joi, 18 ianuarie 2018

Justiție, principii și o dilemă

Justiție, principii și o dilemă

Urmăresc cu atenție evoluția așa numitelor legi ale justiției (in fapt legi de amendare a legilor existente ale justiției). Desfășurarea de forțe este, daca memoria nu mă înșală, cea mai spectaculoasă din 90 încoace.

Pe de o parte, o alianță de partide (PSD și ALDE) care au elaborat aceste legi și aparent sunt dispuse să meargă până în pânzele albe pentru ele, probabil din motive ce au de a face cu orice altceva decât o justiție puternică. Pe altă parte, structura de forță a statului băsist (îl numesc așa după creatorul său) cu Parchetul General și DNA pe post de vârfuri de lance, hotărâte până la disperare să apere status-quo-ul cele conferă puteri de arbitru discreționar, ferit în mod meșteșugit de orice răspundere și responsabilitate. Sigur, pe lângă PG ș DNA mai avem și două remorci descentrate, PNL și USR, fantome jalnice și demne de milă ale unor partide transformate în portavoci isterice și necondiționate ale procurorilor.

Ca o paranteză, nu mi-am imaginat vreodată că PNL, garantul liberalismului și libertății individului, va ajunge atât de jos încât să susțină în mod total ilogic și necondiționat niște structuri de forță care au în cap orice, numai libertatea și tratamentul echitabil al individului nu. Despre această uriașă dezamăgire însă, cu altă ocazie.

Încerc să fac un exercițiu de obiectivitate și să ignor cele două părți care prin defectele și interesele lor obscure deturnează o mare parte din atenție și din substanța unei dezbateri care ar trebui să fie eminamente principială. Îmi ies în evidență trei aspecte fundamentale asociate celor trei defecte structurale ale sistemului de justiție din România. Acestea sunt, în ordinea importanței percepute de mine, statutul de magistrat al procurorului, controlul/anchetarea magistraților și răspunderea magistraților.

Nu pot nicicum să înțeleg care este logica conferirii aceluiași statut judecătorului și procurorului. Mi se pare de domeniul evidenței că ierarhia naturală este cea în care judecătorul este primul nivel iar procurorul și avocatul pe cel de al doilea, egali. Înțelegerea mea limitată a principiilor fundamentale ale justiției este că procurorul și avocatul au rolul de a furniza argumente coerente și legale judecătorului, pentru a-l ajuta să ia decizia corectă.

Judecătorul este, la urma urmei, singurul care decide asupra vinovăției și, prin extensie, asupra vieții unui om, unei familii, unei comunități și chiar unei țări (vezi CCR). Este fără dubiu deasupra procurorului și avocatului care, la rândul lor trebuie să fie egali ca forță și statut. Mărturisesc cu amărăciune că în 2005, când procuroarea ceaușistă a lui Băsescu a introdus dezechilibre fundamentale în sistem, mi-a păsat prea puțin și n-am gândit cu mintea mea.

Am înghițit pe nemestecate sloganul și limba de lemn ”reforma justiției” fără a-mi păsa nici măcar de modul profund nedemocratic în care s-a înfăptuit ”reforma”. Doisprezece ani mai târziu, am măcar atâta minte cât să cercetez pe cont propriu și să nu mai preiau necondiționat bau-bau-ul zilei, ”independența justiției”. Și sincer, nu reușesc să găsesc o explicației satisfăcătoare nici pentru statutul egal al judecătorului și procurorului, nici pentru acest amestec dovedit toxic de judecători și procurori în CSM.

Al doilea aspect este cel al controlului, Din punct de vedere strict logic, starea actuală este un nonsens total. Judecătorul poate fi anchetat de un procuror al cărui coleg de birou poate fi parte dintr-un proces în care judecătorul trebuie să dea o decizie imparțială. Dacă mai iau în calcul și practica cu iz stalinist a deschiderii unui dosar și a trenării cercetării în vederea utilizării acestuia pe post de sabie a lui Damocles, contradicția este evidentă.

