marţi, 20 august 2019

Locuitorii unui bloc de pe strada Soveja s-au trezit cu apă fierbinte în case după ce o conductă a CET Constanța s-a spart - update

 Noapte fierbinte, la propriu, pentru locatarii unui bloc de pe strada Soveja. O conductă ce aparține CET Constanța s-a spart, iar din cauza presiunii apa clocotită a țâșnit la zeci de metri înălțime și a intrat în locuințe prin balcoane și geamuri. Oamenii stau și fără căldură de mai multe zile din cauza lucrării la rețeaua de termoficare. Două cartiere ale Constanței sunt afectate de această avarie.

 În jurul orei 3, locatarii unui bloc de pe strada Soveja s-au trezit cu apă fierbinte peste ei în casă. Aceasta a intrat în apartamente prin geamuri și balcoane. Oamenii spun că o conductă ce aparține CET Constanța s-a spart, iar apa a țâșnit cu presiune, mai ceva ca o fântână arteziană. Locatarii  sunt disperați și spun că din cauza lucrării la rețeaua de termoficare stau de mai multe zile fără căldură, iar acum s-au trezit și cu  locuințele inundate. Și magazinele de la parterul blocului au fost inundate.  Apa a intrat pe sub uși și exista riscul să ajungă la prize. Deși situația era gravă, o echipă de intervenție de la CET a ajuns în zonă abia după o oră. Acum, oamenii nu vor avea încotro și vor trebui să-și renoveze locuințele. Muncitorii care lucrează de azi noapte la remedierea avariei speră să rezolve problema în așa fel încât CET-ul să reia furnizarea căldurii în această seară.

Comenteaza aceasta stire