marţi, 16 iulie 2019

FMI susține sprijinirea românilor cu credite

Premierul Victor Ponta a declarat astăzi că măsura de sprijinire a românilor care au credite la bănci a fost apreciată de reprezentanții Fondului Monetar Internațional pentru că aduce creștere economică.

„Persoane fizice, salariați sau pensionari cu venit de până la 1.610 lei lunar. E vorba de înjumătățirea ratei pe 2 ani, dar nu mai mult de 500 de lei lunar. Aceste persoane trebuie să nu aibă restanțe mai vechi de 90 de zile și jumatate din rata plătită va fi amânată“, a spus Victor Ponta.

Totodată, ministru delegat pentru buget, Liviu Voinea, a declarat că Guvernul Ponta lucrează la acest program de stimulare a consumului, care să susțină creșterea economică în acest an.

„Clientul poate opta pentru a-și reduce până la jumătate rata, timp de 2 ani și statul îi dă 200 de lei pe lună, timp de 2 ani. Peste 2 ani, când va trebui să plăteasca și această rată, care este amânată, Statul îi dă acest credit fiscal, care îl va ajuta să plătească această rată“, a spus Liviu Voinea, ministru delegate pentru Buget.   

Măsura care vizează peste 9 sute de mii de români a fost discutată cu Banca Națională. Premierul spune că schema creditelor restructurate s-a aplicat și în Spania, dar există și în alte țări. În urma negocierilor cu FMI, statul român va dezvolta o schemă de ajutor financiar pentru firmele care creează minimum 20 de locuri de muncă. Jumătate din cheltuielile salariale ale firmelor vor fi suportate de stat, începând cu 1 iulie. De asemenea, acciza de 7 eurocenți care va fi introdusă din aprilie la benzină și motorină, a fost discutată cu FMI.

„Amânarea pentru încă o perioadă a implementării accizelor la carburanți va fi compensată prin înghețări pe partea de cheltuieli“, a declarat Andrea Schaechter, șef Misiune FMI în România.

Executivul s-a angajat totodată ca până la următoarea misiune a Fondului să puna la punct metodologia pentru scutirea de impozit a profitului reinvestit.

Comenteaza aceasta stire