vineri, 22 iunie 2018

Halep a învins-o pentru prima dată în carieră pe Șarapova; românca s-a calificat în sferturi la Beijing!

Halep a învins-o pentru prima dată în carieră pe Șarapova; românca s-a calificat în sferturi la Beijing!

Simona Halep, cap de serie numărul 2 și locul 2 mondial, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului WTA Premier Mandatory de la Beijing (China), după ce a învins-o pe Maria Șarapova, numărul 104 mondial, scor 6-2, 6-2.

A fost prima victorie a Simonei Halep (26 de ani) în fața rusoaicei. Maria Șarapova (30 de ani) câștigase primele șapte meciuri directe.

Partida a durat o oră și 14 minute. De-a lungul întâlnirii, Halep a servit doi ași, nu a comis duble greșeli și a avut procentaje de reușită la serviciu de 77 la sută cu prima minge și 64 la sută cu cea de-a doua. Românca a avut nouă posibilități de break, dintre care a concretizat cinci și și-a cedat serviciul o singură dată.

Următoarea adversară a Simonei Halep va fi câștigătoarea meciului Daria Kasatkina (Rusia, 34 WTA) - Agnieszka Radwanska (Polonia, 11 WTA).

Calificarea în sferturile de finală ale probei de simplu este premiată la Beijing cu 149.138 de dolari și 215 puncte WTA.

Monica Niculescu (65 WTA) a părăsit China Open, în turul doi, învinsă de Shuai Peng (25 WTA), 6-3, 6-2, într-unul dintre cele patru meciuri din șaisprezecimile tabloului feminin rămase de disputat pentru miercuri.

Turneul de tenis de la Beijing se desfășoară pe hard și este dotat cu premii totale de 6.381.679 de dolari.

UPDATE 1. Ilie Năstase: 'Cele șapte victorii ale Mariei Șarapova nu mai contează'

Fostul mare tenismen Ilie Năstase a declarat, după victoria Simonei Halep în fața Mariei Șarapova, că înfrângerile suferite în trecut nu mai contează și a precizat că rusoaica nu va mai ajunge să joace o finală de turneu de Grand Slam.

"Cele șapte victorii ale Mariei Șarapova nu mai contează. Acelea au fost, oricum, pe muchie de cuțit, s-au decis la un punct sau două, fiecare meci a fost echilibrat. Și în finala de la Roland Garros (n.r. - din 2014) și acum la US Open (n.r. - în primul tur al ediției din 2017), la fel.

Nu știu dacă o încălzește pe ea această victorie obținută împotriva Mariei, pentru că, după părerea mea, Șarapova nu va mai ajunge niciodată într-o finală de Grand Slam. Poate fi, e adevărat, o descătușare împotriva unei jucătoare. Dar ea trebuie să ducă alte lupte cu Garbine Muguruza și Karolina Pliskova", a declarat Ilie Năstase pentru ProSport.

UPDATE 2. Maria Șarapova a lăudat jocul Simonei Halep la conferința de presă.

"Cred că a făcut un meci incredibil, cred că a reușit cel mai bun joc din toate partidele pe care le-am avut până acum. Eu nu am fost la fel de precisă, ea a fost. Nu vedeam mingile așa cum ar fi trebuit. Și nu am fost la fel de iute precum am fost înainte împotriva ei. A lovit atât de constant mingea, nu a greșit neforțat deloc, a anticipat fantastic, iar procentajul ei la serviciu a fost sus de tot. A făcut tot ce trebuia să facă!", a declarat Șarapova la conferința de presă.

UPDATE 3. Simona Halep s-a declarat mulțumită de evoluția pe care a avut-o în fața Mariei Șarapova, miercuri, și a mărturisit că vrea să savureze această primă victorie obținută în fața rusoaicei.

"A fost un meci excelent. Cred că am jucat cel mai bun meci împotriva ei. Am servit destul de bine și munca depusă după US Open s-a observat acum. Sunt foarte fericită că am reușit să o fac. Este prima mea victorie în fața ei și vreau să savurez acest moment, să mă bucur.

De multe ori când am înfruntat-o, am simțit că pot să o înving, că pot câștiga meciul, dar asta nu s-a întâmplat. Mi-am spus că este doar un alt meci, trebuie să dau tot ce am mai bun. Mi-am propus să fiu concentrată, să rămân calmă și pozitivă, ceea ce am și reușit de minune. Asta m-a ajutat mult", a spus Halep, conform site-ului WTA.

