joi, 18 aprilie 2019

Klaus Iohannis, mesaj pentru militarii străini de la Constanța: 'Este foarte important să vă avem aici ca aliați. Sunt impresionat de rezultate'

Klaus Iohannis, mesaj pentru militarii străini de la Constanța: 'Este foarte important să vă avem aici ca aliați. Sunt impresionat de rezultate'

Președintele Klaus Iohannis s-a aflat, vineri, la Constanța, pentru a vizita mai multe nave participante la „Sea Shield 2019”, cel mai mare exercițiu multinațional naval NATO organizat de Forțele Navale Române în apele teritoriale ale României și în apele internaționale ale Mării Negre, transmite Mediafax.

Exercițiul NATO „Sea Shield 2019”, la care au luat parte aproximativ 2.200 de militari și 20 de nave din cinci state membre ale Alianței Nord-Atlantice plus România, s-a încheiat, vineri, cu Ziua Distinșilor Vizitatori ce a fost organizată la bordul fregatei românești „Regele Ferdinand”. Cu această ocazie, marinarii militari au primit vizita președintelui Klaus Iohannis, care i-a felicitat pentru munca depusă și pentru rezultatele bune obținute pe perioada aplicațiilor militare.

„Mi-a plăcut foarte mult când am auzit că, în condițiile în care nava nu dispune chiar de toate facilitățile pecare vi le doriți, reușiți foarte bine să completați prin capacitatea voastră și prin inventivitate. Și în concluzie pot să vă spun că sunt foarte bucuros că am venit astăzi aici, că v-am întâlnit, că am primit direct și imediat rezultatele acestui exercițiu. Și la finalul alocuțiunii vă spun Bun cart înainte!”, le-a spus președintele țării marinarilor români.

Ulterior, el a vizitat și fregatele canadiană, HMCS Toronto, și olandeză, HNMLS Evertsen, arătându-se impresionat de rezultatele exercițiului și mulțumindu-le militarilor pentru sprijinul pe care NATO îl acordă țării noastre.

„Doar ce s-a încheiat exercițiul Sea Shield 2019 și vreau să vă spun de la început că sunt impresionat de rezultate. Vreau să va felicit pentru că ați făcut un lucru extraordinar. Pentru mine, ca președinte al României, acest exercițiu a fost foarte important. Pentru că avem Marea Neagră, o mare frumoasă, dar și o regiune foarte complicată. Și presupun că pe durata acestui exercițiu cu toții ați putut observa de ce este o regiune atât de complexă. Pentru mine și pentru România este foarte important să vă avem aici ca aliați, împreună cu noi în Marea Neagră, lucrând împreună, pregătindu-ne împreună și cunoscându-ne reciproc. Zona Mării Negre nu este numai o regiune estică sau o graniță estică a NATO. Zona Mării Negre este foarte complicată și avem nevoie de voi toți, avem nevoie de NATO”, a spus președintele Iohannis în fața militarilor olandezi.

Pe de altă parte, președintele a precizat că dacă în urmă cu 15 ani, la intrarea țării noastre în Alianța Nord-Atlantică, România avea nevoie să fie apărată, acum este o furnizoare de securitate în regiune. „România este o membră a NATO de 15 ani. Iar între timp noi ne-am schimbat, ne-am adaptat. La început, România a primit securitate de la NATO, dar acum pot spune că este și un furnizor de securitate în regiune. Iar acest exercițiu a arătat că suntem compatibili, că putem lucra foarte bine împreună”, a încheiat președintele Iohannis.

„Sea Shield 19” a fost cel mai mare exercițiu organizat de Forțele Navale Române în acest an, participând 14 nave militare românești și șase nave militare din Bulgaria, Canada, Grecia, Olanda și Turcia, cu un total de aproximativ 2.200 de militari. Aceștia au exersat proceduri întrunite de luptă împotriva amenințărilor subacvatice, de suprafață și aeriene, adaptate la tipologia amenințărilor de securitate din regiunea Mării Negre.