Chiar și în ipoteza judecător = procuror, lucrurile tot nu au sens. La o privire mai atentă, a devenit clar pentru mine că singura variantă logică este crearea unei structuri de investigare/anchetare care să nu poată tehnic interfera cu actul de decizie al judecătorului. Ultimii doisprezece ani mi-au dovedit cu vârf și îndesat că singurul rezultat palpabil al abordării actuale a fost apariția unui mâl infect în care nu ai cum să mai discerni între realitatea obiectivă, realitatea procurorului și realitatea securistului.

În fine, al treilea aspect este cel al răspunderii. Orice profesie publică trebuie să trăiască având deasupra capului sabia răspunderii. Încalci regulile, normele, standardele profesiei tale, cu bună știință și rea-voință, plătești proporțional cu răul generat. Mai simplu spus, daca obiectivul tău este să ”paradești la cetățeni”, atunci să plătești frate paraditul ăsta. Este absurd că, la adăpostul unei răspunderi teoretice care nu a fost vreodată pusă în practică, magistratul român este imun la răspundere.

Șirul aparent interminabil de achitări în instanță după luni sau ani de anchetă și/sau arest preventiv, respectiv procesele pierdute la CEDO, demonstrează faptic că în justiția românească există încă o doză de arbitrar și, uneori, rea-voință sau acțiune la ordin în câmpul tactic. Îmi este realmente dificil să înțeleg logica după care cineva (în afara judecătorilor și procurorilor, evident) ar fi împotriva transformării răspunderii teoretice de acum într-una practică, aplicabilă. Evident, slogane din categoria ”răspunderea ar submina independența” sunt pentru oameni lipsiți de un elementar simț logic. Asta pentru că, mergând mai departe pe acest raționament, ar trebui ca nicio castă profesională (e.g. medici, șoferi, etc...) să nu poată fi trasă la răspundere pe motiv că posibilitatea răspunderii stresează și facilitează greșeala. Ar fi o lume interesantă, nu?

Așadar, dacă trag linie, îmi rezultă următoarele concluzii:

  • Procurorul nu are ce căuta pe același palier cu judecătorul din punct de vedere al statutului. Locul său este pe parchet, unde are dreptul și datoria de a se lupta de la egal la egal cu avocatul.
  • Controlul, investigarea sau anchetarea magistratului trebuie făcute de o structură care nu poate ajunge parte în procese.
  • Judecătorul și procurorul trebuie să poarte o răspundere reală în cazul în care judecă sau anchetează cu rea-voință, cu dedicație sau la comandă.

Din păcate pentru validitatea exercițiului meu logic, nu am găsit până acum în tabăra celor care se opun acestor principii o explicație coerentă și credibilă care să îmi demonteze raționamentele. În afară de țipete isterice brodate în jurul limbii de lemn ”independența justiției”, nu am reușit să identific argumente contra. Rămân pe recepție, dispus să îmi ajustez opinia în baza unei argumentații logice solide.

Ajung astfel la marea dilemă în care mă aflu. O alianță formată dintr-un partid cu care nu rezonez de niciun fel (PSD) și unul care, sincer, mă lasă complet indiferent (ALDE) susține în parlament inițiative legislative care se aliniază într-o bună măsură cu convingerile mele pe teme de justiție.

Partidul care ar trebui să îmi reprezinte interesele (PNL) se afundă atât de mult în contradicții, isterie ieftină și mediocritate încât începe să-mi devină ușor antipatic. Creația securității de rit nou (USR) și barcazul amiral al celui care a adus justiția în halul în care e azi (PMP), sunt niște accidente care probabil vor dispărea complet în maxim două cicluri electorale. Pe de altă parte, sunt convins că dacă nu reglăm într-un mod coerent aberațiile sistemului de justiție din prezent, în țara asta nu se va mai putea trăi în scurt timp.

Întrebarea maestrului Caragiale devine dureros de actuală – eu cu cine votez?

 

                Editorial de Ciprian Jichici

 
 
 

Comenteaza aceasta stire

Cine a stricat petrecerea?
De Neptun TV 18 ianuarie 2018

Președintele Klaus Iohannis se punea de-a curmezișul, blocând posibilitatea unui al treilea Guvern PSD plus ALDE, declanșând o criză politică severă și provocând în final alegeri anticipate, în speranța că la capătul acestui proces va putea fi construită o majoritate de Dreapta.

