marţi, 20 august 2019

Grigoraș, înainte de meciul cu Râmnicu Sărat: ”Cei mai în formă jucători vor fi în teren”

”Nu defilăm în liga a treia, ne aşteaptă meciuri dificile”, spune Petre Grigoraş înaintea partidei cu Olimpia Râmnicu Sărat. Suporter Spirit Club Farul se pregăteşte să înfrunte un nou adversar tare, după ce săptămâna trecută s-a impus greu în duelul dobrogean cu Axiopolis Cernavodă. Derby-ul etapei a 6-a din liga a treia se joacă sâmbătă, de la ora 17.00, la Techirghiol.

SSC Farul, care ocupă locul secund în seria a doua, la egalitate de puncte, 13, cu liderul Progresul Spartac București, va întâlni a treia clasată, Olimpia Râmnicu Sărat, care are 12 puncte. Buzoienii au pierdut un singur meci, scor 1-6 la Slobozia, în rest au numai victorii.

Grigoraș mizează în formația de start pe cei mai în formă jucători, luând în calcul și obligația de a trimite în teren trei fotbaliști sub 19 ani. Gurău îi este preferat deocamdată lui Neagu, care a jucat titular în sezonul trecut.

Exceptându-l pe Onyeka, la care s-a renunțat definitiv, toți jucătorii prezentați la startul sezonului sunt valizi în acest moment. Botea, Mazilu și Milea sunt singurii cu probleme medicale, dar au intrat în programul normal de pregătire.

Comenteaza aceasta stire