Maria Sharapova şi Victoria Azarenka, în finală la Australian Open

14:34, 26 ianuarie 2012 Sport


Victoria Azarenka s-a calificat în prima sa finală de Grand Slam, după ce a trecut de campioana ediţiei anterioare de la Melbourne, Kim Clijsters, cu scorul de 6-4, 1-6, 6-3, la capătul unui meci întins pe durata a două ore şi 12 minute. După un prim set în care a făcut un joc excelent pe fundul terenului, bielorusa părea să tranşeze rapid meciul în favoarea sa, dar plusul de experienţă a ajutat-o pe belgiancă să revină în actul secund, în care i-a cedat un singur game adversare. Decisivul i-a aparţinut însă tinerei jucătoare de 22 de ani. O partidă încheiată în lacrimi de fericire de Azarenka şi o performanţă incredibilă pentru bielorusă, care va juca sâmbătă, cu trofeul pe masă, contra Mariei Sharapova. Rusoaica şi-a asigurat prezenţa în finală după ce a învins-o pe cehoaica Petra Kvitova, cu scorul de 6-2, 3-6, 6-4, calificându-se pentru a treia oară în carieră în ultimul act la Melbourne. După un prim set în care n-a contat, Kvitova a relansat meciul şi s-a impus în setul al doilea cu uşurinţă, însă şi-a pierdut pe final concentrarea, iar Sharapova a profitat din plin. Rusoaica a cucerit titlul la Melbourne în 2008, după o finală cu Ana Ivanovic, iar în 2007 a pierdut ultimul act în faţa Serenei Williams. Câştigătoarea de la Australian Open va urca pe prima poziţie în clasamentul WTA, în locul danezei Caroline Wozniacki. 

Ar putea sa va intereseze:


Comenteaza aceasta stire



(nu va fi publicat)

captcha

Prin postarea unui comentariu sunteti de acord cu termenii si conditiile de utilizare