Comenteaza aceasta stire

Simona Halep, despre omul din spatele succesului de la Paris: 'Mă bucur de fiecare meci'!
De Neptun TV 20 iunie 2018

Simona Halep, nr. 1 în tenisul feminin, a vorbit pentru Tennis Channel despre persoana care a contribuit la cucerirea primului turneu de Mare Șlem. Alexis Castorri a ajutat-o pe campioană să evolueze la capitolul mental.

Campionatul Mondial de Fotbal 2018. Cel mai mare eveniment fotbalistic al LUMII începe astăzi. PROGRAMUL GRUPELOR
De Mediafax 14 iunie 2018

Cupa Mondială de fotbal începe joi, meciul de deschidere al competiției care se va încheia peste o lună fiind cel dintre Rusia și Arabia Saudită, de la ora 18.00.

Presa internațională: 'Halep a mișcat mulțimile, primarul Bucureștiului a fost huiduit'
De Neptun TV 12 iunie 2018

Presa internațională a scris, azi, despre revenirea Simonei Halep în România, după ce a câștigat tilul la Roland Garros.

SIMONA HALEP a câștigat finala de la Roland Garros!
De Neptun TV 9 iunie 2018

SIMONA HALEP a câștigat finala de la Roland Garros!!

SIMONA HALEP joacă finala de la Roland Garros!
De Neptun TV 9 iunie 2018

Simona Halep și Sloane Stephens se vor înfrunta, sâmbătă, în premieră în finala unui turneu din circuitul WTA. Halep conduce cu 5-2 la confruntările directe.

Simona Halep s-a calificat în FINALA de la Roland Garros
De Neptun TV 7 iunie 2018

Ea a eliminat-o, cu 6-1, 6-4, pe Garbine Muguruza.

ROLAND GARROS. Simona Halep joacă astăzi în semifinale, cu spaniola Garbine Muguruza!
De Neptun TV 7 iunie 2018

Liderul WTA, Simona Halep, va juca în semifinale turneului de la Roland Garros, astăzi, după ora 16.00, cu spaniola Garbine Muguruza, cap de serie numărul 3, meciul urmând să aibă loc pe terenul central Philippe Chatrier.

UPDATE. ROLAND GARROS. Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală!
De Neptun TV 4 iunie 2018

Simona Halep mai are de câștigat patru meciuri pentru a-și îndeplini visul și anume cucerirea unui trofeu de Grand Slam.

Baschet Club Athletic, medaliată cu bronz în Liga 1!
De Sorin Cealera 30 mai 2018

Baschet Club Athletic Constanța a încheiat cu o victorie turneul Final Four de la Brăila și a obținut medaliile de bronz ale Ligii Întîi. ”Gladiatorii din Tomis” vor evolua din sezonul viitor în Superliga României.

CS Phoenix mizează pe baschetbalistele tinere
De Sorin Cealera 30 mai 2018

După 23 de ani, Constanța are din nou o echipă de senioare la baschet, iar aceasta a cucerit deja o medalie de argint în Liga Întîi. Baschetbalistele de la Phoenix s-au clasat pe locul secund în turneul de promovare de la Târgoviște și au obținut astfel dreptul de a evolua din sezonul viitor în Liga Națională.

SSC Farul visează la... Liga 1!
De Sorin Cealera 29 mai 2018

Suporter Spirit Club Farul se pregătește pentru liga a doua. Susținută de peste 5000 de fani, echipa constănțeană a obținut promovarea pe arena din strada Primăverii și a readus atmosfera de pe vremuri pe străzile orașului. Antrenorul Petre Grigoraș speră ca echipa să primească un buget pe măsura ambițiilor clubului, care visează acum la Liga Întîi.

Real Madrid câștigă din nou Liga Campionilor, dupa o finală superbă cu Liverpool!
De Neptun TV 27 mai 2018

In ultimul act al celei mai importante competitii intercluburi din Europa, madrilenii au invins-o cu 3-1 pe Liverpool, la capatul unui meci de povestit nepotilor.

Ilie Năstase, două dosare penale în 6 ore! Oamenii legii au fost nevoiți să blocheze mașina tenismenului: 'Polițiștii să folosească mai întâi capul'!
De Neptun TV 25 mai 2018

Fostul jucător de tenis a acuzat că are răni la mâini din cauza cătușelor și a spus că se va adresa CEDO.