duminică, 22 aprilie 2018

În sfârșit, victorie... Handbaliștii lui Xavi Pascual au terminat Yellow Cup cu un succes, 30-26 contra Slovaciei

Naţionala de handbal masculin a României a obţinut prima victorie în 2017. Tricolorii au învins astăzi Slovacia, scor 30-26, în ultimul meci al turneului amical Yellow Cup şi au încheiat pe locul 3 competiţia din Elveţia. Echipa antrenată de Xavi Pascual, aceeaşi care producea două mari surprize în toamnă, în preliminariile EURO 2018, învingând Belarus şi Polonia, a pornit stângaci la drum în acest an.

După înfrângerea previzibilă cu Germania, campioana europeană, tricolorii au evoluat ezitant și la turneul Yellow Cup, găzduit în acest weekend de orașul elvețian Winterthur.

România a pierdut la limită, scor 24-25 cu Brazilia, echipă calificată la Campionatul Mondial din acest an, iar apoi a suferit o înfrângere mult mai drastică în fața Elveției, gazda turneului impunându-se cu 25-19.

Handbaliștii antrenați de Xavi Pascual și Eliodor Voica au avut o cu totul altă prestație în ultimul meci al turneului și au învins Slovacia cu 30-26. Vali Ghionea a fost golgheterul partidei, cu 10 reușite.

Au mai evoluat Iancu și Popescu în poartă, Mihalcea, Sadoveac, Csepreghi, Ramba, Cântec, Negru, Șandru, Rotaru, Fenici, Cristescu, Pavel și Criciotoiu. Tricolorii au ratat anul trecut calificarea la Mondialul care începe peste trei zile în Franța.

 

 

 

 

 

Comenteaza aceasta stire

FED CUP 2018. Simona Halep a calificat România în Grupa Mondială!
De Neptun TV 22 aprilie 2018

România conduce Elveția cu 2-0 în barajul Grupei Mondiale din Fed Cup disputat la Cluj-Napoca.

HCD Constanța continuă cursa pentru titlu!
De Sorin Cealera 20 aprilie 2018

Handbal Club Dobrogea Sud continuă lupta pentru titlu după ce a câștigat aseară, scor 27-20, în fața campioanei Dinamo, la Constanța. Calificarea în semifinalele Ligii Naționale se va decide în Capitală, pe 29 aprilie.

ACS Tomitanii vs. Gloria Buzău, derby în DNS la rugby
De Sorin Cealera 20 aprilie 2018

Sâmbătă, la ora 10.00, este derby în Divizia Națională de Seniori la rugby. Tomitanii joacă la Constanța cu liderul clasamentului, SCM Gloria Buzău. Echipa antrenată de Cristian Cojocaru le promite suporterilor că va da totul pentru victorie.

OSS Fighters, în direct la Neptun TV!
De Sorin Cealera 19 aprilie 2018

Astăzi a avut loc cântarul oficial al galei OSS Fighters (Osese), în cel mare centru comercial din Constanța. Bogdan Stoica, Marian Rusu și Ciprian Milea sunt numele grele care vor lupta mâine seară la Sala Sporturilor. Gala va fi transmisă în direct de Neptun TV, începând cu ora 20.00.

HCD mizează pe susținerea suporterilor la meciul cu Dinamo. Laurențiu Toma: 'Suntem o forță când jucăm cu sala plină!'
De Sorin Cealera 18 aprilie 2018

Handbal Club Dobrogea Sud susține joi, de la ora 19.00, meciul 2 al confruntării cu Dinamo, din play-off-ul Ligii Naționale. Obligați să câștige pentru a nu ieși din cursa pentru titlu, constănțenii mizează pe tribune pline la Sala Sporturilor. Gazdele au luat măsuri de securitate sporite. 150 de fani dinamoviști vor veni la Constanța.

Răzvan Burleanu a câștigat un nou mandat la Federația Română de Fotbal!
De Neptun TV 18 aprilie 2018

Răzvan Burleanu a câștigat miercuri un nou mandat la Federația Română de Fotbal, anunță Prosport.

SCENE VIOLENTE la meciul Steaua-Rapid! Scaune aruncate în teren - 57 de suporteri au interdicție pe stadioane!
De Neptun TV 15 aprilie 2018

25 de suporteri au primit interdicție de a intra pe stadioane timp de un an în timp ce alți 32 nu vor putea participa la competiții sportive în următoarele șase luni, în urma incidentelor de la derby-ul Steaua București - Academia Rapid.Organizatorul jocului și firma de securitate au fost amendați.

Totul pentru promovare! SSC Farul – Progresul se joacă pe Stadionul Farul!
De Sorin Cealera 13 aprilie 2018

Suporter Spirit Club Farul joacă sâmbătă, de la ora 17.00, derby-ul cu Progresul Spartac București pentru promovarea în liga a doua. 5000 de oameni sunt așteptați pe stadionul Farul!

HCD vs. Dinamo, în play-off-ul Ligii Naționale
De Sorin Cealera 13 aprilie 2018

Handbal Club Dobrogea Sud nu a putut evita un duel cu campioana Dinamo în play-off-ul Ligii Naționale. Constănțenii au încheiat sezonul regular cu o înfrângere pe terenul Stelei, dar rezultatul a trecut în plan secund după ce HCD a aflat că nu poate urca mai sus de locul 6.

'Gladiatorii din Tomis' sunt pregătiți să învingă pe CSO Voluntari!
De Sorin Cealera 13 aprilie 2018

Baschet Club Athletic joacă sâmbătă, de la ora 16.00, un meci important, pentru calificarea la turneul final al Ligii Întîi. Constănțenii mizează pe cât mai mulți suporteri la Sala Sporturilor. ”Gladiatorii din Tomis” sunt pregătiți să lupte pentru victorie în partida cu CSO Voluntari.

Conor McGregor, arestat după ce a atacat un autocar plin cu luptători UFC: 'E o mișcare cât se poate de proastă pentru cariera lui' - VIDEO
De Neptun TV 6 aprilie 2018

Conor McGregor (29 de ani) a creat, aseară, un scandal monstru în UFC și a sfârșit prin a fi arestat! Irlandezul a oferit imagini incredibile înaintea galei UFC 223, din Brooklyn, când, împreună cu un grup de prieteni, a atacat autocarul în care se aflau mai mulți luptători.

Astra – Viitorul, duelul ultimelor campioane
De Sorin Teo Vînătoru 30 martie 2018

Ultimele două campioane ale României, Astra și Viitorul, se întâlnesc duminică, la Giurgiu, în etapa a treia din play-off-ul Ligii Întâi. Din păcate pentru cele două echipe, ele nu se pot implica în acest sezon în lupta pentru titlu.

CS Tomitanii vs. CS Năvodari, derby în rugby-ul constănțean!
De Sorin Cealera 30 martie 2018

Iubitorii sportului cu balonul oval au parte de un meci-eveniment la sfârșitul acestei săptămâni. Sâmbătă, de la ora 13.00, pe stadionul Mihail Naca se joacă derby-ul rugby-ului constănțean, dintre Tomitanii și CS Năvodari. Partida contează pentru etapa a zecea a Diviziei Naționale de Seniori.

HC Dobrogea Sud are 15 victorii în campionat
De Sorin Cealera 30 martie 2018

Handbal Club Dobrogea Sud a câștigat aseară ultimul meci jucat acasă în sezonul regulat, scor 36-28 cu Handbal Club Vaslui. Constănțenii se pregătesc pentru un duel cu Dinamo în play-off-ul Ligii Naționale.