Fostul şef al Secţiei de Pediatrie a Spitalului Medgidia, Manole Iorgovan, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa. Medicul pediatru este acuzat de moartea unui bebeluş de 6 luni din Ivrinezu, pe care nu l-ar fi tratat corespunzător. Micuţul a fost apoi, trimis la Spitalul din Constanţa, unde a suferit 3 intervenţii chirurgicale. Nimic însă, nu l-a mai putut salva. Bebeluşul de 6 luni a ajuns în noaptea de 6 spre 7 mai 2007, la urgenţa spitalului din Medgidia. Medicul Manole Iorgovan, pe atunci şef al secţiei de Pediatrie, i-a făcut doar o perfuzie, se arată în rechizitoriu şi l-a ţinut 24 de ore acolo, până să decidă trimitrea lui la Spitalul din Constanţa. Tatăl copilului se plânge că de la început nu au fost trataţi cum se cuvine. Odată ce bebeluşul a ajuns la Spitalul de Urgenţă din Constanţa, medicii l-au suspus la trei intervenţii chirurgicale. Diagnosticul a fost unul destul de grav, ocluzie intestinală, pentru care ar fi trebuit intervenit imediat, spun specialiştii, şi nu după 24 de ore, timp pierdut la spitalul din Medgidia. Medicină Legală Mina Minovici din Bucureşti pare să confirme acuzaţiile părinţilor. „Medicul curant Manole Iorgovan nu a efectuat corect şi la timp analizele medicale necesare stabilirii diagnosticului, le-a efectuat incomplet şi tardiv, iar decizia de transfer într-un servicu de chirurgie infantilă a fost tardivă”, se arată în expertiza IML. Pe baza probelor din dosar, astăzi procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus trimiterea în judecată a medicului Manole Iorgovan, pentru ucidere din culpă. Nu de aceeaşi părere este însă conducerea Spitalului Megidia. Medicul Manole Iorgovan, care între timp şi-a dat demisia de la spitalul din Medgidia, ar putea sta între 2 şi 7 ani după gratii, dacă judecătorii de la Tribunalul Constanţa îl vor găsi vinovat.
Este dureros ca o fapta atat de grava se solutioneaza atat de greu,din 2007 pana in 2012 sunt ani de durere .Este un sistem greoi si bolnav cu care si eu sunt la inceput in a-mi face dreptate.
Ultima actualizare la 00:20, Marti 22 May
| 17.05 | 18.05 | 21.05 | |
|---|---|---|---|
| EUR | 4.4435 | 4.4421 | 4.4408 |
| USD | 3.495 | 3.4981 | 3.4767 |
| Lira sterlina | 5.5488 | 5.5343 | 5.5015 |
| Gramul de aur | 173,93 | 178,68 | 177,78 |