duminică, 23 iulie 2017

INCENDIU ÎN PARCUL TĂBĂCĂRIE. Biserica 'Sf. Mina' a luat foc: pompierii intervin de urgență - FOTO/VIDEO

Intervenție de urgență a pompierilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea, în această seară, la Biserica 'Sf. Mina' din Parcul Tăbăcărie.

La locul intervenției s-au deplasat două autospeciale pentru stingere, dar și o autoscară din cadrul ISU Dobrogea.

Din fericire, incendiul a fost localizat și lichidat în timp util, înainte de a se extinde la biserica construită integral din lemn.

Preoții vorbesc de o mână criminală. O pungă murdară de motorină a fost găsită lângă peretele care a ars. Mai mult, pe zid există urme de combustibil. Pompierii și polițiștii au început o anchetă.

Galerie foto

Comenteaza aceasta stire

CONSTANȚA. Panică ÎN TRAFIC - directorul Direcției Județene de Pază, beat, a tras cu pistolul din mașină! Martorii au sunat la 112
De Neptun TV 23 iulie 2017

Anchetă de amploare la Direcția Județeană de Pază Constanța. Directorul Lucian Titi Giurcă este cercetat penal și administrativ fiind suspectat că, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice și era pasager într-o mașină, s-ar fi comportat agresiv în trafic cu o armă de airsoft. Șoferul mașinii, un angajat al aceleiași instituții, este cercetat pentru că avea o alcoolemie de 0,56 la mie în aerul expirat.

12 militari răniți după o parașutare, la exercițiul Swift Response 17-1! Soldații au fost internați la spital
De Mediafax 23 iulie 2017

Doisprezece militari americani care au participat la o parașutare de noapte în cadrul exercițiului Swift Response 17-1 de la Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii au fost răniți și internați la Spitalul Militar din Cluj-Napoca. Zece dintre ei vor fi externați în următoarele 48 de ore.

CONSTANȚA. Tată bătut și jefuit în scara blocului de doi indivizi - îi recunoașteți?
De Neptun TV 23 iulie 2017

Pentru 400 de lei și un mobil. Pentru asta a fost bătut un bărbat din Constanța de doi indivizi. Fata bărbatului agresat face un apel pe pagina sa de Facebook pentru a găsi cei doi agresori.

AVERTIZARE METEO. Trei zile de caniculă și disconfort termic - HARTA JUDEȚELOR AFECTATE!
De Neptun TV 22 iulie 2017

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat, valabil pentru zilele de 22, 23 și 24 iulie.

A fost lansat site-ul care indică în timp real temperatura apei pe litoral!
De Roxana Glăvan 21 iulie 2017

Vrei să vii la mare și nu știi cât de caldă este apa? Abia aștepți să îți duci copiluri în valuri, dar nu știi dacă sunt curenți sau nu? Sunt doar câteva dintre informațiile pe care un site făcut cu fonduri europene de Institutul Național de Cercetare “Grigore Antipa” le pune la dispoziție turiștilor și autorităților de la malul mării în timp real.

CONSTANȚA! MARE ATENȚIE la acești turiști - o tânără a rămas cu apartamentul gol după ce l-a închiriat la niște tineri veniți la mare! FOTO
De Neptun TV 21 iulie 2017

O tânără din Constanța a rămas cu apartamentul gol după ce l-a închiriat la 4 tineri veniți în vacanță la mare. În speranța că alți constănțeni nu vor păți la fel, tânăra și-a povestit întâmplarea pe Facebook. Anunțul a fost distribuit de peste 2.000 de ori.

Prezentare de modă Cătălin Botezatu la Eforie Aqua Park!
De Ana-Maria Stancu 21 iulie 2017

Prezentare de modă la Eforie Aqua Park. Sub privirile admiratoare ale turiștilor, designerul vestimentar Cătălin Botezatu și-a lansat ultima colecție de costume de baie. Impunătoare, elegante și purtate cu atitudine, ținutele de litoral au făcut furori în public.

Intervenție de urgență în Mamaia! Doi salvamari au fost loviți de un skijet, unul a ajuns în stare gravă la spital!
De Roxana Glăvan 21 iulie 2017

Nu am apucat să răsuflăm ușurați după tragediile în lanț cu turiști înecați la mare, de la un capăt la altul al litoralului, că o alta a venit astăzi. De data aceasta, din salvator, un salvamar din Mamaia a ajuns victima unui adolescent care a intrat cu schijetul în el. Cei care i-au acordat primul ajutor salvamarului au fost turiștii care au asistat, neputincioși, la teribilismul celui care se plimba cu schijetul.

Polițist ucis cu 40 de lovituri de cuțit! Criminalul și-a recunoscut fapta, dar nu are niciun motiv - IMAGINI ȘOCANTE
De Ana-Maria Stancu 21 iulie 2017

Atac criminal în gara din Suceava. Un agent de poliție de la Transporturi Feroviare a fost omorât cu 40 de lovituri de cuțit, în timp ce se afla la muncă. Agresorul, un tânăr de 23 de ani, a fost surprins de camerele video și a fost încătușat în această dimineață. Acesta le-a spus anchetatorilor că a vrut pur și simplu să ucidă un polițist și că nu își regretă fapta.

