vineri, 19 iulie 2019

Înregistrări cu procurorul Mircea Negulescu care demască abuzurile prin care sunt fabricate dosarele DNA

Stenogramele unei discuții dintre procurorul DNA Mircea Negulescu și un alt bărbat au fost difuzate astăzi de postul România TV, demascând abuzurile prin care sunt realizate dosarele de instituția 'anticorupție'.

Din înregistrare reiese cu ușurință presiunea la care este supus intelocutorul procurorului pentru a-l denunța pe Sebastian Ghiță, așa-zisul Martor fiind 'sfătuit', mai mult sau mai puțin amical, să spună ceea ce trebuie, pentru că identitatea sa va fi protejată. 'Bă șefule, ăsta află că am mințit pe aici?', întreabă bărbatul, răspunsul procurorului fiind: 'Păi și dacă eu îți dau ție identitate protejată ce te deranjează să spui? Adică mie mi-e foarte simplu, m-ai înțeles?'. De altfel, faptul că Ghiță trebuia executa cu orice preț era destul de clar:

'Vreau să-i mai găsesc așa: un furt din buzunare și cred că îl găsesc soto și un viol și atuncea m-am liniștit, pentru că părasirea câmpului de luptă și zbor neautorizat îi rețin [...] Semnează în p... mea denunțul!', spune procurorul Negulescu.

Stenograma discuției dintre Martor și procurorul Negulescu:

Martor: Domnu' Negulescu, nu prea seamănă adevarul cu ce scriem noi aici

Negulescu: Pai n-am vorbit ma așa?

Martor: Pai am vorbit măi șefu' dar mie mi-e cam frică de dumneavoastră

Negulescu: Hai lasa vrăjeala.

Martor: Bine, eu v-am scris cum mi-ați cerut, dar nu răspund pentru... Eu nu știu ce tot aveți cu Ghiță ăsta?

Negulescu: Știi că ăsta a rămas singura mea bucurie: paraditul la cetățeni.....

Martor: Și credeți că rezolvați cu denunțul ăsta?

Negulescu: Cred că i-o dăm la m... Justificat și legal i-o dăm la m...e

Martor: Domne procuror, eu nici nu mai vreau să aud de povestea asta cu Ghiță ăsta

Negulescu: Nu mai auzi? Asta e bine.

Martor: Mai trebuie să scriu și altceva?

Negulescu: Dă-l pe ăsta în primire acum, hai!

Recomandare: UNJR și AMR cer verificarea dezvăluirilor privind presiunile șefei DNA asupra Mihaelei Focică; inspectoarea a depus plângere pentru șantaj

Martor: Hai că am scris, ați rezolvat-o, mă lăsați în pace

Negulescu: Am făcut-o să înnebunesc. Nu stii că d-asta am fost născut, pentru asta trăiesc! Ești nebun, n-am nici o altă bucurie a vieții!

Martor: Și dacă nu semnez denunțul?

Negulescu: Dacă voi vreți să vă duceți cu Sebi Ghiță nici o problemă. E simplu. E o matematică atât de simplă. Știi ca eu am trecut la matematică până în clasa a 12-a cu 2 sticle de spumant. Jur! Eu fac ce știu să fac... Scriu. N-am ce sa fac.

Martor: Bă șefule, ăsta află că am mințit pe aici???

Negulescu: Păi și dacă eu îți dau ție identitate protejată ce te deranjează să spui? Adică mie mi-e foarte simplu m-ai înțeles? Eu merg cum... Daca cum ziceți nu-mi convine, iau pe toată lumea și gata, s-a jucat meciul. Păi ce să fac? Spune tu!

Martor: Tot nu înțeleg de ce m-ați pus să fac asta.

Negulescu: Sebastian Ghiță adică este un infractor de drept comun. Vreau să-i mai găsesc așa: un furt din buzunare și cred că îl găsesc soto și un viol și atunci m-am liniștit, pentru că părasirea câmpului de luptă și zbor neautorizat îi rețin

Martor: Păi anul trecut scriam de Cosma și ăia se duc acuma nevionvați la pușcărie! Acum mă puneți să scriu de ăsta...se duce și ăsta la pușcărie.

Negulescu: (Înjurături) .... Scrii de Sebi Ghiță! Ce discuții au fost ... Ți-e frică sa scrii de Sebi Ghiță?

Martor: Nu dar băgăm oameni nevinovați la pușcărie

Negulescu: Hahahah! Semnează în p... mea denunțul!

Martor: Bine măi șefule, hai că îl semnez.

Înregistrarea audio a convorbirii poate fi ascultată pe România TV.

Comenteaza aceasta stire

Klaus Iohannis nu intră în cursa pentru președinția Consiliului European: Vreau să rămân președintele României
De Mediafax 29 iunie 2019

Președintele Klaus Iohannis a primit cea mai înaltă distincție a Forumului Democrat al Germanilor din România pentru modul în care a condus FDGR ca președinte și pentru modul în care a condus Sibiul ca primar 13 ani.

Congresul extraordinar al PSD: Social-democrații își aleg noua conducere a partidului
De Neptun TV 29 iunie 2019

Chestionată dacă are un favorit, o persoană cu care ar lucra mai bine, în cazul în care va fi aleasă șa șefia PSD, Viorica Dăncilă a replicat că are încredere că vor fi aleși colegii și colegele care se bucură de credibilitate și care vor putea contribui la succesul alegerilor următoare.