Nu e prilej pe care să-l rateze românul când vine vorba de grătare şi ceaun în aer liber. Şi astfel, Ziua Natională a României, sărbătorită în gospodăriile oamenilor inimoşi poate trece într-un plan doi, fastul manifestărilor de la Cluj ori Arcul de Triumf, prin bucuria simplă adusă doar de respectarea tradiţiilor. În Oituz, localitate dobrogeană înfiinţată în onoarea şi în sprijinul eroilor din Războiul de Întregire, petrecerea zilei de 1 Decembrie este în toi. Fiinţă socială, omul nu e făcut să trăiască singur. Cu atât mai puţin să petreacă! După Sfântul Andrei, Ziua Naţională vine ca turnată, şi ce-şi poate dori gospodarul mai mult decât să fie înconjurat de oamenii dragi. Remus Haralambie, un român cu simţămintele naţionale vii, a organizat în Oituz, la câţiva kilometri de Constanţa, o petrecere să te ungă pe suflet de ziua ţării tale! La Oituz, Ziua României este petrecută cum spune datina şi după cum dictează gusturile dobrogene: sărmăluţe în foi de varză proaspăt murată, fasole cu ciolan la ceaun, plăcinte cum numai între Dunăre şi mare găseşti, vin din soiuri de viţă ancestrale, înmiresmat şi fiert. Mai mult: oaspetelui îi este adus aproape unul dintre cei mai buni prieteni, însoţitori ai omului de-a lungul întregii istorii: calul. La Oituz calul de rasă este ţinut la mare rang, mai ales că a avut un rol hotărâtor în primul Război Mondial. Nimic nu e mai îmbucurător pentru o gazdă decât să-şi vadă oaspeţii mulţumiţi, iar musafirii n-au decât să se închine gospodarului şi ...să fie recunoscători istoriei! De Întâi Decembrie, românii sărbătoresc, şi asta o fac temeinic!
Ultima actualizare la 00:20, Marti 22 May
| 17.05 | 18.05 | 21.05 | |
|---|---|---|---|
| EUR | 4.4435 | 4.4421 | 4.4408 |
| USD | 3.495 | 3.4981 | 3.4767 |
| Lira sterlina | 5.5488 | 5.5343 | 5.5015 |
| Gramul de aur | 173,93 | 178,68 | 177,78 |