duminică, 16 iunie 2019

Iohannis REFUZĂ orice modificare în Guvern până la 1 decembrie. Președintele respinge noile propuneri de miniștri

Iohannis REFUZĂ orice modificare în Guvern până la 1 decembrie. Președintele respinge noile propuneri de miniștri

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, joi, că nu va lua o decizie în ceea ce privește cea de-a doua remaniere guvernamentală, privind portofoliile de la Transporturi și Dezvoltare, decât după sărbătorile Centenarului și data de 1 Decembrie.

  'Au fost schimbate enorm de multe persoane pe pozițiile de ministru. I-am numărat. Sunt 70 de politicieni care au fost sau sunt acum miniștri în aceste guverne. 70 în nici doi ani. Așa nu se poate guverna. Este imposibil să schimbi miniștrii toată-ziua bună ziua. Cum să ne imaginăm că poate să funcționeze un guvern cu două remanieri într-o săptămână. 

Așa ceva nu s-a mai auzit și în acest fel nu se poate continua. Nu sunt de acord să contribui la o astfel de guvernare care seamănă mai mult cu un carusel. În această săptămână nu va mai exista nicio schimbare de miniștrii. Iar această remaniere după remaniere va fi luată în analiză cel mai devreme după sărbătorile dedicate Centenarului și zilei Naționale. Până atunci nu se va întâmpla în această zonă nimic', a declarat Klaus Iohannis. 

Comenteaza aceasta stire

CONSTANȚA. Rezultate finale europarlamentare 2019 - USR PLUS, marele câștigător!
De Neptun TV 28 mai 2019

PNL s-a clasat pe locul 2, iar PSD este la mare distanță, pe locul trei.

Cine ar putea fi europarlamentarii români în următorul mandat al Parlamentului European
De Mediafax 28 mai 2019

Liberalii vor avea zece eurodeputați, PSD și USR câte opt, iar UDMR, ProRomânia și PMP câte doi, potrivit ultimelor rezultate parțiale anunțate de BEC. MEDIAFAX vă prezintă lista europarlamentarilor, aceasta nefiind definitivă decât după validarea alegerilor de Biroul Electoral Central.

Liviu Dragnea a fost condamnat la închisoare în dosarul angajărilor! Decizia este definitivă
De Neptun TV 27 mai 2019

Liderul PSD Liviu Dragnea a fost condamnat la închisoare de 3 ani și 6 luni cu executare, în dosarul angajărilor fictive de la Direcția de Protecție a Copilului Teleorman. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție este definitivă.

Referendum 2019 pe tema justiției | Prezența la vot la ora 10.00/ Județul cu cei mai mulți participanți la vot
De Mediafax 26 mai 2019

Biroul Electoral Central anunță că prezența la vot, la ora 10.00, în cadrul referendumului inițiat de președintele Klaus Iohannis, este de 5,49%.

REFERENDUM 2019. Prezența la vot la cele șapte referendumuri naționale de după 1989
De Agerpres 21 mai 2019

Cea mai mică prezență la un referendum național post-decembrist s-a înregistrat la cel pentru redefinirea familiei, organizat în zilele de 6 și 7 octombrie 2018. Astfel, din totalul de 18.279.011 persoane înscrise în listele electorale permanente, au participat la vot 3.857.308 persoane (21,10%), din care 3.531.732 persoane (91,56%) au răspuns "DA" la întrebarea "Sunteți de acord cu legea de revizuire a Constituției României în forma aprobată de Parlament?", un număr de 249.412 persoane (8,44%) au răspuns "NU", iar 76.111 (1,97%) au fost voturi nule.