O tânără din localitatea Conacu, judeţul Constanţa, căreia i-a venit sorocul, pe o vreme dezlănţuită, se poate considera norocoasă. A reuşit să ajungă azi noapte cu bine la spitalul din Medgidia, unde a născut un băieţel perfect sănătos. Misiunea de salvare a fost coordonată de medicii din Medgidia împreună cu reprezentanţii Regiei Autonome de Drumuri Judeţene din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa. O echipă Neptun Tv i-a însoţit până la spital.
Ora 16.00. O femeie din satul Conacu cere asistenţă medicală de urgenţă la spitalul din Medgidia. Este însărcinată în luna a noua şi i-a venit sorocul. Aceste informaţii au declanşat imediat o amplă operaţiune de salvare. Era nevoie de o ambulanţă, dar, în egală măsură şi de utilaje de la deszăpezire care să croiască drum printre nămeţi. Angajaţii Regiei Judeţene de Drumuri şi Poduri din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa au răspuns rapid apelului de urgenţă şi imediat a început lupta contracronometru pentru salvarea celor două vieţi.
Ora 17.30. La 20 de kilometri de Cobadin, pe un drum bătut de crivăţ şi îngreunat de troiene, ambulanţa însoţită de utilajul de la deszăpezire se întâlnesc cu autorităţile locale din Cobadin.
Apoi, lupta cu nămeţii a continuat alte 60 de minute până în satul Conacu.
Ora 19.30. În cele din urmă, echipele de intervenţie ajung la casa femeii gravide. Atât ea, cât şi membrii familiei îi aşteptau la poartă pe salvatori.
Ora 20.00 Ambulanţa pleacă spre Medgidia. Operatorul Neptun Tv surprinde fericirea unei mame care ştie că bebeluşul ei va fi salvat.
doamne ajută. Multumim papa.. La ora 22.00. Femeia ajunge la spitalul din Medgidia. Puţin după miezul nopţii, ea a născut un băieţel de 3 kilograme, căruia medicii i-au dat nota zece.
Proaspăta mămică din Conacu se consideră norocoasă că, în ciuda vremii rele, a ajuns cu bine la spital. Acasă o mai aşteaptă doi copii. Când toate drumurile erau acoperite de viscol, utilajele R.A.J.D.P. au reuşit să deschidă calea ambulanţei spre cea mai apropiată unitate medicală şi să salveze două vieţi.
Ultima actualizare la 12:24, Vineri 18 May
| 15.05 | 16.05 | 17.05 | |
|---|---|---|---|
| EUR | 4.4411 | 4.4463 | 4.4435 |
| USD | 3.4576 | 3.4987 | 3.495 |
| Lira sterlina | 5.5562 | 5.5669 | 5.5488 |
| Gramul de aur | 173,28 | 172,79 | 173,93 |