duminică, 21 iulie 2019

Medicii de la Spitalul de Urgență Floreasca își retrag demisiile, după demisia managerului unității

Medicii de la Spitalul de Urgență Floreasca își retrag demisiile, după demisia managerului unității

Medicii de la Unitatea de Primiri Urgențe SMURD din cadrul Spitalului de Urgență Floreasca au anunțat că își retrag demisiile, aceștia declarând că au primit "semnale pozitive din partea Ministerului Sănătății", potrivit medicului Alexandru Caloian.

"Am decis să ne retragem demisiile și să facem o cerere de revocare. Ne-au determinat semnalele pozitive și semnalele că lucrurile se vor rezolva și nu vor mai continua în maniera de până acum. Am purtat discuții cu conducerea ministerului. Referitor la cine va fi manager, această decizie va fi luată cât de curând și va fi comunicată. Am primit semnale pozitive în sensul că nu vor mai exista disfuncționalități în asigurarea serviciului departamentului", a declarat medicul Alexandru Caloian de la Spitalul de Urgență Floreasca.

Potrivit acestuia, toți cei 22 de medici care anterior își înaintaseră demisiile le vor retrage.

"Demisia domnului manager. A fost suficient. A dispărut cauza care a generat situația conflictuală. Am fost asigurați că nu mai există nicio perioadă de preaviz a fostului manager. Ministerul ne-a asigurat că nu există această perioadă, prin urmare, împreună cu colegii am ajuns la această hotărâre de a ne retrage demisia. Efectele deciziilor domnului manager încă persistă. Sperăm ca noul manager care va fi numit să rezolve aceste probleme. Nu a fost vorba de o listă de tratament, este vorba ca stocurile de medicamente ale UPU sunt pe sfârșite, trebuie achiziționate altele cât mai rapid. Au fost întocmite rapoarte peste rapoarte, la care domnul manager cerea lămuriri peste lămuriri. Practic, achizițiile nu au fost făcute, nu au fost semnate de domnul manager. Cerea tot felul de lămuriri aberante. Dura cam o lună să se facă o achiziție. Noi am spus clar: condiția noastră de a rămâne este ca domnul manager să plece", a declarat medicul Alexandru Ciucioi.

"Ne retragem demisiile începând cu ziua de azi. Pe rând pentru că unii dintre noi sunt de gardă. Vor veni toți", a precizat și medicul Gabriela Bratosin.

Anterior, coordonatorul SMURD București, Bogdan Oprița, îi rugase pe medici să revină asupra deciziei pentru că departamentul are nevoie de ei.

"Este o demisie anunțată (a lui Sorin Păun - n.r.), nu cunoaștem momentul intrării în funcțiune, poate urmează un număr de zile de preaviz care s-ar putea să mențină problemele care au dus la gestul colegilor mei. Eu personal îi voi ruga să reflecteze asupra deciziei și să revină pentru că acest departament are nevoie de ei pentru a-și face datoria. Dacă procedurile care au dus la implementarea unei metode care a determinat această situație nu se vor îmbunătăți, poate peste trei săptămâni ne trezim în aceeași situație. Noi cerem să avem un dialog cu conducerea și problemele să ne fie rezolvate", a declarat medicul Bogdan Oprița, coordonator SMURD București.

Ministerul Sănătății a anunțat, ieri seară, că managerul interimar al Spitalului de Urgență Floreasca, Sorin Păun, a demisionat ca urmare a scandalului izbucnit la nivelul unității medicale, urmând să fie numit un nou director al spitalului.

Comenteaza aceasta stire