vineri, 21 iunie 2019

Hârșova, gazda proiectului cultural internațional „Comenius“

După ce au aflat amănunte despre tradițiile de nuntă din Turcia, meseriile pierdute și gastronomia din Portugalia, Carnavalul cu măști și costume de epocă al italienilor, dar și despre Festivalul medieval al francezilor, a venit rândul elevilor de la Liceul Teoretic „Ioan Cotovu” din Hârșova să vorbească despre tradiții. Parteneri ai proiectului internațional „Comenius“, aceștia le vor prezenta oaspeților ce avem mai frumos. 

„În această săptămână vom descoperi cultura poporului român pe care încă nu  o cunoaștem, dar suntem foarte curioși să o aflăm. Este pentru prima oară când venim în România“, a spus Domini Enouf, un profesor francez.

A fost ideea lui Mircea Lazăr, un elev din clasa XII-a  de la Liceul din Hârșova să le propună profesorilor, în urmă cu trei ani, această călătorie de cunoaștere interactivă a tot ceea ce înseamnă multiculturalitatea în spațiul european. 

„Avem o mare responsabilitate pentru că trebuie să le arătăm tot ce avem mai bun. Oaspeții ar trebui sa se întoarcă acasă cu gândul că România este de 1.000 de ori mai bună decât știau“, spune tânărul.

Timp de o săptămână, elevii din cele 4 țări vor cunoaște nu doar tradițiile dobrogenilor, ci și locurile pline de istorie. Unul dintre ele este și Cetatea Carsium, scăldată de apele Dunării.

Surprizele pregătite de gazde sunt numeroase. Serile culturale românești, turcești și lipovenești, călătoria în inima Deltei Dunării, dar și excursia la muzeul Carsium sunt doar câteva dintre ele.

„Aici totul e diferit, este foarte frumos și îmi place la nebunie“, a spus Tommaso Ierene, elev din Italia.

„Faptul că ne recunoaștem istoria, obiceiurile și tradițiile va demonstra lumii că poporul român nu piere și că va dăinui veșnic pe aceste ținuturi binecuvântate“, a spus Tudor Nădrag, primarul din Hârșova.

Elevii din Hârșova, alături de cei din țările partenere vor să promoveze prin acest proiect toleranța între popoare și respectul pentru diversitatea. 

Comenteaza aceasta stire

CONSTANȚA. Mesajul polițiștilor pentru absolvenții de liceu: 'Bucurați-vă în siguranță!'. Amenzi pentru elevii care ies pe geamul mașinii
De Neptun TV 25 mai 2019

Elevii claselor a XII-a pun punct anilor de liceu și se pregătesc pentru Bacalaureat. Terminarea liceului este un bun prilej pentru petreceri.