Lazio oferă 6 milioane de euro pentru Săpunaru

16:48, 31 ianuarie 2012 Sport


Dacă transferul la Lazio s-ar concretiza, Cristi Săpunaru ar putea deveni coleg în capitala Italiei cu un alt internaţional român, Radu Ştefan. Fundaşul român s-ar despărţi de lusitani după ce a petrecut ultimele patru sezoane la FC Porto, club cu care a câştigat Europa League în 2011, două titluri ale campionatului portughez, trei Cupe şi trei Supercupe ale Portugaliei. Săpunaru a fost achiziţionat în iulie 2008, de la Rapid, contra a 6 milioane de euro, dar în ultimul sezon a fost lăsat pe bancă şi chiar în afara lotului, de antrenorul Vitor Pereira, în majoritatea partidelor susţinute de echipa sa. De altfel capul de afiş al pieţei transferurilor este ţinut în iarna lui 2012 de echipa lui Săpunaru, FC Porto, care este implicată în mai multe afaceri concomitent: i-a vândut deja pe Belluschi la Genoa, pe Guarin la Inter şi pe Fucile la Santos şi i-a adus în schimb pe Lucho Gonzalez de la Marseille şi pe Mark Janko de la Twente.

Ar putea sa va intereseze:


Comenteaza aceasta stire



(nu va fi publicat)

captcha

Prin postarea unui comentariu sunteti de acord cu termenii si conditiile de utilizare