luni, 22 iulie 2019

IMAGINI DE COȘMAR într-un bloc din CONSTANȚA - șobolanii colcăie într-un apartament din Tomis Nord!

Locuitorii unui bloc din cartierul constănţean Tomis Nord trăiesc de ani de zile un coşmar. Totul, spun ei, din cauza unei familii care strânge gunoaie în apartament. Oamenii se plâng de mirosul insuportabil, dar mai ales de şobolanii care mişună prin locuinţă. Cu toate aceste probleme de igienă, familia este la zi cu plata întreţinerii.

De Andreea Bajdechi 20:23, 12 iulie 2017 2166 vizite Eveniment

Sunt imagini filmate de locatarii blocului de pe Aleea Hortensiei, din Constanța, în interiorul locuinței de la parter, care a devenit un real focar de infecție.

 Cele două femei care locuiesc în acest apartament trăiesc într-o mizerie de nedescris. Chiar dacă vecinii s-au oferit să dea o mână de ajutor, acestea i-au refuzat.  

Vecinii celor două femei spun că situația persistă de ani de zile, dar nimeni nu a luat vreo măsură, deși ei au sesizat poliția. Astăzi, ca să ne arate că tot ce ne-au povestit este adevărat, au deschis ușa apartamentului, pe care femeile nu o încuie niciodată, spun ei.

Pe lângă mizeria de nedescris, oamenii sunt nevoiți să suporte și mirosul insuportabil care se simte încă de la intrarea în scară. 

Șobolanii par stăpâni pe apartament, așadar, de cele mai multe ori își fac apariția și pe la geamuri. 

Vecinii spun că femeile pleacă de acasă de dimineață și se întorc seara târziu. Uneori, chiar lipsesc cu zilele. Nici astăzi nu au fost de găsit, când reporterii Neptun tv le-au căutat să clarifice situația. Vecinii ne-au spus că mama și fiica și-ar petrece timpul prin piață, sau pe la biserică.

Ultima dată când cineva a făcut curățenie în apartament ar fi fost în urmă cu 18 ani, se plâng oamenii. Atunci, tot ei au fost cei care au convins familia să se lase ajutată.

Comenteaza aceasta stire

Criminal în libertate: Patru oameni înjunghiați, iar un altul lovit cu mașina în Timiș/ Un bărbat, atacat în parc, a murit
De Neptun TV 3 iulie 2019

Un bărbat și o femeie, soț și soție, au venit în parc cu bicicletele pentru a face mișcare. La un moment dat, un tânăr în vârstă de 33 de ani, din localitatea Bichigi, a scos un cuțit, pe bărbat l-a înjunghiat mortal, iar pe femeie a rănit-o grav.

CONSTANȚA. Tânăr prins în flagrant cu droguri, pe care intenționa să le vândă la un festival de pe litoral
De Neptun TV 2 iulie 2019

Surse din rândul anchetatorilor au spus că bărbatul se pregătea să vândă drogurile la un festival care are loc în acest sfârșit de săptămână pe litoral.

CONSTANȚA. Trei fete rănite în fața unui centru de examen de Bacalaureat. Un șofer de 18 ani a intrat cu mașina în stația de autobuz
De Neptun TV 1 iulie 2019

Trei fete au fost lovite într-o stație de autobuz din fața unui liceu, de un șofer de 18 ani care a intrat pe contrasens. Victimele au fost duse la spital.

CARNAGIU. O familie care se întorcea din Grecia, spulberată de un șofer teribilist - cinci oameni au murit, iar alți doi sunt în stare critică!
De Neptun TV 30 iunie 2019

Un grav accident rutier s-a produs în noaptea e 29/30 iunie, pe drumul european 581, în localitatea Bădeana din județul Vaslui. Cinci persoane și-au pierdut viața, iar alte șapte au fost rănite, două dintre ele, printre care o adolescentă de 15 ani, fiind în stare critică.

JUDEȚUL CONSTANȚA. Femeie însărcinată, lovită de mașină. TRAGEDIE
De Neptun TV 29 iunie 2019

O femeie în vârstă de 37 de ani, însărcinată în 8 luni, a fost lovită de un autoturism după ce a traversat strada prin loc nepermis.

CONSTANȚA. Marea face, din nou, victime! Un bărbat s-a înecat
De Neptun TV 25 iunie 2019

Salvamarii s-au apucat de protocolul de resuscitare .La fața locului au intervenit echipajele Smurd Fripis și SMURD C.

VIDEO. Noi imagini cu fetița de la Baia de Aramă, după ce a ajuns la familia adoptivă: 'Mama ei o filmează. Nu comentăm despre proteste'
De Neptun TV 23 iunie 2019

Familia adoptivă a fetiței de 8 ani a făcut, duminică, publice noi imagini, în încercarea de a demonstra celor care protestează în Baia de Aramă că fetița este bine.