joi, 20 septembrie 2018

HC Dobrogea Sud a ajuns la un acord cu antrenorul Sandu Iacob pentru rezilierea contractului pe cale amiabilă!

HC Dobrogea Sud a ajuns la un acord cu antrenorul Sandu Iacob pentru rezilierea contractului pe cale amiabilă!

Iacob a venit la Constanța în toamna anului trecut, pe 30 octombrie, după despărțirea de Christian Gaudin, și a condus echipa în 23 de meciuri oficiale, dintre care 20 în Liga Națională (17 în sezonul regular, 3 în play-off contra lui Dinamo).

Au mai fost cele două meciuri din Cupa EHF cu SC Magdeburg și cele 4 din Cupa României, competiție în care HCD a cucerit trofeul cu Iacob pe banca tehnică. HCD a ratat calificarea în semifinalele Ligii Naționale în fața campioanei Dinamo București și va juca pentru locurile 5-6 cu Dunărea Călărași. După meciul decisiv cu Dinamo din Capitală, conducerea clubului și Sandu Iacob au avut o discuție, iar cele două părți au stabilit, de comun acord, să pună capăt colaborării.

Iacob nu va duce contractul până la finalul sezonului. Până la sosirea unui nou antrenor, interimatul va fi asigurat de antrenorul secund Marko Isakovic. HCD joacă următorul meci miercuri, de la ora 18.00, în Sala Sporturilor, cu Dunărea Călărași. 

Comenteaza aceasta stire

Noul clasament WTA a fost publicat. Simona Halep, pentru a 46-a săptămână pe primul loc. La ce distanță se află față de rivalele sale
De Neptun TV 17 septembrie 2018

Simona Halep a fost eliminată încă din primul tur de la US Open, dar continuă să aibă un avans consistent în fața principalei sale urmăritoare.

Simona Halep nu este singura jucătoare de top care părăsește US Open. După înfrângerea suferită de Angelique Kerber, avantajul româncei în fruntea ierarhiei WTA crește
De Neptun TV 2 septembrie 2018

Dar Cibulkova a fost mai puternică, a eliminat lierul mondial în turul al treilea, iar victoria slovacei e sinonimă cu finalul emoțiilor pentru constănțeancă.

Derby 'în familie' în turul 3 la US Open. Surorile Williams se vor înfrunta din nou, pentru a 30-a oară în 20 de ani
De Mediafax 30 august 2018

Surorile Williams vor juca meciul direct cu numărul 30, vineri, în turul trei la US Open 2018.

Horia Tecău a revenit în forță după accidentare! Constănțeanul, campion la Winston Salem!
De Neptun TV 25 august 2018

Veste bună dinspre Horia Tecău (33 de ani, 15 ATP, la dublu). Constănțeanul a câștigat, alături de olandezul Jean-Julien Rojer (37 de ani, 9 ATP, la dublu) primul trofeu de la revenirea în circuit, la Winston Salem, în Statele Unite ale Americii, competiție la care triumfase și în 2017.