Forțele Navale Române, în calitate de gazdă, au desfășurat o structură impresionantă de forțe. Astfel, sub conducerea și coordonarea Comandamentului Flotei, au fost două fregate, două corvete, două dragoare de mine, două nave purtătoare de rachete, două nave maritime pentru scafandri de luptă și trei remorchere maritime. La acestea s-a adăugat un detașament de scafandri specializați în lupta împotriva amenințărilor subacvatice, două detașamente mobile de lansare rachete și alte nave de sprijin, precum și structurile specializate distincte, Brigada 243 Radioelectronică și Observare, Direcția Hidrografică Maritimă, Centrul 110 Comunicații și Informatică,
Centrul pentru Tehnologia Informației și Apărare Cibernetică, care vor asigura suportul specific, de la țărm.

Comandamentul Maritim Aliat al NATO a desemnat să participe la „Sea Shield 19” Gruparea Navală Permanentă, care operează în Marea Neagră începând cu 28 martie, ce are în compunere nave din Bulgaria, Canada,Olanda, România și Turcia. În plus, Grecia și Bulgaria au fost reprezentate la exercițiu de câte o navă de luptă.

Atât Forțele Aeriene cât și Forțele Terestre Române au participat la exercițiu, primele cu aeronave MIG 21 LanceR și F-16, iar celelalte cu undetașament din compunerea Brigăzii 9 „Mărășești”, pentru protecția căilor de comunicații terestre și a portului Constanța. De asemenea, Forțele Navale ale Statelor Unite și ale Turciei au acționat cu două aeronave de patrulare maritimă.

Scenariul exercițiului a fost unul fictiv, ce a urmărit planificarea și executarea unei Operații de Răspuns la Criză sub mandatul unei Rezoluții a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, în contextul unui mediu de securitate caracterizat prin amenințări simetrice și asimetrice.

Comenteaza aceasta stire

Klaus Iohannis, mesaj pentru militarii străini de la Constanța: 'Este foarte important să vă avem aici ca aliați. Sunt impresionat de rezultate'
De Neptun TV 12 aprilie 2019

Comandamentul Maritim Aliat al NATO a desemnat să participe la „Sea Shield 19” Gruparea Navală Permanentă, care operează în Marea Neagră începând cu 28 martie, ce are în compunere nave din Bulgaria, Canada,Olanda, România și Turcia. În plus, Grecia și Bulgaria au fost reprezentate la exercițiu de câte o navă de luptă.

Iohannis după prima zi de consultări: Toți participanții au îmbrățișat ideea organizării unui referendum
De Neptun TV 11 aprilie 2019

"Toți au îmbrățișat ideea organizării unui referendum. (...) Toți au fost de acord că oamenii trebuie încurajați să participe la referendum", a spus Iohannis, la Palatul Cotroceni.

Nicușor Constantinescu i-a făcut plângere penală procurorului DNA Bodean la parchetul de la lângă ICCJ
De Neptun TV 11 aprilie 2019

Iata insa ca sustinerea politica data Laurei Codruta Kovesi de catre conducatorii europeni in politica interna si in justitia din Romania a dus la sustinerea acesteia si a camarazilor sai si in distrugerea capitalului romanesc si a liderilor politici incomozi, inclusiv a subsemnatului si a fostului primar Radu Mazare, toate avand legatura cu interesele Portului Constanta.

Clipul de promovare a României, tradus în 16 limbi. Motivul pentru care a fost tradus și în latină / VIDEO
De Neptun TV 4 aprilie 2019

„Clipul este tradus în peste 16 limbi datorită implicării Universității București și am reușit să avem voce pe clip chiar și în limba chineză și chiar dacă poate părea ușor desuetă, chiar și în limba latină, pentru că nu trebuie să uităm că o să avem vizita papei cât de curând și este important să avem un clip de promovare și în acesta limbă”, a spus Bogdan Trif.

Premierul Dăncilă a anunțat mutarea ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim
De Neptun TV 24 martie 2019

Șeful Executivului spune că memorandumul va fi discutat cu toate instituțiile, inclusiv președinția, dar numai după ce se ajunge la forma finală.

Iohannis cere consultări cu societatea civilă cu privire la organizarea unui REFERENDUM
De Mediafax 22 martie 2019

Președintele Klaus Iohannis a declarat săptămâna aceasta că este ”aproape hotărât” să organizeze un referendum pe data de 26 mai, când vor avea loc alegerile europarlamentare, și alături de echipa de la Cotroceni lucrează foarte intens la acest lucru.