duminică, 17 decembrie 2017

Fițele din nordul stațiunii Mamaia s-au mutat la Eforie - cât costă o noapte într-un apartament de lux din zona exclusivistă!

Pretenţiile şi fiţele din nordul staţiunii Mamaia au ajuns şi în staţiunile dinspre sudul litoralului. Hotelurile din Eforie fac concurenţă serioasă nordului când vine vorba despre condiţii de cazare, cu atât mai mult cu cât preţurile sunt încă mici. Nu este de mirare că zonele exclusiviste din Eforie sunt, la această, oră arhipline. Staţiunea nu a renunţat însă la parfumul de epocă şi mai are încă de lucrat la capitolul investiţii.

De Roxana Glăvan 19:22, 11 august 2017 467 vizite LITORAL

Ne aflăm într-o zonă exclusivistă de pe litoral și nu suntem în Mamaia. De pe terasa apartamentului de 280 de metri pătrați, ne bucurăm de azurul mării și de servicii ireproșabile.

Turiștii care se cazează în Eforie Nord au parte de condiții de lux. Cei care optează pentru acest apartament cu jacuzzi pe terasă trebuie să dea în schimb peste 350 de euro pe noapte.

 Complexul de apartamente de lux cuprinde șase astfel de unități de cazare, pe țărmul mării, la Eforie Nord. 

O nimica toată dacă ținem cont că în stațiunea Mamaia, doar pentru o noapte, turiștii plătesc chiar și 1.500 de euro, în regim all inclusive. Dar all inclusive găsesc și la Eforie, poate mai mult ca în orice altă stațiune. Este și motivul pentru stațiunea este căutată cu precădere de familiile cu copii. 

În iulie, august și chiar la început de septembrie, Eforie se poate lăuda cu un grad mare de ocupare. Nu atât pe cât și-ar fi dorit, dar cu investiții poate ajunge din urmă Mamaia. 

Eforie Nord nu este doar o zonă de odihnă și relaxare. Străjuită de o faleză înaltă, stațiunea este de o frumusețe nemărginită, care păstrează încă aerul boem, de epocă, ce a cucerit-o pe regina Elisabeta. Aceasta venea aici să se trateze cu vestitul nămol de Techirghiol. Mii de turiști o fac și acum.

 Eforie Nord renaște cu fiecare sezon turistic, nu este de mirare că stațiunea reginei capătă, încet, dar sigur, aer exclusivist.

Comenteaza aceasta stire

MINIVACANȚA DE 1 DECEMBRIE. Litoralul Mării Negre, în topul destinațiilor preferate de români - ce oferte au hotelierii!
De Cristina Puşcaşu 27 noiembrie 2017

Numărăm zilele până intrăm în minivacanța de 1 Decembrie, iar litoralul Mării Negre se află în topul destinațiilor preferate de români, top în care conduc detașat stațiunile montane. Cei care au avut posibilitatea să-și ia mai multe zile de concediu au optat pentru destinații exotice, sau pentru cele recunoscute pentru târgurile de Crăciun.