Panică într-un autobuz RATC după ce polițiștii l-au blocat în trafic - FOTO/VIDEO
De Ana-Maria Stancu 21 iulie 2017

Un autobuz al RATC a fost blocat în trafic, în această dimineață, de polițiștii locali din Constanța pentru o acțiune de control a pasagerilor. Astfel, cinci polițiști au urcat în mijlocul de transport în comun și a verificat biletele și abonamentele tuturor călătorilor.

Tragedie la Constanța! Un copil de 5 luni a murit în urma unui grav accident rutier - FOTO/VIDEO
De Alin Tarnovschi 21 iulie 2017

Un copil în vârstă de 5 luni și-a pierdut viața în urma unui grav accident rutier produs, seara trecută, în zona orașului Negru Vodă.

Hotelurile all inclusive, preferatele turiștilor care ajung pe litoral! Cât scot din buzunar pentru o noapte de cazare
De Roxana Glăvan 20 iulie 2017

În timp ce hotelierii de pe litoralul românesc se plâng că au turiști mai puțini față de anii trecuți, cei cu oferte all inclusive abia fac față cererii. Au toate camerele rezervate, la restaurant e forfotă mereu, iar distracția pentru copii este garantată indiferent de vreme. Pentru 300 de lei pe noapte, turiștii au parte de un regal gastronomic, acces la piscină, program artistic, iar lista poate continua.

SUA, sub administrația lui Donald Trump, mizează pe țările din Estul Europei mai mult decât pe cele din Vest
De Neptun TV 20 iulie 2017

Jurnalistul Vasile Astărăstoae consideră că discursul lui Donald Trump din 6 iulie 2017, de la Varșovia, a fost tratat de presa din România, cu rare excepții, ca un subiect banal.

Fast food-ul 'La Snitzel' și o patiserie, ÎNCHISE de inspectorii OPC după un control! GALERIE FOTO/VIDEO
De Neptun TV 20 iulie 2017

Inspectorii Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța au desfășurat noi controale zilele trecute. De data aceasta, comisarii au verificat fast food-ul „La Snitzel” și o patiserie din zona Gării Constanța.

ALERTĂ METEO. Mai multe județe, sub COD GALBEN de caniculă - vezi harta zonelor afectate!
De Neptun TV 20 iulie 2017

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat, valabilă în perioada 21-23 iulie.

Ordinul de interzicere a capturării câinilor rămâne valabil! Hingherii au fost chemați prin 112
De Raluca Butan 20 iulie 2017

Mașina hingherilor a fost fotografiată ieri, pe o alee din fața Primăriei Constanța, deși firma de ecarisaj nu mai are voie să prindă câini la Constanța.

Șeful Protecției Consumatorilor Constanța: 'Controalele s-au făcut cam cu milă, acum trebuie aplicată legea'
De Agerpres 20 iulie 2017

Șeful Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Constanța, Horia Constantinescu, a declarat, astăzi, pentru Agerpres, că în 5% din cazuri, în urma celor peste o mie de controale desfășurate în această vară pe litoral, au fost constatate ''derapaje majore''.

Mesajul sfâșietor al iubitei tânărului ucis cu o lovitură de pumn într-o stație de autobuz din Constanța: 'Abia aștept sa ajung in ceruri alături de tine'
De Alin Tarnovschi 20 iulie 2017

Iubita lui Valentin, tânărul care și-a pierdut viața după ce a primit o lovitură de pumn și apoi a căzut și s-a lovit cu capul de o bordură într-o stație de autobuz din Constanța, a postat un mesaj sfâșietor pe Facebook.

Contrabandă în Portul Constanța! Zeci de mii de țigări au fost găsite în tomberoanele de gunoi ale unei nave - FOTO
De Neptun TV 20 iulie 2017

Aproximativ 100.000 de țigări de contrabandă au fost confiscate de polițiștii de frontieră de pe o navă sub pavilion Norvegia, aflată în Portul Constanța. Țigările erau ascunse în... tomberoanele de gunoi ale navei.

PRIMELE IMAGINI cu tânărul care l-a ucis pe turistul din Slobozia, venit la mare! Bărbatul nu știa că victima sa A MURIT! VIDEO
De Neptun TV 19 iulie 2017

Agresorul tânărului care a murit după o altercație în autobuz a fost prins în urmă cu câteva ore. Bărbatul a fost săltat de polițiști de la domiciliul părinților săi, din județul Tulcea.

Cum arată noul hotel de cinci stele din Mamaia! O noapte de cazare costă cât la un hotel din Dubai!
De Roxana Glăvan 19 iulie 2017

Atinge norii, are vedere exclusivistă atât la răsăritul de pe mare, cât și la apusul de pe lac și se mândrește cu cele mai fine detalii. Nu vorbim despre vreun hotel din Dubai, ci despre cea mai nouă investiție de cinci stele de pe litoralul românesc, cu aer roial. Și prețurile sunt pe măsura celor din Dubai, dacă ținem cont că pentru o cameră la ultimul etaj trebuie să achitați 1.500 de euro pe noapte. La inaugurarea investiției de peste zece milioane de euro au participat premierul Mihai Tudose, dar și liderul PSD Liviu Dragnea.