Viorica Dăncilă – 'Doamna de Fier' a României

Nominalizarea Comitetului Executiv al PSD pentru funcția de premier al României în persoana doamnei Viorica Dăncilă este schimbarea de paradigmă de care avea nevoie PSD. Afirm acest lucru la puțin timp după nominalizare și cred că, din foarte multe puncte de vedere, este alegerea corectă. Prima femeie premier al României capătă contur în persoana unei doamne a politicii românești în adevăratul sens al cuvântului. Fidelă partidului și politicii social democrate, Viorica Dăncilă are un background care cu greu ar putea fi contestat.

La mâna președintelui

Nu are importanță pentru moment în ce circumstanțe a făcut-o. Nu se va ajunge la repetarea rușinosului procedeu al automoțiunii de cenzură pentru dărâmarea în Parlament de către PSD a propriului premier. Urmează să aflăm cum reacționează președintele Klaus Iohannis.

Și dacă Tudose nu se lasă?

Dar dacă Tudose nu se lasă? Dacă are niște ași în mânecă? Dacă se confirmă că este o dronă? Să vedeți în ce scenariu putem intra.

În PSD câștigătorul pierde tot

În timp ce Liviu Dragnea aleargă prin filiale, într-o operațiune tipică de campanie electorală, în Palatul Victoria, Mihai Tudose se pregătește. De un război pe care îl crede final. Fiecare dintre cei doi protagoniști acționează conform unui model propriu. Finalmente însă, scopul urmărit este acela de a obține un număr cât mai mare de susținători la sfârșitul acestei luni, când se va produce confruntarea de la Iași.

Tăriceanu atacă la baionetă

Mai necesar chiar decât noaptea cuțitelor lungi din PSD. El atacă în forță controversata temă a înarmării României. Dintr-o altă perspectivă, a parteneriatuui strategic consolidat cu Statele Unite.

Bădălău face jocul și câștigă PSD

În timp ce analiștii vorbeau din ce în ce mai insistent despre doi poli de putere în PSD, cel mai important fiind reprezentat de Liviu Dragnea și celălalt de nou sositul în competiția finală Mihai Tudose, eu am afirmat constant că sunt trei poli de putere. Și am atras atenția asupra influenței din ce în ce mai mari pe care o are Niculae Bădălău.

Război în statul paralel. Miza e PSD!

Dragnea poate juca sau nu cu demisia pe masă. Dacă o face, fiecare dintre părți speră la un rezultat decisiv în favoarea ei. Ar fi, deci, o provocare în dublu sens. Între atât de multe necunoscute, există totuși și o certitudine. Momentul este bine ales. Pentru că PSD, practic, nu are în acest moment vreun adversar suficient de puternic pentru a-i lua locul la guvernare.

Ziariști cumpărați la bucată. Sau în vrac
De Neptun TV 7 ianuarie 2018

Adică la grămadă, cu toate redacțiile pe care le dirijează. Ceea ce înseamnă că, la rândul lor, au intoxicat alți ziariști sau i-au transformat pur și simplu în unelte numai bune de executat diversiuni media. Și sunt doar două exemple. Atâta tot!

V4 sau V8?

Dar noua solidaritate este întrucâtva sub semnul întrebării. Ce urmăresc statele de la Visegrad în cele două formule? Ce șanse au ele de a-și impune din ce în ce mai energic interesele în fața nucleului dur al Uniunii Europene? Unde este interesul României?

Paradisul SRI

Sub ultimii trei prim-miniștri, Victor Ponta, Sorin Grindeanu și Mihai Tudose, media salariilor din această instituție a crescut exponențial, ajungând la 4.500 de lei pe lună. A crescut și numărul pensionarilor de lux, SRI numărând în prezent 10.410, de la 8.800 cât erau în 2011. Cum se explică acest fenomen?

Când Elena Udrea va vorbi...

