A fost, practic, un antrenament cu public pentru sportiva noastră.

Simona Halep s-a calificat în optimile de finală de la Madrid
De Neptun TV 7 mai 2019

În optimile de finală, Simona Halep va da piept, în premieră, cu slovaca Viktoria Kuzmova (20 de ani, nr. 46 WTA).