miercuri, 17 iulie 2019

Medicii ies în stradă: sindicatele din sănătate au anunțat proteste la nivel național

Medicii ies în stradă: sindicatele din sănătate au anunțat proteste la nivel național

Federația Sindicală Hipocrat, Sindicatul Promedica și Camera Federativă a Sindicatelor Medicilor din România, împreună cu Organizația Sindicală „Cartel Alfa” vor organiza proteste în fața Guvernului pe 20-22 aprilie, iar Federația SANITAS va picheta mai multe ministere în perioada 9-13 mai.

Sindicaliștii din Sănătate au programat mai multe proteste în perioada imediat următoare. Astfel, Federația Sindicală Hipocrat, Sindicatul Promedica și Camera Federativă a Sindicatelor Medicilor din România, împreună cu Organizația Sindicală „Cartel Alfa”, vor prganiza proteste în fața Guvernului pe 20-22 aprilie, începând cu ora 10:30 dimineața, au declarat reprezentanții organizațiilor citați de agenția Mediafax.

De asemenea, organizația SANITAS a anunțat într-un comunicat de presă, că în data de 20 aprilie, în intervalul orar 11.00 – 13.00, toate organizațiile județene SANITAS vor organiza proteste la prefecturile județene.

De asemenea, în perioada 9-13 mai, SANITAS va organiza adunări publice în fața Ministerului Sănătății, Ministerului Muncii și Ministerului Finanțelor.

„În funcție de rezultatele obținute în negocierile care se vor desfășura în paralel cu acțiunile de protest, în luna iunie vom organiza un miting de amploare în fața Guvernului României”, au anunțat reprezentanții SANITAS.

Sindicaliștii cer în primul rând eliminarea inechităților și discriminărilor salariale, deblocarea posturilor de specialitate și o majorare salarială cu 25% în 2016.

Comenteaza aceasta stire