vineri, 15 decembrie 2017

JUDEȚUL CONSTANȚA. O tânără și-a găsit sfârșitul după ce o mașină a intrat într-un copac! GALERIE FOTO/VIDEO

Noaptea trecută a însemnat finalul vieții pentru o tânără în vârstă de 35 de ani.

În jurul orei, ora 00.05, un bărbat de 32 de ani, din localitatea Ciocîrlia de Sus, județul Constanța, a condus un autoturism pe DN 3, dinspre Cobadin către Murfatlar, unde ar fi pierdut controlul direcției și a intrat în coliziune cu un copac de pe marginea drumului.

 În urma accidentului rutier a rezultat decesul unei femei de 35 de ani, situată pe locul din față dreapta, precum și rănirea gravă a conducătorului auto. 
 
 Politiștii încearcă să afle cauzele producerii accidentului. În cauză a fost întocmit dosar penal.

Galerie foto

Comenteaza aceasta stire

CRIMA DE LA METROU. Tatăl tinerei care a supraviețuit tentativei de omor: 'Am sunat la 112 și m-au trimis să investighez eu, ca părinte'! STS a sesizat Parchetul Militar
De Neptun TV 14 decembrie 2017

Serviciul de Telecomunicații Speciale a transmis cu puțin timp în urmă că a sesizat Parchetul Militar în vederea efectuării cercetărilor ce se impun privind eventualele încălcări ale legii de către operatoarea 112 care a procesat cazul primului atac de la metrou, în stația Costin Georgian.

ACCIDENT GRAV. O mașină a intrat într-un grup de părinți, în fața unei școli! Directoarea unității de învățământ a încurcat frâna cu accelerația
De Roxana Glăvan 13 decembrie 2017

A fost declanșat codul roșu de intervenție astăzi în Buzău după ce directoarea unei școli a intrat în poarta unității de învățământ care a căzut apoi pe mai mulți părinți și bunici. Nu mai puțin de nouă persoane au ajuns la spital, dintre care una în stare gravă. Anchetatorii spun că femeia ar fi încurcat pedala de frână cu cea de accelerație.

CRIMĂ. Tânără însărcinată, împinsă în fața metroului de o femeie! Alina nu a avut nicio șansă de supraviețuire!
De Antonia Maer 13 decembrie 2017

Criminaliștii și-au dat seama că este vorba de o crimă și au reușit să o identifice pe asasină după ce au văzut imaginile înregistrate de camerele de supraveghere.

UPDATE. Protestul taximetriștilor de mâine de la Constanța a fost anulat!
De Neptun TV 12 decembrie 2017

Mitingul se va desfășura pe câteva artere importante din centrul orașului, traficul urmând să fie îngreunat în acest interval orar.

O ambulanță împiedicată de PĂRINȚI să preia un copil de 12 ani, în comă alcoolică și cu hipotermie - a fost nevoie de intervenția poliției
De Neptun TV 12 decembrie 2017

După intervenția polițiștilor copilul fiind preluat și transportat la Secția de Pediatrie a Spitalului Județean Mavromati.

CONSTANȚA. Accident după o ȘICANARE în trafic - trei mașini avariate din cauza unui șofer INCONȘTIENT! VIDEO
De Neptun TV 11 decembrie 2017

Șicanarea a început pe șoseaua din stațiunea Mamaia și a continuat pe drumul ce leagă Mamaia de Năvodari.

CONSTANȚA. Accident provocat de o șoferiță care trece pe roșu- pasager aruncat pe asfalt! Totul a fost surprins de camerele de supraveghere - VIDEO
De Andreea Jîjîie 11 decembrie 2017

O șoferiță aflată la volanul unui Renault Clio a trecut pe roșu și a fost lovită în plin de un Audi care circula regulamentar. În urma impactului violent, un pasager din Renault a fost aruncat pe șosea.

Alexandru Arșinel a suferit o intervenție medicală
De Roxana Glăvan 11 decembrie 2017

Actorul Alexandru Arșinel a ajuns de urgență aseară la spital și a fost supus unei intervenții medicale în această dimineață. Medicii de la Spitalul Universitar București i-au montat un stent și spun că acum se simte bine. Actorul a mărturisit că l-au afectat enorm plecarea dintre noi a colegelor de teatru Stela Popescu și Cristina Stamate și așa a ajuns, din nou, pe mâna medicilor.

ACCIDENT grav pe autostradă - un tir și două mașini s-au ciocnit - 11 persoane implicate! GALERIE FOTO
De Neptun TV 11 decembrie 2017

În total, în accident au fost implicate 11 persoane, două dintre ele fiind transportate la spital.

