sîmbătă, 17 august 2019

Glorie României

Reputația României s-a răspândit în toată lumea și datorită sportului. Fenomene sociale de o dimensiune aparte, întrecerile sportive au captat interesul la nivel mondial. Poate în nici un domeniu de activitate știrile și veștile nu s-au derulat cu mai multă repeziciune ca în sportul de performanță. Români celebri au făcut istorie pe stadioanele și în sălile lumii. Îi iubim și îi respectăm pentru asta. Ivan Patzaichin, amiralul flotei românești a ajuns primul la linia de sosire, în toate competițiile olimpice și mondiale. Este cel mai bun canoteur din toate timpurile. Plecat cu barca din Delta Dunării, Ivan a obținut victorii pentru România. Iolanda Balaș a fost mulți ani deasupra ștachetei probei de înălțime, dar și deasupra tuturor performanțelor adversarelor. A fluturat și a strâns în brațe drapelul României. Cu Nadia Comăneci, gimnastica mondială a căpătat alte valențe. Nadia a inventat nota 10 la această disciplină. Cu ea începe gimnastica, iar paginile istoriei acestui sport sunt scrise în limba română. O alee de la Roland Garros, de la Paris, poartă numele lui Ilie Năstase. Emblematicul tenismen ne-a adus glorie și a făcut România cunoscută în întreaga lume.   Nu există oameni din vreo țară a mapamondului care să nu fi auzit de Gică Hagi. Prestațiile și golurile sale au făcut ca România să aibă suporteri peste tot, să fie iubită și respectată. Realizările lui au fost puse pe genericul sportului rege. Plecată din Bucovina, celebra sportiva Elisabeta Lipă a monopolizat ani de zile performanțele alese ale canotajului mondial. La cea mai înaltă competiție, Jocurile Olimpice, Lipă a participat la șase ediții. De cinci ori pentru ea și pentru România, steagul tricolor s-a ridicat pe cel mai înalt catarg. O lume întreagă a învățat imnul României.

Comenteaza aceasta stire