marţi, 19 februarie 2019

Lista prețurilor asigurărilor RCA în funcție de vârstă și de capacitatea motorului!

Lista prețurilor asigurărilor RCA în funcție de vârstă și de capacitatea motorului!

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunțat astăzi tarifele de referință pentru polițele RCA, conform prevederilor OUG nr. 54/2016 și a normei privind metodologia de calcul a acestora.

În acest fel se stabilește un reper pentru tarifele de primă aferente polițelor RCA. Acest tarif poate fi utilizat atât de către consumatori, care vor avea astfel la îndemână un instrument de comparație pentru ofertele societăților de asigurare, cât și de către asigurătorii care doresc să intre pe piața RCA sau de către alte părți interesate.

Publicarea tarifelor de referință contribuie semnificativ la creșterea transparenței privind accesul la informațiile esențiale, informarea corespunzătoare a consumatorilor și diseminarea de informații corecte și complete.

Tarifele de referință au un caracter orientativ și sunt calculate pe baza datelor cu privire la polițe (perioada 2012-2016) și la daune (perioada 2010-2016), furnizate de asigurătorii autorizați să practice RCA la data 31.12.2016.

Tarifele de referință sunt structurate în funcție de: categoriile de vehicule (autoturisme, autovehicule transport marfă, autovehicule transport persoane etc.), de tipul asiguratului (persoană juridică/persoană fizică) și de caracteristicile tehnice (capacitatea cilindrică sau puterea, masa maximă autorizată, numărul de locuri) în funcție de categoria vehiculului.

Astfel, tariful de referință pentru o poliță RCA încheiată pe un an de zile de persoanele cu vârsta între 31 și 40 de ani, ce dețin un autoturism cu capacitatea cilindrică cuprinsă între 1.201 și 1.400 cmc, este 506 lei, cu 17% sub tariful de primă maxim, stabilit pentru această categorie, de 610 lei.

Pentru persoane juridice ce dețin un autoturism cu capacitate cilindrică între 1.401 și 1.600 cmc, tariful de referință este 957 de lei, față de un tarif de primă maxim de 992 lei (-4%).

Pentru autovehiculele destinate transportului de marfă (persoane juridice) cu masa de peste 16 tone, tariful de referință este 7.314 lei, mai mic cu 3% față de tariful de primă maxim stabilit pentru această categorie (7.534 lei).

Pentru autovehiculele destinate transportului de persoane deținute atât de persoane fizice, cât și juridice, cu o capacitate mai mare de 40 de locuri, tariful de referință are valoarea de 5.616 lei, cu 15% mai puțin decât tariful de primă maxim care se aplica acestei categorii (6.600 lei).

Datele statistice utilizate în calculul tarifului de primă de referință nu arată deviații semnificative în daunalitate, la nivel de piață, comparativ cu datele statistice din anii anteriori, prin urmare nu există premise de creștere a tarifelor pentru polițele RCA.

LISTA COMPLETĂ A TARIFELOR RCA PENTRU PERSOANE FIZICE ȘI JURIDICE (FORMAT PDF)

Comenteaza aceasta stire

Sfaturi de la polițiști pentru circulație în siguranță pe vreme rea! Nu vă angajați în depășiri riscante
De Neptun TV 12 februarie 2019

Pentru o călătorie în siguranță, în contextul avertizărilor meteorologice, polițiștii vă sfătuiesc să circulați cu viteză redusă și să nu vă angajați în depășiri riscante.

Mii de vehicule verificate în trafic de RAR anul trecut prezentau pericol de accidente. Componentele la care au fost descoperite cele mai multe probleme
De Mediafax 11 februarie 2019

Registrul Auto Român a verificat, anul trecut, din punct de vedere tehnic în trafic, 67.807 vehicule, în toată țara, și a constatat că aproape jumătate dintre acestea erau neconforme, informează un comunicat al autorității.

ATENȚIE, ȘOFERI! Schimbări ale taxei de drum pentru transportatorii care circulă în Ungaria, din 3 februarie
De Neptun TV 29 ianuarie 2019

MAE anunță că, de la 3 februarie, transportatorii care tranzitează Ungaria vor fi obligați să introducă noi informații în sistemul de colectare a taxelor de drum HU-GO, precum marca autovehicului, certificatul de înmatriculare și anul fabricației, pentru verificarea încadrării în normelor de poluare