În centrele de plasament găseşti sute de poveşti triste, tot atâtea câte suflete de copil trăiesc acolo. Prima dată, toţi spun că viaţa în orfelinat este frumosă, dar când le asculţi mai bine vocea îţi dai seama că este doar o sintagmă pe care toţi o rostesc parcă din dorinţa de a se convinge singuri că aşa este. În ochii lor se citeşte însă durerea, neliniştea şi în acelaşi timp speranţa că poate într-o zi vor avea şi ei părinţi. Vom cunoaşte astăzi împreună povestea Laviniei, o adolescentă de 15 ani care a învăţat în cei patru ani de când locuieşte în centrul Antonio că pe lumea asta a fi sărac înseamnă să nu ai o familie.
Lavinia are 15 ani şi este elevă în clasa a IX-a la Colegiul Pedagogic Constantin Brătescu.
Lavinia speră că va fi o învăţătoare excelentă, mai ales că este obişnuită să stea între copiii pe care deseori îi ajută la teme şi cărora le explică lecţiile pe care nu le înţeleg la clasă. Visul ei cel mare este însă altul.
Dar pentru ea, fata cu părul bălai, grijile şi suferinţele adunate în suflet nu sunt aceleaşi cu cele ale unei adolescente de vârsta ei. Pentru că ea ştie cum e ca întreg universul tău, aşa bun sau rău cum este, să se destrame şi dintr-o dată să descoperi că tot ceea ce ştiai până în acel moment s-a spulberat, iar acum trebuie să găseşti forţa interioară de a o lua de la capăt.
Lavinia nu îşi mai văzuse sora care are acum 9 ani, de când au rămas singure pe lume. Nu avea nici măcar o fotografie cu ea şi nici nu mai speră că o va putea revedea prea curând, pentru că se află în asistenţă maternală.
De când este în centru, Lavinia simte că s-a maturizat.
Dar pentru sufletul Laviniei există un medicament care de fiecare dată îi dă putere şi o face să uite de toate suferinţele: dansul. Cum sărbătorile de Crăciun se apropie, Lavinia îşi aminteşte cu drag de clipele minunate pe care le-a petrecut în urmă cu un an în casa familiei Braiş care a invitat-o să îi fie oaspete. Împreună au avut parte de un Crăciun magic pe care fata l-a simţit ca fiind un cadou neaşteptat de frumos.
Acum speră că va avea din nou şansa să meargă într-o casă primitoare unde să poată simţi şi ea spiritul sărbătorii Naşterii Domnului, în jurul unui brad frumos. La fel ca anul trecut.
Neptun Tv vă invită să fim parteneri în cadrul campaniei „Oferă familia ta unui copil fără familie”. Practic vă îndemnăm să invitaţi de Crăciun în casele dumneavoastră, un copil instituţionalizat. Pentru acest lucru, Direcţia pentru Protecţia Copilului vă pune la dispoziţie numărul de telefon 0241-488.648, între orele 8 şi 16. Cererile dumneavoastră pot fi depuse până pe 18 decembrie la biroul din strada Ciprian Porumbescu, nr 2A. Să le oferim copiilor „Sărbători meritate!”
Ultima actualizare la 00:20, Marti 22 May
| 17.05 | 18.05 | 21.05 | |
|---|---|---|---|
| EUR | 4.4435 | 4.4421 | 4.4408 |
| USD | 3.495 | 3.4981 | 3.4767 |
| Lira sterlina | 5.5488 | 5.5343 | 5.5015 |
| Gramul de aur | 173,93 | 178,68 | 177,78 |