luni, 23 octombrie 2017

Federația Sanitas declanșează greva generală. Peste 80.000 de cadre medicale își cer drepturile - VIDEO

În jur de 80.000 de cadre medicale dar și personalul tehnic (TESA), membri ai sindicatului Sanitas au declanșat greva generală, o parte dintre ei adunându-se, în acesastă dimineața, în fața Spitalului Floreasca.

"Greva este pe termen nelimitat. Fac un apel către parlamentari să se mobilizeze, astfel încât să se asigure cvorumul iar mâine ar trebui să fie plenul care să voteze toate amendamentele depuse de Sanitas. Sunt peste 82.000 de semnaturi adunate. În continuare personalul TESA din spitale e printre cele mai prost plătit din sistemul bugetar. Aceste două ordonanțe ale Guvernului, în loc să rezolve inechitățile, le-au adâncit și mai mult. În spital, asistentele și personalul TESA asigură acum o treime din necesar și sunt tratate doar urgențele. Am făcut apel către asociațiile de pacienți din țară să transmită în teritoriu, cazurile care nu sunt urgențe să rămână acasă. În cazul în care vom avea succes și parlamentarii vor vota amendamentele, vom fi obligați să încheiem această formă de protest", a declarat Marius Sepi, liderul Federatiei Sanitas, scrie Mediafax.

Sindicaliștii cer instroducerea personalului TESA, adică a 23.000 de angajați, în corpul ordonanței 20, privind salarizarea. De aceeași ordonanță cer să se țină cont și în cazul a 1.500 de salariați din creșe și grădinițe. De asemenea, aceștia solicită ca plata sporurilor să se facă la nivelul anului 2016 și medicii și asistentele din asistență socială să fie plătiți pe grila spitalelor neclinice.

"Sunt de 40 de ani infiermieră în spitalul de Urgență Floreasca și am un salariu de 1.200 de lei. Vreau ca sporurile de vechime să fie plătite, orele suplimentare să fie platite, iar munca noastră să fie respectată. Avem medici buni, cinste lor, dar cine e în umbra medicului? Asistentii, brancardierul, lăcătușul mecanic, gunoierul, spălătoria, bucătăria, muncitorul necalificat, lor nu li s-a dat niciodată nimic în plus", spune Violeta Ghiță, infirmieră la Spitalul Floreasca.

"După tăierea salariului Guvernului Boc, salariile noastre au ajuns la 800-1.000 de lei. De 16 ani lucrez la Spitalul Floreasca, sunt lăcătuș mecanic iar salariul meu, cu toate sporurile, este de 1.500 de lei. Vrem ca parlamentarii să se gândeasca și la faptul că nu sunt suficiente locuri de muncă, nu avem cum să ne luam concedii pentru că nu are cine să ne înlocuiască", susține un alt protestatar.

Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România (COPAC) anunță că susține cauza și greva generală declanșată de personalul medical din România.

Suntem alături de toate cadrele medicale care sunt în grevă generală. Ca pacienți, cunoaștem lipsa de personal și problemele cu care se confruntă întreg sistemul sanitar, probleme care ne afectează și pe noi. Deși avem nevoie de servicii medicale, înțelegem că situația actuală i-a împins pe angajații acestui sistem către greva generală, însă ceea ce nu înțelegem este reacția, sau mai bine spus, lipsa de reacție a autorităților. Sper ca în aceste momente extrem de delicate, autoritățile să dea dovadă de responsabilitate față de cetățenii acestei țări și să găsească soluții fiabile care să vină în ajutorul pacienților”, a declarat Radu Gănescu, președintele COPAC.

La Constanța, sute de salariați au întrerupt lucrul. Una dintre problemele reclamate o reprezintă inechitățile salariale din sistem.

La protest vor participa medici, infirmiere, asistenți sociali, dar și personal TESA.

Nemulțumiți sunt și asistenții medicali, atât din cauza salariilor proaste, cât și a volumului mare de muncă.

Și pacienții susțin greva din sănătate, chiar dacă știu că acest lucru îi va afecta și pe ei.

Ministerul Sănătății: Greva Sanitas nu îndeplinește condițiile legale

Ministerul Muncii a transmis de vineri Federației Sanitas că demersul sindical nu îndeplinește condițiile legale pentru declanșarea conflictului de muncă și solicită responsabilitate în acțiunile revendicative, potrivit Ministerului Sănătății.

Ministerul Muncii a transmis de vineri Federației SANITAS că demersul sindical nu îndeplinește condițiile legale pentru declanșarea conflictului de muncă și solicită responsabilitate în acțiunile revendicative. (...) În acest caz: solicitările SANITAS, care ar duce la majorări salariale pentru anumite categorii de personal încalcă Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010; declanșarea conflictului de muncă s-a făcut fără respectarea procedurilor stabilite de Legea dialogul social nr. 62/2011. Astfel, art. 17 alin. (1) din Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, prevede că «nu se pot promova acte normative cu mai puțin de 180 de zile înainte de expirarea mandatului Guvernului, în conformitate cu art. 110 alin. (1) din Constituția României, republicată, care să conducă la creșterea cheltuielilor de personal», potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătății remis astăzi Mediafax.

