sîmbătă, 17 august 2019

În stare gravă

Bătrânul a intrat în comă, după ce a fost ținut cinci ore în urgență, până a venit ambulanța să-l transfere la o secție exterioară din cadrul fostului spital municipal. Acolo nu mai era niciun medic care să-l consulte, așa că a fost urcat din nou în salvare și adus în urgența spitalului județean. Aici a fost internat în secția ORL, unde a intrat în comă. Medicul de gardă a venit să îl consulte abia după 2 ore. Familia îl acuză că nici măcar atunci nu și-a dat seama că este în comă și a zis că pacientul doarme profund. Abia a doua zi, un alt medic a observat că bolnavul este în stare critică și l-a trimis direct în sala de operații. Consiliul Medical al Spitalului Județean Constanța a analizat cazul și a spus că nu există nicio culpă medicală. Acum, face o anchetă și Direcția de Sănătate Publică Județeană. Reprezentanții DSP vor merge mâine la spital pentru a reface traseul bolnavului și pentru a vedea cine se face vinovat în acest caz.

Comenteaza aceasta stire