joi, 22 august 2019

Golden Boy

La vârsta la care cei mai mulți fotbaliști agață ghetele în cui, David Beckham se pregătește pentru un nou început. După ce și-a dus la bun sfârșit contractul cu LA Galaxy, ofertele pentru internaționalul englez curg pe bandă rulantă. Cea mai tentantă vine din Ligue Une, unde șeicii de la Paris St.Germain îi oferă un salariu fabulos: 9 milioane de euro pe sezon și un contract valabil un an și jumătate! Chiar dacă mai este ofertat și de Milan și Tottenham, se pare că starul britanic este gata pentru o nouă provocare, în campionatul Franței, acolo unde este dorit insistent de bunul său prieten Leonardo, directorul sportiv al lui PSG. Dacă Beckham va accepta oferta parizienilor, ar putea deveni al 10-lea cel mai bine plătit fotbalist din lume la ora actuală. Primul în topul celor mai bine remunerați  jucători din lume este camerunezul Samuel Eto'o, de la  echipa rusă Anji Mahachikala ,cu 20 de milioane de euro pe an, urmat de portughezul Cristiano Ronaldo de la Real Madrid și Sergio "Kun" Aguero de la Manchester City, care încasează  fiecare câte 12 milioane de euro pe sezon.

Comenteaza aceasta stire