2018 este anul în care, inevitabil, Elena Udrea va vorbi. În 2018 ea va fi pusă literalmente la zid. Va primi o condamnare după gratii. Acest deznodământ, corect sau incorect, nu mai poate fi evitat. La fel cum reacția previzibilă a Elenei Udrea nu lasă loc la prea multe incertitudini. Mulți dintre cei care au încercat să se decupleze de ea vor plăti, la pachet, o factură publică. Morală. Dar care poate deveni și penală.

Retragerea SRI din politică

Sunt zile în care analiștii se întrec în predicții despre 2018. Dar nicio prognoză nu poate sta în picioare, fără a avea un răspuns la întrebarea din titlu. Dacă SRI se retrage din politică, este una. Dacă SRI nu se retrage și continuă să supravegheze populația în masă, în scopul utilizării politice a informațiilor astfel obținute, este cu totul și cu totula alta. Prin urmare, eu unu mă încumet să încerc un răspuns.

Ambasadorii și orbul găinii

Unii ambasadori ai statelor europene acreditați la București, dacă nu sunt rău intenționați atunci ei suferă de orbul găinii. Este o expresie românească, pe care dânșii au cum să o înțeleagă întrucât, după cum au declarat, dispun de traducători. Întâmplător sau nu, ambasadorii la care mă refer, care se declară printr-o petiție colectivă îngrijorați de modificările aduse legilor Justiției, fac parte din nucleul dur al UE, construit în jurul Germaniei și care încă mai susține teza unei comunități cu mai multe viteze. Unde, evident, doar ei își asumă viteza cea mai mare. Așadar, aceștia se pregătesc să dea de pământ cu Parlamentul suveran al României, dar nu sunt la curent cu ceea ce, de fapt, s-a întâmplat în forul legiuitor al acestei țări. Am să le spun eu câte ceva.

Supravegherea în masă

România a făcut și face obiectul unor experimente. Cum a fost de pildă într-un trecut nu prea îndepărtat, în anii stalinismului, experimentul Pitești. În prezent, avem experimentul DNA. Și simultan mai avem și experimentul supravegherii în masă a românilor. Cât de nocive sunt asemenea practici este destul de ușor de evaluat. De ce anume am devenit un laborator de cobai mai întâi al Estului și, acum, al Vestului, iată o întrebare pentru care merită să facem efortul de a găsi un răspuns.

Inteligență marca SRI

Domnul Marincea ne anunță că investigațiile au ajuns la un alt nivel. După atât de multe zile și nopți, în care presupun că agenții SRI au gândit neobosit, fiind ajutați de Ministerul de Interne și Procuratură, care sunt organe de investigații, ne comunică următoarele.

Discordie pe frontul radicalilor liberi

Adevărata noutate constă în faptul că s-a putut observa cât de dezbinat este frontul #Rezist. Opoziția civică, la fel ca și opoziția politică.

Sub greutatea crimei

Sub greutatea acestui omor, săvârșit în ziua de Crăciun, am trăit până acum. Și nu sunt motive care să sugereze că vom ridica asasinatul de pe conștiința românilor. Și că îl vom atribui adevăraților responsabili.

Palatul Victoria va fi luat cu asalt

Pe aceleași rețele de socializare a fost făcută o paralelă între evenimentele din decembrie 1989 și ceea ce urmează în România acestui sfârșit de an.

Orban ia bătaie de la Cioloș

Scorul dintre cei doi pe internet este năucitor. Dacian Cioloș îl calcă literalmente în picioare pe Ludovic Orban. În ceea ce priveste numărul de afișări. În ceea ce privește numărul de like-uri. Dar și de distribuiri. Ceea ce este straniu e că mesajele celor doi sunt de același tip. Nici conținutul și nici modul de exprimare nu diferă prea mult. Să fi devenit Cioloș peste noapte atât de popular în comparație cu Ludovic Orban? Sau explicația acestui fenomen paranormal trebuie căutată în altă parte?

Statul paralel a ucis și ucide

Trimisă de statul paralel. În misiune. Și teleghidată de o altă dronă, însuși premierul României, Mihai Tudose. Nici nu a venit bine și a reușit o primă performanță. 36 de milioane de euro mai puțin pentru Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Sumă de care beneficiază ”industria”. Cum a reușit? Care sunt dedesubturile? Cine este acest Laurențiu Teodor Mihai, adus președinte la Casa Națională?