CONSTANȚA. Un bărbat a murit călcat de tren! FOTO/VIDEO
De Neptun TV 10 decembrie 2017

Polițiștii au început cercetările pentru a afla cum s-a petrecut tragedia.

ACCIDENT ÎNFIORĂTOR. Trei mașini s-au ciocnit, 7 persoane au fost rănite dintre care patru în stare gravă! FOTO
De Neptun TV 10 decembrie 2017

Polițiștii fac cercetări pentru a stabili care este șoferul vinovat de producerea acestui carambol.

Alexandru Arșinel, de urgență la spital!
De Neptun TV 10 decembrie 2017

Alexandru Arșinel a ajuns de urgență la Spitalul Municipal din București.

COD ROȘU DE INTERVENȚIE. Un microbuz cu peste 20 de persoane s-a răsturnat - cel puțin doi oameni au murit! FOTO
De Neptun TV 10 decembrie 2017

Până la acest moment, două persoane au fost declarate decedate, 11 prezintă diverse traumatisme, iar alte 7 sunt în curs de evaluare medicală,

Incendiu de proporții - mai multe magazine în flăcări, o persoană a murit carbonizată! Toate forțele ISU din județ, mobilizate. GALERIE FOTO
De Neptun TV 10 decembrie 2017

În ciuda faptului că se intervine în forță, incendiul s-a extins pe o suprafață de 3.000 de metri pătrați.

CONSTANȚA. Profesoară a Liceului 'Virgil Madgearu', bătută de un elev de 16 ani! Dascălul a avut nevoie de îngrijiri medicale - băiatul, reținut de polițiști!
De Neptun TV 9 decembrie 2017

Un elev de 16 ani a fost reșinut de polițiști după ce a agresat un cadru didactic. Cazul vine la o zi după ce un alt elev de 17 ani a fost arestat 30 de zile pentru că și-ar fi agresat, în repetate rânduri, mai mulți colegi.

Polițist nevoit să tragă cu arma pentru a-și salva colegul - agresorul a murit la spital; mama acestuia, rănită de un glonț care a ricoșat!
De Neptun TV 9 decembrie 2017

Tânărul de 25 de ani i-a atacat pe polițiștii din oraș în timp ce aceștia încercau să aplaneze un confict, motiv pentru care, după somație, unul dintre polițiști l-a împușcat în coapsă și în abdomen pe agresor, unul dintre gloanțe ricoșând și lovind-o într-o mână și pe mama tânărului.

CONSTANȚA. SFÂRȘIT CUMPLIT pentru un tânăr de 27 de ani - a fost aruncat pe șosea după ce mașina în care se afla a intrat într-un stâlp! FOTO
De Neptun TV 8 decembrie 2017

Impactul a fost atât de puternic încât portiera din spate a mașinii s-a deschis, iar tânărul de 27 de ani a căzut pe asfalt. Cadrele medicale sosite la fața locului au încercat minute în șir să-i salveze viața, dar fără rezultat.

PREMIERĂ LA CONSTANȚA. Elev arestat după ce și-a terorizat colegii! Profesorii, nevoiți să cheme Poliția după ce băiatul a venit cu un cuțit la liceu
De Andreea Bajdechi 8 decembrie 2017

O premieră s-a înregistrat la Constanța. Un elev de 17 ani a fost arestat 30 de zile pentru că și-ar fi agresat, în repetate rânduri, mai mulți colegi. Nici profesorii nu i-ar fi putut controla accesele de furie, astfel că au chemat în mai multe rânduri poliția la școală, pentru că într-o zi băiatul avea un cuțit la el. Elevul provine dintr-o familie destrămată, iar singurul părinte rămas în viață, mama sa, este plecată în străinătate.

Un bărbat și-a UCIS cu sânge rece MAMA și a lăsat-o să zacă în casă!
De Neptun TV 8 decembrie 2017

Bărbatul a băut alcool împreună cu un prieten, după care și-a sunat fosta soție cu care a avut o ceartă aprinsă. Apoi a urmat un scandal cu mama sa, pe care a snopit-o în bătaie.

CONSTANȚA. Un apartament a luat foc - 5 persoane primesc îngrijiri medicale! GALERIE FOTO/VIDEO
De Neptun TV 7 decembrie 2017

Mobilizare de forțe pe strada Nalbei, din municipiu, după ce un incendiu a izbucnit într-un bloc de locuințe. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, solicitați să stingă flăcările, au evacuat toți locatarii.

CONSTANȚA. TIR răsturnat la ieșire din oraș - traficul, blocat mai multe ore!
De Neptun TV 7 decembrie 2017

Din cauza impactului violent, sunt scurgeri de combustibil.