Totodată, Ministerul Muncii a transmis Federației Sanitas că, potrivit Legii dialogului social nr. 62/2011, nu poate declanșa conflictul colectiv de muncă deoarece există un contract colectiv de muncă (CCM) încheiat și înregistrat legal la nivelul sectorului de activitate „Sănătate. Activități Sanitar – Veterinare”, valabilitatea acestuia fiind până la 31.12.2016. Astfel, potrivit legii, pe durata existenței unui CCM, angajații nu pot declanșa un conflict colectiv de muncă.

"Menționăm că, potrivit legii, conflictul colectiv de muncă se poate declanșa în următoarele trei situații clare, Federația SANITAS nefiind în niciuna dintre acestea: angajatorul sau organizația patronală refuză să înceapă negocierea unui contract ori acord colectiv de muncă, în condițiile în care nu are încheiat un astfel de contract ori cel anterior a încetat, angajatorul/organizația patronală nu acceptă revendicările salariaților (în procesul negocierii contractului colectiv), părțile nu ajung la o înțelegere privind încheierea unui contract sau acord colectiv de muncă până la data stabilită de comun acord pentru finalizarea negocierilor", potrivit documentului citat.

Prin urmare, nicio revendicare a Federației Sanitas, respectiv modificarea OUG nr. 43/2016 și a OUG nr. 20/2016, nu putea face obiectul declanșării unui conflict colectiv de muncă, transmite Ministerul Sănătății.

"Ministerul Muncii atrage atenția că o grevă se poate declanșa, conform Legii nr. 62/2011, numai după înregistrarea conflictului de muncă la Ministerul Muncii și după parcurgerea etapelor obligatorii prevăzute de lege, respectiv declanșarea conflictului colectiv de muncă și parcurgerea etapei de conciliere.
Guvernul, prin Ministerul Sănătății, se va adresa instanței de judecată competente pentru a constata legalitatea sau nelegalitatea grevei", se mai precizează în comunicatul de presă al Ministerului Sănătății.

Galerie foto

Comenteaza aceasta stire

Sute de membri SANITAS din județul Constanța și-au strigat astăzi nemulțumirile la mitingul de protest din București
De Neptun TV 19 octombrie 2017

Sute de membri ai sindicatului Sanitas Constanța au plecat, în această dimineață, spre București, la bordul mai multor autocare, pentru a participa la unul dintre cele mai mari mitinguri organizate în ultimul timp de sindicaliștii din Sănătate.

Protest național al personalului de pe ambulanțe - sindicaliștii au pichetat ministerele Muncii și Sănătății
De Andreea Bajdechi 11 octombrie 2017

Sute de angajați ai sistemului sanitar, din toată țara, au pichetat, din nou, Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii și Justiției Sociale. La protestul din Capitală au participat și 20 de sindicaliști constănțeni. Au cerut la unison, stoparea diminuării veniturilor lunare, suplimentarea de posturi, dar și înnoirea parcului auto. De cealaltă parte, ministrul Sănătății îi asigură pe sindicaliști că salariile lor nu vor scădea de la 1 ianuarie 2018.

Protest național al personalului de pe ambulanțe - constănțenii vor fi prezenți la mitingul din București
De Neptun TV 5 octombrie 2017

Federația Națională Sindicală Ambulanța din România, cu sprijinul organizațiilor sindicale membre din serviciile de ambulanță, declanșează astăzi, începând cu ora 8.00, acțiunile de protest, pe o perioadă nedeterminată.

CONSTANȚA. Protest la Ambulanță - problemele din sistemul medical au scos în stradă salvatorii de vieți!
De Andreea Bajdechi si Roxana Glăvan 28 septembrie 2017

Din cele 63 de ambulanțe existente la nivelul județului Constanța, doar 23 dintre ele îndeplinesc toate criteriile pentru a fi pe teren.

SALVAȚI SALVAREA! 70% din ambulanțele din Constanța, bune de casat - una are aproape un milion de kilometri parcurși
De Roxana Glăvan 27 septembrie 2017

Salvăm vieți cu ambulanțe care ne pun viața în pericol. Este situația cu care se confruntă medicii și restul personalului de pe autospeciale, la Constanța, după ce 70 la sută din parcul auto a ajuns bun de casat. Și nu doar ambulanțele sunt depășite: echipamentele medicale trebuie și ele resuscitate. Un exemplu grăitor este la Medgidia, unde medicii intervin cu o autosanitară care are aproape un milion de kilometri la bord.