După ce negocierile cu Gigi Becali au eşuat iar revenirea în Ghencea nu s-a mai produs, Mihai Stoica şi-a găsit rapid un loc de muncă şi a acceptat oferta făcută de Adrian Porumboiu. Din câte se pare, negocierile dintre patronul moldav şi fostul manager al Unirii Urziceni au durat doar trei ore, Meme Stoica urmând să se ocupe de tot ce ţine de echipă, începând de la sarcinile organizatorice, până la strategia formaţiei lui Lopez Caro. O dată cu această mutare, Adrian Porumboiu ar putea da în perioada imediat următoare şi două lovituri de imagine pe piaţa transferurilor, prin aducerea la echipă a lui Maftei şi Rusescu, pentru întărirea defensivei. De altfel, având în vedere tensiunile care au existat în patronul moldav şi antrenorul Lopez Caro, în cercurile apropiate grupării circulă deja zvonul că modificări ar putea avea loc şi la nivelul băncii tehnice, spaniolul urmând să fie înlocuit de israelianul Rony Levy, cu care Meme a colaborat şi la Unirea Urziceni. Vestea trecerii lui Mihai Stoica la FC Vaslui vine la scurt timp după ce acesta a refuzat ofertele de la Dinamo, U Cluj şi Braşov, explicaţia fiind aceea că în moldova a găsit exact ceea ce are nevoie pentru a putea face performanţă. În calitate de preşedinte de club, Mihai Stoica are în palmare două titluri cu Steaua, în 2005 şi 2006, un titlu cu Urziceni, în 2009, Supercupa României cu Steaua în 2006, o semifinală de Cupa UEFA cu Steaua în 2006 şi două participări în grupele Champions League cu Steaua, în 2006, şi cu Unirea Urziceni, în 2009.
Ultima actualizare la 00:20, Marti 22 May
| 17.05 | 18.05 | 21.05 | |
|---|---|---|---|
| EUR | 4.4435 | 4.4421 | 4.4408 |
| USD | 3.495 | 3.4981 | 3.4767 |
| Lira sterlina | 5.5488 | 5.5343 | 5.5015 |
| Gramul de aur | 173,93 | 178,68 | 177,78 |